Sănătate
Foto: www.commons.wikimedia.org

Preparatele din isop, eficiente în tratarea bolilor respiratorii

05 Noiembrie 2018

Isopul are un conținut chimic bogat în substanțe amare, taninuri, acizi organici, glucide, lipide, proteine, săruri minerale (Ca, K, Na, Fe, Mn, Cu, Zn, Al, Mo, S) și ulei eteric. Datorită conținutului chimic complex, această plantă deosebită intră în alcătuirea cunoscutului „ceai elvețian”, care se prepară din 17 specii de plante.

Isopul provine din ținu­turile Mării Mediterane, Caucaz și Orientul Mijlociu, fiind cunoscut încă din Antichitate mai ales pentru efectele bune în tratamentul afecțiunilor dermatice. A fost considerat de iudeii antici plantă sacră. În Evul Mediu a fost intens cultivat în grădinile mănăstirești și utilizat în tratamentele pentru lepră, boli de ficat și plămâni.

Astăzi, se cultivă în scop ornamental și ca plantă medicinală, alimentară și meliferă, mai mult în sudul Europei, Spania, Franța (unde urcă pe pantele munților Pirinei și Alpi), Italia, Olanda, Ungaria. Este o plantă rezistentă la secetă și geruri de -30°C, asigurând menținerea în cultură timp de 10-15 ani.

În popor, isopul mai este cunoscut și sub denumirile de cimbru bun sau culecel bun. Planta crește sub formă de tufă lemnoasă la bază și erbacee în partea superioară. Tulpinile sunt înalte de 30-80 cm, iar florile apar în vârful acestora, fiind mici, albastre-violacee, mai rar roze sau albe, grupate câte 7-9 în inflorescențe. Înflorirea are loc în lunile iulie-septembrie.

În fitoterapie este folosită partea aeriană nelignificată, cu frunze și flori. Se recoltează la începutul înfloririi (lunile iulie-august), pe vreme însorită. Se usucă obligatoriu la umbră, în straturi subțiri, sau artificial la 35-40°C. Produsul uscat are miros plăcut și gust aromat, mentolat, ușor amar și arzător.

Proprietăți terapeutice

- tonic-aperitive, aromatice, carminative, antispasmodice asupra musculaturii netede, stomahice, vermifuge;
- expectorante pectorale, bronhodilatatoare, antiseptice pulmonar, sudorifice, diuretice, fluidizante ale mucoasei bronșice;
- emenagoge, diaforetice, sedative asupra sistemului nervos central și al centrilor respiratorii;
- hipotensive arterial, vasodilatatoare arterial, depurative;
- antireumatice, vulnerare, cicatrizante, rezolutive, antiseptice extern, antiinflamatoare, ușor astringente.

Acțiuni specifice

- boli ale aparatului digestiv: afecțiuni hepatice (icter, hepatită, infiltrarea grasă a ficatului), dischinezie biliară, reglarea funcțiilor digestive (dispepsie, colici, infecții intestinale, evacuarea gazelor abdominale), viermi intestinali;
- combate anemia, stimulează pofta de mâncare (datorită hisopinei);
- afecțiuni ale căilor respiratorii: bronșite, astmul umed al bătrânilor, gripă, guturai, laringite, traheite, pleurezie, angină, ușurează expectorația și transpirația, asanarea bronhiilor încărcate);
- afecțiuni cardiovasculare: reduce hipertensiunea prin dilatarea arterelor (datorită hesperidinei), scade fragilitatea capilarelor sanguine;
- boli renale (insuficiență renală);
- diabet zaharat;
- reumatism cronic, gută;
- afecțiuni dermatologice: acțiuni antiseptice și cicatrizante în răni superficiale, plăgi purulente, entorse.
Important! În doze ridicate, planta este contraindicată persoanelor nervoase și la bolnavii de epilepsie.

Preparate pentru uz intern

- infuzie din două lingurițe de herba uscată și mărunțită la 200 ml de apă rece; se infuzează, acoperit, cinci minute, se strecoară, se îndulcește cu miere și se beau două-trei ceaiuri după mesele principale, timp de maximum două-trei săptămâni, cu efecte în bolile respiratorii (astm bronșic, bronșite cronice);
- tinctură din 10 g de herba isop și 10 g de frunze de mentă la 200 ml de alcool de 70º; se lasă la macerat trei săptămâni și se iau câte 10-20 de picături ­după mese, în tulburări gastroin­testinale (dispepsii, pirozis, balonări);
- sirop din 100 g herba uscată și mărunțită la un litru de apă clocotită; se infuzează 10-15 minute, se strecoară și se adaugă 1,6 kg de miere de albine. Se pune la foc lent și se încălzește până aproape de clocot, asigurând o consistență siropoasă. După răcire, se trece în borcane închise, din care se iau câte patru-șase linguri pe zi, în afecțiuni respiratorii.

Rețete pentru uz extern

- decoct din două-trei lingurițe de herba uscată la 200 ml de apă rece; se fierbe cinci minute, se infuzează 10 minute, se strecoară și se folosește pentru cataplasme pe răni, vânătăi, contuzii, pleoape cu cearcăne și tenuri obosite;
- infuzie concentrată (100 g de herba uscată la un litru de apă clocotită); se folosește în băi sau comprese cu efecte cicatrizante și antiseptice în entorse și diferite boli de piele (plăgi infectate, arsuri cutanate, ulcere varicoase), cearcăne la pleoape și tenuri ridate;
- inhalații pentru bronșite, traheite, astm bronșic;
- gargarisme cu infuzie călduță în angine, faringite, laringite, răgușeală;
- cataplasmă cu frunze proaspete, tocate și aplicate pe răni, ulcerații, echimoze, pleoape cu cearcăne și tenuri ofilite. (Prof. univ. dr. Constantin Milică - din volumul „Izvoare de sănătate din flora medicinală”)


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!