Editorial
Presa religioasă, vocea profetică a Bisericii

Presa religioasă, vocea profetică a Bisericii

Pr. Bogdan Ivanov, 05 Februarie 2017

Presa rămâne una din marile achiziții ale lumii creștine, ale cărei rădăcini le găsim în scrisorile Sfântului Pavel. Apostolul neamurilor le oferea fiilor săi toate informațiile și noutățile din tânăra lume creștină și soluțiile pe care trebuie să le urmeze în momentele de impas moral sau etic, dar mai ales prețioasele lămuriri de credință. Scrisoarea a fost și a rămas mijlocul de informare cel mai folosit de-a lungul istoriei medievale, care și-a trăit gloria în timpul strălucitoarei Republici a literelor, al cărei prinț, Erasmus de Rotterdam, era în corespondență cu aproape toată lumea bună a Europei. Modernitatea a folosit ziarul pentru a produce revoluții de conștiință, schimbând lumi și minți, dar mai ales încercând din răsputeri să racordeze omul la tot ce se întâmplă în jurul său, transformându-l în actor pe scena lumii.

Până în zorii erei moderne, faptul religios a ținut prima pagină a ziarelor, fiind știrea prin excelență care privește viața omului în ansamblul ei. Decupată în mai multe secvențe, viața oamenilor moderni a izolat faptul religios exclusiv în sfera vieții private și a făcut din el doar o chestiune marginală. Acest lucru a dus la construirea presei religioase, care a simțit nevoia de a-și crea propria tribună de dialog cu oamenii și cu lumea, dar și de transmitere a bunelor învățături. Presa a mai reprezentat și instrumentul prin care unei comunități, unui popor sau Bisericii i se recunoaște un statut de respectabilitate în societate, în care vocea ei se aude din multe altele.
Presa modernă s-a definit în general ca un spațiu al libertății de gândire și de exprimare și a încercat să își afirme cu tărie aceste virtuți, cultivând o veritabilă luptă pentru infailibilitate între multele publicații care își revendicau dreptul de a informa și de a afirma adevărul. Cu toate acestea, acest spațiu nu a fost scutit de ideologizări, demonizări sau de falsificări grosolane ale adevărului, iar căutarea adevărului și a sursei celei mai sigure de informare a devenit astăzi o dilemă.

Într-un peisaj amețitor de publicații și de tribune, presa religioasă a fost și este instrumentul prin care Biserica și-a revendicat un loc respectabil în piața de informare. Cu toate acestea, nu putem ocoli și faptul că un astfel de mijloc de comunicare poate duce și la crearea unui anumit mod de gândire captivă, de tipul cetății asediate, în care singura armă a asediatorilor și a asediaților este aruncarea pietrei. Reflexul este acela de a căuta mereu refugiu în strălucitoarea citadelă a cultului și de a îmbrățișa un defetism de nișă, din care va lipsi însuși faptul mare al istoriei și al societății, problemele pe care adevărul revelat le poate lămuri. Dintr-o astfel de atitudine va câștiga calmul, dar nu și adevărul, care nu trebuie să ocolească marile dileme și provocări ale societății. Ieșirea dintr-o astfel de gândire este semnul câștigării acelei libertăți, în care harul devine criteriul de judecare a adevărului, iar creștinismul, criteriul etic prin care actualitatea poate fi lecturată. Pentru omul racordat la valorile credinței, presa religioasă poate fi busola prin care el își poate orienta deciziile și poziția față de frământările din jur. Presa religioasă are toate șansele să iasă cu fruntea sus în marea scenă de comunicare, împărtășind mereu același adevăr, permanent reînnoit și racordat la problemele oamenilor și ale societății, cu reflecții curajoase și bine așezate.

Presa religioasă trebuie să rămână acea voce profetică a Bisericii, mereu actuală, care va scoate în evidență în primul rând luminile harului, care o fac vie, dar care nu va ocoli nici întunericul lumii în care trăim. Filosoful Giorgio Agamben spunea că a fi contemporan nu înseamnă a avea acces la tot ce înseamnă cunoaștere și informație, ci în primul rând a vedea întunericul din lume, iar presa religioasă nu poate ocoli o astfel de exigență.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!