Preşedintele Traian Băsescu deschide anul universitar la „Cuza“

27 Septembrie 2007

Preşedintele Traian Băsescu va deschide anul universitar la Iaşi, la Universitatea „Al. I. Cuza“ (UAIC), conform celor precizate de Mădălina Cocea, de la Departamentul Media al UAIC.

„Preşedintele Traian Băsescu a confirmat invitaţia de participare la festivitatea de deschidere a anului universitar care va avea loc pe 1 octombrie, începând cu ora 9.00“. Festivitatea va debuta cu un cuvânt al rectorului Dumitru Oprea şi va continua cu un cuvânt al reprezentantului studenţilor. Traian Băsescu va adresa şi el un cuvânt studenţilor prezenţi la deschiderea festivă, după care va urma o prezentare multimedia pe tema „Generaţia 2010“. „Tema prezentării va fi «Generaţia 2010», a studenţilor care au intrat în acest an la universitate şi care vor fi absolvenţi în 2010“, a menţionat Mădălina Cocea, care a adăugat că studenţii vor vorbi despre cum va arăta România, lumea în 2010.

După prezentarea multimedia, se vor acorda premii bobocilor cu mediile cele mai mari de admitere de la fiecare facultate, precum şi premiile BRD pentru excelenţă.

De asemenea, ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, şi-a anunţat şi el prezenţa la Iaşi. După ce a deschis oficial anul şcolar la Iaşi, ministrul Cristian Adomniţei se va afla la Iaşi pentru a deschide noul an universitar. Astfel, ministrul va participa luni, 1 octombrie, la Iaşi, la festivităţile de deschidere a anului universitar 2007-2008. Programul ministrului la Iaşi va debuta cu vizitarea Campusului Universitar „Tudor Vladimirescu“, începând cu ora 8.30. La ora 10.00 va avea loc deschiderea oficială a anului universitar la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“. La ora 10.45, ministrul Cristian Adomniţei se va întâlni cu studenţii şi profesorii Facultăţii de Construcţii din cadrul Universităţii Tehnice.

Începând cu ora 11.20, ministrul va aprticipa la o întâlnire cu studenţii şi profesorii Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“, iar la ora 12.00, se va afla la Universitatea „Al. I. Cuza“. Aici, Cristian Adomniţei se va întâlni cu studenţii şi profesorii Universităţii, va vizita Corpul A, latura de sud unde au loc construcţii de consolidare, apoi va vizita Complexul Studenţesc „Titu Maiorescu“. Pe lista obiectivelor pe care ministrul Cristian Adomniţei se află şi noul cămin studenţesc Akademos de lângă Corpul E al Universităţii, unde se vor caza în acest an peste 100 de studenţi.

Ministrul Educaţiei şi Cercetării va face un adevărat tur de forţă în prima zi a anului unversitar, astfel că la ora 13.30 se va întâlni cu studenţii şi profesorii Universităţii de Arte „George Enescu“. Aici va avea loc o ceremonie de decernare a Burselor de Excelenţă pentru cei mai buni studenţi de la Arte. La ora 15.00, Cristian Adomniţei se va întâlni cu studenţii şi profesorii Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“.

La ora 16.30, ministrul Cristian Adomniţei va participa la Inaugurarea Casei de Cultură a Studenţilor din Iaşi. Tot aici va avea loc o întâlnire cu studenţii şi cu toţi rectorii Centrului Universitar Iaşi. (Oana R.)


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!