Presiunea presei

Lucian Vasiliu, 29 Ianuarie 2008

Relativ uitatul, din păcate, poet de sorginte eminesciană, Ioanid Romanescu, publicase, cu decenii în urmă, un substanţial volum de poeme intitulat „Presiunea luminii“ (1968).

Formula presiunea presei are, pentru mine, două sensuri. Pe de o parte ar fi vorba de „bombardamentul“ informaţional infernal căruia îi suntem martori (şi victime, într-un fel), iar pe de altă parte ar fi vorba despre vocaţie, pasiune, devotament faţă de ceea ce numim presă (comunicare, informare, instrucţie, toate pe fond de subînţeleasă deontologie).

Despre un om de presă, în sens larg, mi-am propus acum să scriu. Nu la calculator (ordinator, computer), pentru care încă am inhibiţiile unui spirit tradiţionalist, conservator, anacronic. Obişnuit o viaţă cu „pana“ (fie ea creion, stilou sau pix), am învăţat să „bat“ la maşina de scris de pe când aveam 18-19 ani şi eram elev al şcolii postliceale de biblioteconomie din Bucureşti.

Fac o mică paranteză înainte de a intra în subiectul propus, elogiind penultima mea parteneră (maşina de scris marca „Maritza 30), împrumutată pentru anul de graţie 2007 de generosul coleg de muzeologie, literatul Dan Jumară) şi pentru a dedica o reverenţă noii mele prietene „Erika“ (graţioasă, sobră în substanţa ei, tolerantă), dăruită pe 8 ianuarie anul curent de infatigabilul şi inspiratul spirit al cetăţii (cetăţilor culturale), Valentin Ciucă.

Omul de presă căruia îi dedic acest „crochiu“ este cercetătorul Ion N. Oprea, jurnalist de profesie, născut în urmă cu peste şapte decenii în localitatea Priponeşti, a plasei Tutova (perioada interbelică), undeva în zona Bârladului lui Cantemir, Cuza, Tonitza sau Victor Ion Popa.

Bârladul, cu tradiţiile sale cunoscute prin colegiul „Codreanu“, prin „Academia bârlădeană“, prin atâtea publicaţii prestigioase, a fost un stimulent pentru tânărul gazetar, angajat la ziarul regional „Steagul roşu“, într-o vreme a reconstrucţiilor, după al doilea război mondial.

Studiile juridice nu l-au deturnat de la preocuparea esenţială: istoria, din perspectiva presei, a instituţiilor, totul pe bază de temeinică documentare (ziare, reviste, anuare, alte materiale relevante). Cronicar, în sensul înalt al termenului, Ion. N. Oprea adnotează fără parti-pris-uri. Luminează, articulează convingător, insistă argumentat, situându-se în timpuri diacronice sau în vreme sincronică, sub semnul seriozităţii, al plauzibilităţii, al semnificaţiei.

Cele 8 volume publicate de autor, din anul 2004 încoace (minus două titluri, unul de publicistică, celălalt dedicat poetului, mort foarte tânăr, Alexandru Mălin Tacu), consonează într-un vast proiect dedicat ţinuturilor moldave.

Prima carte, „Mari personalităţi ale culturii române“ într-o istorie a presei bârlădene (1870-2003), prefaţată de prozatorul Constantin Huşanu, a apărut la editura „TipoMoldova“ (ca majoritatea lucrărilor autorului) şi e o panoramă aproape exhaustivă a vieţii culturale, politice, evenimenţiale a ţinutului Bârladului. Impresionantă este imaginea elitei intervalului 1877-1946, neantizată de regimul postbelic. îndrăgostit de arhive, Ion. N. Oprea selectează din uriaşul tezaur de informaţii cu o cumpănită migală. Textul propriu sau cel documentar este ilustrat cu frontispicii de gazete, citate din presa vremii, imagini ale clădirilor de odinioară, animatoare ale vieţii economice sau literare. Nucleele (lăzile de zestre) care generează paginile reconstituirilor sunt biblioteca publică şi Pinacoteca din Bârlad, cele care aduc în prim plan fertile familii (Codreanu, Epureanu, Palae, Costache, Racoviţă), dar şi personalităţi exemplare, de la Alexandru Philippide la Iacov Antonovici, de la G. Ibrăileanu la Vasile Pârvan, de la Tudor Pamfilie la familiile de preoţi şi medici Chiricuţă.

Alte volume sunt dedicate Bucovinei, presei din Cernăuţi (1811-2004), celei din Rădăuţi (1893-2004), Vasluiului (1875-2005) şi Huşiului (de la Melchisedec, 1869 şi până în zilele noastre). Dacă ne oprim, de pildă, doar la capitolul „Anuarul Eparhiei Huşilor“, vom afla date detaliate (o micromonografie) despre episcopii şi vicarii care au păstorit în Eparhia Huşilor, informaţii despre structura „Bisericii autocefale ortodoxe a României“, despre păstoria în teritoriu şi parohiilor celor trei judeţe de odinioară: Fălciu, Vaslui şi Tutova.

Inspiratului şi incisivului documentarist-scriitor nu-i scapă nici accentele critice, semnalele de alarmă: „în acest caz, publicaţiile de care aminteam, neidentificate, neînscrise într-o evidenţă, lăsate în necunoscut(…) nu devin şi rămân un fel de copii ai nimănui? (…), deşi multe dintre ele sunt adevărate bijuterii care înmagazinează istorie, cultură, etnografie şi folclor local?“.

Volumul recent continuă seria de tip monografic. Este consacrat altui ţinut cultural miraculos în istoria noastră relativ recentă, respectiv Dorohoi - capitala „Ţării de Sus“ în presa vremii (1874-2006). A apărut în anul 2007 la editura Edict Production, în pragul sărbătoririi a 600 de ani de atestare documentară a oraşului (fosta capitală, precum Bârladul, în vremurile de odinioară). Documentele, extrasele din presă, imaginile diverse ne proiectează filmul istoriei noastre, marcate de Ştefan cel Mare şi Sfânt, de Grigore Ghica sau Mihail Sturdza, de multe alte evenimente care ne ajută să descifrăm mai bine înţelesuri de ieri şi de astăzi.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!