Prevenirea şi tratamentul periodontozei

27 Iunie 2007

Placa constituie cauza principală a periodontozei. Mulţi factori pot contribui la bolile gingiei, dintre care:

- schimbările hormonale, ca cele produse în timpul sarcinii, pubertăţii, menopauzei şi a menstruaţiei lunare, sensibilizează gingiile şi favorizează dezvoltarea gingivitei;

- bolile pot afecta starea gingiilor. Acestea includ boli precum cancerul sau HIV, care acţionează asupra sistemului imunitar. Din cauză că diabetul afectează abilitatea corpului de a folosi zahărul din sânge, pacienţii cu această boală sunt mai expuşi dezvoltării infecţiilor, inclusiv periodontozei;

- medicaţiile pot afecta sănătatea orală, pentru că unele au ca efect micşorarea cantităţii de salivă, care are ca scop protejarea dinţiilor şi a gingiilor;

- obiceiurile nesănătoase, ca fumatul, îngreunează refacerea ţesutului gingiei;

- o igienă orală precară, ca periajul rar al dinţilor, uşurează apariţia gingivitei;

- dacă în trecut familia a suferit de boli dentare, există un mai mare risc pentru apariţia gingivitei.

Periodontoza poate progresa fără dureri, producând doar câteva semne clare, chiar şi în ultimele etape ale bolii. Chiar dacă simptomele periodontozei sunt de obicei subtile, există şi semne de avertizare. Anumite simptome pot conduce la anumite forme de boală. Acestea sunt:

- sângerarea gingiilor în timpul şi după periaj;

- gingiile roşii, umflate şi sensibile;

- mirosul sau gustul neplăcut şi persistent din gură;

- gingiile retrase;

- formarea de pungi adânci între dinţi şi gingii;

- pierderea dinţilor;

- schimbări în modul în care dinţii se potriveau în timpul muşcării.

Chiar dacă nu se observă simptome, vă puteţi afla într-un anumit stadiu al unei boli gingivale. La unii oameni, afecţiunile gingivale pot afecta doar anumiţi dinţi, cum ar fi molarii. Doar un dentist sau periodentist poate recunoaşte şi determina stadiul unei boli gingivale.

În timpul unui control, dentistul trebuie să verifice:

- sângerarea gingiilor, umflăturile şi pungile (spaţiul dintre dinte şi gingie; cu cât este mai mare şi mai adânc, cu atât este mai gravă boala);

- sensibilitatea, stabilitatea şi aliniamentul dinţilor;

- osul maxilarului, pentru a putea detecta eventuale accidentări ale osului ce înconjoară dinţii.

Scopul tratamentului este de a reataşa gingiile sănătoase de dinţi şi de a reduce umflăturile, adâncimea pungilor şi riscul infecţiilor şi de a opri evoluţa bolii. Tratamentul depinde de stadiul în care se află boala, de cum aţi răspuns la tratamentele anterioare şi de starea de sănătate. Opţiunile variază de la terapii nechirugicale, care să controleze înmulţirea bacteriilor, până la cele chirurgicale, pentru a reface ţesuturile de sprijin. (sursa: www.topsanatate.ro)


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!