Pricepere şi neputinţă

La umbra deasă a necunoaşterii încăpăţânate cresc plante absurde, hrănite doar cu visele unora de a fi ceea ce nu vor şti niciodată să fie. Slăbiciunile firii noastre schimbătoare şi nehotărâte întru schimbare pot fi pretextul multor paşi greşiţi pe această sârmă subţire a devenirii, dar este inutil să le invocăm atunci când, în mod conştient, persistăm în greşeală. Greşeală ce îi afectează pe alţii mult mai mult decât pe noi.

Faptul că o seamă de conaţionali de-ai noştri se pricep, pare-se, la orice, nu surprinde pe nimeni. Probabil că aşa trebuie să arate românul cel nou, înveşmântat în straie nepotrivite, second-hand, de import. Iar priceperea unora de a umple coloanele unui ziar cu orice nu este egalată, probabil, decât de completa lor neputinţă de a mânui subiecte dintr-un domeniu absolut necunoscut.

Când căutăm un cuvânt nu neapărat plăcut auzului, cât folositor sufletului, avem curioasa tendinţă de a scotoci prin cotloane ciudate, în speranţa că vom găsi aur printre gablonzuri. Mulţi citesc, cu prea mare atenţie, texte scrise de veritabili diletanţi care se pretind cunoscători în diverse domenii. Şi nu este de mirare că, în ultimul timp, avem neşansa de a găsi articole cu iz teologic, scrise de persoane incomplet instruite, articole mai degrabă dăunătoare decât edificatoare.

Mai deunăzi, mi-a arătat cineva o revistă (sau suplimentul unui ziar, nu am putut să îmi dau seama), conţinând programul TV şi, pentru a justifica încă vreo câteva pagini, horoscopul, două-trei glume şi un soi de articol bizar, referitor la o mare sărbătoare creştină. Pe acesta din urmă l-am citit, curios. Trebuie să îi mulţumesc autorului, deşi chiar nu este cazul. Am mai râs cu atâta poftă doar lecturând cărţile regretatului Vlad Muşatescu. Explic: după o scurtă introducere, în care se vorbea despre sărbătoare şi despre originea ei, urma o seamă de sfaturi lejer păgâne. Astfel, cititorul afla că, în respectiva zi marcată cu roşu în calendarele creştin-ortodoxe, trebuia să îşi vâre niscai ierburi prin haine şi în păr, să iasă din casă la anumite ore, precise, profitând de anumite condiţii meteorologice, apoi să mănânce nişte condimente urât mirositoare. Şi ştiţi de ce? Pentru "noroc", desigur.

Acum, că mă gândesc mai bine, îmi dau seama că numai comic nu era articolul respectiv. Dimpotrivă, era tragic. Ar fi trist ca măcar o persoană să ia de bune sfaturile de acolo, alegând ca, în zi de sărbătoare, să nu meargă la biserică pentru a se ruga, ci să stea acasă, pentru a săvârşi acel ritual naturist-necreştin. Ar fi dureros ca măcar un credincios să ia în serios ideile de mai sus, considerând că "norocul" reprezintă altceva decât o înşelăciune dibace a diavolului, menită să ne distragă atenţia de la adevăratele valori. Şi ar fi cumplit să existe oameni care să îşi extragă preceptele necesare unei educaţii, mai ales uneia religioase, dintr-o pagină vecină cu programul TV.

Pretenţia aceasta de a ne pricepe la orice este stupidă. Nimeni nu ne cere să fim experţi în mai toate domeniile, oferind sfaturi despre lucruri prea puţin cunoscute nouă. Este ca şi cum cineva, care a trăit o viaţă în întuneric, ar descrie lumina, cu lux de amănunte: puţin din experienţa altora, puţină fantezie şi multe interpretări eronate. Iar ambiţia aceasta fără rost ar putea fi numită chiar impostură, dacă nu ne-am feri de cuvintele prea dure.

Se spune că există un copac stufos, al necunoaşterii încăpăţânate. Iar la umbra lui, ferite de razele soarelui, cresc plante absurde, otrăvitoare pentru cei ce se încumetă să le atingă. Călătorule, rămâi pe drumul tău, consecvent ţelului final. Căci, dacă vei păşi pe acel tărâm străin legilor firii, vei păţi şi tu asemeni multor altora, uitându-ţi numele şi rostul. Vorbind fără de sens acolo, la înşelătorul hotar dintre pricepere şi neputinţă.