Reportaj
Prima „cristelniţă“ a poporului român

Prima „cristelniţă“ a poporului român

Ciprian Bâra, 31 Iulie 2009

La 4 km de comuna Ion Corvin, din judeţul Constanţa, se află situată peştera Sfântului Apostol Andrei, unul dintre cele mai importante locuri creştine de pe teritoriul României, poarta de intrare a creştinismului pe pământul românesc, unde cel dintâi chemat apostol al lui Hristos a ales să se roage când a venit la propovăduire în Scythia Minor, Dobrogea de azi.

Lăcaşul redescoperit în primăvara anului 1943 de preotul Constantin Lembrăv, împreună cu Jean Dinu, teolog şi jurist din localitatea Adamclisi, cu studii la Sorbona, a fost dat uitării în timpul regimului comunist, dar viaţa monahală a reînviat în aceste locuri după Revoluţie. Aici există acum o aşezare monahală cu 14 călugări, două biserici şi peştera, la care vin an de an foarte mulţi preoţi şi credincioşi pentru a se închina.

Pe autostrada ce duce dinspre Constanţa spre Bucureşti, într-o zi călduroasă de vară, după ce ne-am închinat dimineaţă la Biserica „Sfânta Maria“ de la Techirghiol şi după ce am luat binecuvântare de la părintele Arsenie în drumul nostru spre Capitală, în preajma localităţii Murfatlar ne-am abătut câţiva kilometri spre Ostrov, iar când am ajuns în localitatea Ion Corvin, un indicator ne-a îndreptat pe un drum lateral, iar după alţi 3-4 kilometri, care ni se păreau că nu se mai sfârşesc am ajuns la Mănăstirea Peştera Sfântului Andrei, situată într-o pădure mirifică, ce oferă întregului aşezământ o îmbrăţişare tainică.

„Locul în care mulţi creştini îşi reînnoiesc credinţa“

Am intrat în biserica cea mare, ne-am închinat moaştelor Sfântului Andrei, iar după ce am inspirat în linişte aerul curat şi am făcut câteva fotografii am căutat repede peştera Sfântului Andrei, locul în care s-a născut creştinismul pe pământ românesc şi despre care părintele Gherasim, care este monah aici de 7 ani şi pe care l-am întâlnit pe scările ce duc la peşteră, ne-a mărturisit că „aici este locul în care mulţi creştini îşi reînnoiesc credinţa şi îşi regăsesc liniştea şi pacea, iar noi călugării de aici suntem datori să ducem mai departe şi să lucrăm ceea ce Sfântul Apostol Andrei a sădit pe aceste meleaguri“.

Am intrat şi ne-am închinat în peştera orientată cu deschiderea spre răsărit, în care se păstrează până azi piatra care a slujit ca altar. Lespedea de piatră are incizat semnul sfintei cruci pe toate feţele, iar la intrare, aceasta se deschide cu un pronaos, ce reprezintă prima încăpere. Înălţimea variază de la doi la trei metri, iar printr-o deschizătură nu foarte largă se pătrunde în naos. În partea stângă se află o scobitură, ce este folosită ca masă pentru candele, icoane sau alte obiecte de cult. Altarul este semicircular la bază, iar deasupra lui se înalţă o turlă cilindrică, săpată în deal, cu diametrul de trei metri, terminată cu o cupolă înălţată la patru metri deasupra solului.

Când a venit la propovăduire în Scythia Minor, Dobrogea de azi, Sfântul Andrei şi-a ales pentru rugăciune şi asceză locuri retrase în păduri sau chiar unele grote de stânci. Un astfel de loc este şi peştera ce-i poartă numele, ce se află la doar patru kilometri de comuna Ioan Corvin din judeţul Constanţa.

Conform izvoarelor creştine, în momentul în care a sosit pentru propovăduirea tradiţiei creştine, Sfântul Apostol Andrei şi-a ales loc pentru rugăciune în peştera săpată în inima acestui deal, iar din tradiţie se spune că la vest de peşteră, la aproximativ 150 de metri, Sfântul Apostol Andrei a creştinat oamenii acestor ţinuturi în cele nouă izvoare din vecinătatea peşterii. „Aici vin oameni din toate părţle ţării să se închine moaştelor Sfântului Apostol Andrei şi la peştera lui, iar noi, monahii de aici, suntem datori şi avem o responsabilitate în plus de a transmite mai departe cuvântul Evangheliei şi al Tradiţiei străbune şi dorim să întărim în credinţă pe toţi cei care vin la noi la mănăstire, mai ales că aici în zona noastră sunt mai multe naţionalităţi şi încercăm de asemenea să îi aducem pe toţi mai aproape de ceea ce înseamnă viaţa creştină cu adevărat“, ne-a declarat ieromonahul Visarion, ghidul mănăstirii.

Redescoperită în 1943

Acest loc de închinare şi de vieţuire duhovnicească, în care Sfântul Apostol Andrei şi ucenicii săi au început să semene pentru prima dată sămânţa Evangheliei lui Hristos, pe pământ românesc, a devenit, cu timpul, o adevărată oază de linişte, de pace. Aici s-a dezvoltat în timp chiar o vatră monahală cunoscută bine în zonă. Pădurea ce adăpostea această sihăstrie s-a numit în popor „sfântă“, iar valea din împrejurimi purta numele de „Valea Călugărilor“. În primăvara anului 1943, peştera şi cele nouă izvoare au fost redescoperite de preotul Constantin Lembrăv, împreună cu Jean Dinu, teolog şi jurist din localitatea Adamclisi, cu studii la Sorbona.

Uitată în ruină din cauza războiului

În acest an au început lucrările de amenajare a peşterii şi a incintei. La intrarea în peşteră s-a ridicat o faţadă din zid, de piatră tencuită în exterior, iar în faţa peşterii s-a amenajat o piaţetă pentru slujbe. În peşteră s-au aşezat candele, precum şi icoana Sfântului Andrei. La 30 iulie 1944, aşezământul a fost sfinţit de către vrednicul de pomenire episcop Chesarie Păunescu, care a reuşit prin acea slujbă de sfinţire a locului de aici să-l redea cultului.

Din cauza războiului s-a ajuns pas cu pas la uitarea peşterii şi la degradarea ei progresivă, iar odată cu desfiinţarea obligatorie a Episcopiei de Constanţa şi mutarea scaunului episcopal, precum şi a episcopului Chesarie la Galaţi, starea de degradare a peşterii s-a accentuat.

A înfruntat înverşunarea comunistă

În anul 1950, când s-a încheiat propriu-zis mutarea scaunului la Galaţi, peştera a rămas doar o simplă grotă, fiind lipsită de toate obiectele de cult. În timpul regimului comunist peştera a suferit şi ea, ca şi multe alte biserici, înverşunarea conducătorilor împotriva locaşurilor de cult, mai ales că acest loc reprezenta poate prima filă din actul de identitate a poporului român creştin şi apostolic. Odată cu instalarea regimului comunist ea a ajuns să fie profanată. Aici intrau şi păşteau animale, pentru că iarba crescuse până la jumătatea zidului, iar mărăcinii şi arbuştii blocaseră propriu-zis intrarea în peşteră pentru creştinii care încă mai veneau pe ascuns pentru a se închina la locul unde s-a născut creştinismul dobrogean şi chiar cel românesc. „Vizitez măcar odată pe an mănăstirile din Dobrogea, pentru că ştiu că aici ne-am născut ca ortodocşi, pentru că aici a propovăduit unul dintre apostolii Mântuitorului Iisus Hristos, Andrei, fratele Sfântului Petru. Venim şi ne închinăm cu toată familia, pentru că şi eu şi băieţelul meu de trei ani purtăm numele Sfântului Apostol Andrei. Poate dacă comuniştii nu o profanau, nu o desfiinţau, această peşteră a identităţii noastre era acum şi mai cunoscută şi veneau şi mai mulţi români să se închine aici, la Apostolul nostru“, ne-a declarat domnul Andrei, care privea cu multă sfială cum un călugăr ascuns sub straiele monahale bate cu multă evlavie toaca pentru începerea Vecerniei.

Intrarea în peşteră şi interiorul au fost curăţate abia în cursul anilor 1986-1989 şi tot în această perioadă turla de piatră a fost înălţată până la un metru deasupra pământului, ca să nu intre în peşteră apa ce se scurgea de pe deal.

Viaţa monahală a reînviat în aceste locuri după Revoluţie

După Revoluţia din 1989, când viaţa bisericească de la noi s-a schimbat şi au început să se zidească foarte multe biserici, situaţia s-a schimbat radical şi la peştera Sfântului Andrei. În vara anului 1990, ieromonahul Victor Ghindăoanu şi monahul Nicodim Dincă, vieţuitori ai Mănăstirii Sihăstria, au venit în Dobrogea, cu gândul de a reface acest loc binecuvântat de Dumnezeu. Din binecuvântarea şi cu purtarea de grijă a ierarhului de atunci s-a trecut propriu-zis la ridicarea unui nou aşezământ. S-au ridicat chilii, un paraclis, iar la 17 octombrie 1993 s-a pus piatra de temelie a bisericii mari. Tot acum s-a turnat fundaţia noului paraclis, iar după finalizarea construcţiei acestui paraclis s-a refăcut după modelul din 1944 faţada şi terasa din piatră, din faţa peşterii.

Biserica mică, ridicată între 1994-1995, poartă hramul „Acoperământul Maicii Domnului“, iar a treia biserică, mai mare, construită între 1998-2002, a fost împodobită la exterior cu mozaicuri. Aici se păstrează moaştele Sfântului Andrei, într-o cruce în formă de X, aflată în faţa altarului, în partea stângă. În centru are o părticică din degetul Sfântului Andrei, adusă de la Mitropolia Trifiliei din Grecia, iar în cele patru laturi ale crucii se află moaşte ale sfinţilor dobrogeni Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos, sfinţii martiri de la Niculiţel, Epictet preotul şi Astion monahul.

Aici vin anual foarte mulţi credincioşi şi se închină la peştera şi la moaştele Sfântului, iar în primăvara anului 1994, Arhiepiscopia Tomisului a hotărât ca Sfântul Andrei să fie socotit ocrotitorul Dobrogei, fiind pomenit la sfârşitul fiecărei Sfinte Liturghii, iar din 2002, Patriarhia Română a hotărât ca sărbătoarea Sfântului Andrei să devină zi de sărbătoare naţională, prin includerea ei în Ziua Naţională a României.

„Am găsit pe Mesia, care se tâlcuieşte Hristos“

Sfântul Apostol Andrei a fost din Betsaida, orăşel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea, şi fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Înainte de a fi Apostol al Domnului, Sfântul Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul.

După ce a auzit, a doua zi după Botezul lui Iisus în Iordan, pe dascălul său Ioan, arătând cu degetul către Iisus şi zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii“, Sfântul Andrei a urmat lui Hristos, zicând fratelui său Petru: „Am găsit pe Mesia, care se tâlcuieşte Hristos“ (Ioan 1, 41). A fost martor faptelor minunate săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos şi, mai presus de toate, a văzut pătimirile Domnului, a plâns moartea Lui pentru noi şi s-a întărit în credinţa în ziua Învierii.

După Învierea Domnului, Înălţare şi Pogorârea Sfântului Duh, apostolii au tras la sorţi fiecare în ce zonă să propovăduiască credinţa. Sfântului Apostol Andrei i-a căzut sorţul să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia, adică Dobrogea noastră, şi până în Crimeea. După aceea a plecat la Patras, în Grecia, unde a fost răstignit pe o cruce în formă de X.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!