Diaspora
Prima prezenţă ortodoxă românească din Germania

Prima prezenţă ortodoxă românească din Germania

Emanuel Pavel Tăvală, 19 Februarie 2011

Prima prezenţă ortodoxă românească organizată pe teritoriul Germaniei este înregistrată de anale ca fiind capela din Leipzig, care a existat din prima jumătate a secolului al XIX-lea şi a fost creată pentru comunitatea de români din oraş, fiind întreţinută mai ales de către negustorii români care participau des la târgurile din zonă.

Unii dintre aceşti negustori erau stabiliţi în oraş sau în zonă, alţii frecventau an de an tradiţionalele târguri internaţionale, de primăvară (ţinut în preajma sărbătorii Învierii Domnului), de toamnă şi de Anul Nou, din Lipsca (vechea denumire a oraşului). Aici, ei comercializau mărfurile aduse din ţară, iar la întoarcere aduceau cu ei produse de manufactură "lipscană", blănuri, stofe, culori etc. Cum aceste târguri aveau o durată îndelungată (uneori mai bine de o lună), negustorii români erau obligaţi adesea să îşi prelungească şederea lor aici pentru câteva săptămâni sau chiar luni.

Pentru că aceste târguri aveau loc în preajma sărbătorilor mari, precum Învierea Domnului, datoriile creştineşti nu puteau fi îndeplinite după "rânduiala ortodoxă" de acasă, astfel că se făcea simţită nevoia asistenţei pastorale la faţa locului.

În zonă, românii nu aveau o biserică ortodoxă a lor, iar în aceste condiţii au frecventat capela grecilor ortodocşi din oraşul german, lucru înlesnit şi de faptul că mulţi cunoşteau limba greacă. Au încheiat o înţelegere cu epitropii capelei greceşti, ca să ajute şi dânşii cu cele de trebuinţă la întreţinerea acesteia, iar în schimb să li se dea şi lor posibilitatea de "a se închina şi a se îmbiserici" şi ei, atunci când vin pentru târgul de la Leipzig.

Data când s-a încheiat această înţelegere cu epitropii greci nu e consemnată nicăieri în mod expres. Conform documentelor ulterioare, o localizăm cel mai târziu în anul 1818, dacă ţinem seama de menţiunea expresă făcută la începutul actului de constituire (1858), după ce românii nu mai aveau dreptul să se folosească de capela grecilor, fiind obligaţi să pună bazele unui lăcaş de închinare propriu: "Noi, neguţătorii români din Principatele Dunărene, cari venim în oraşul Lipsca, pentru negoţ, văzându-ne acum expulzaţi, cu nedreptate, de la pretinsa capelă grecească din acest oraş, care în spaţiu de mai mult de 40 de ani s-a ţinut cu cheltuielile predecesorilor noştri şi cu ale noastre, ne-am adunat cu toţii în unire de cuget aici în oraşul Lipsca, la anul mântuirii 1858 la târgul de Paşti şi am hotărât cu toţii a fonda aici o capelă română…" (cf. V. Pocitan - Capela Românească din Lipsca. Superiorii capelei în Biserica Ortodoxă Română, anul XLV (1927), nr. 8, pp. 458-459).

Locul românesc pentru rugăciune

La cererea negustorilor români, mitropolitul Nifon al Ungrovlahiei a numit la 5 august 1852 pe ieromonahul Ghenadie Ţeposu, originar din comuna Potoceni, jud. Buzău, preot slujitor la capela ortodoxă greacă din Leipzig, pe care l-a hirotesit confesor (duhovnic) şi arhimandrit, la 20 august acelaşi an fiind instalat la capela ortodoxă de acolo. În scurt timp, românii au hotărât şi construirea unei capele româneşti la Leipzig. Cu acest scop s-a iniţiat o subscripţie publică, iar cu suma subscrisă (aproape 3.000 de taleri) a fost amenajată o capelă într-o clădire mai mare din strada Ecaterina nr. 6 II (Katharinenstrasse 6, II), deşi în documentaţia folosită, referitor la clădirea capelei, se vorbeşte o dată de un "imobil propriu", iar altă dată de "plata chiriei pentru capelă". Aici locuiau superiorul capelei şi omul de serviciu, care ţinea loc şi de dascăl.

Pictura a fost efectuată "în oleiu" de pictorul Souschen, "locuitor în Lipsca", iar românul D. Nicolae Voicovici, "afară de cei 500 taleri ce se văd în listă, a mai dăruit capelei sfintele vase, iar superiorului o bederniţă." Obiectele de valoare cu care capela era înzestrată nu sunt menţionate, dar se ştie că acestea au fost multe şi de valoare. Lăcaşul bisericii a fost sfinţit la 7 septembrie acelaşi an (1858), având hramul "Sfântul Gheorghe". La sfinţire au fost de faţă majoritatea ctitorilor, veniţi aici cu ocazia târgului "de Mihail".

Capela se afla sub jurisdicţia Mitropoliei Ungrovlahiei din Bucureşti, fără ca mitropolitul să aibă alte drepturi, afară de acela de a recunoaşte şi întări pe preotul ales şi recomandat de negustori; principiu inconfundabil de clar, consemnat în articolul 1 din statutul capelei. În scurta şi zbuciumata sa existenţă, la altarul capelei au slujit, după încheierea activităţii lui Ghenadie Ţeposu, arhimandriţii Valerian Zamfirescu-Paladi şi Partenie S. Clinceni.

Preot paroh pentru centrul comercial de odinioară

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea negustorii români au început însă să nu mai caute târgurile din zonă ca odinioară, preferând centre comerciale mai apropiate de ţară, iar mijloacele de transport în comun, în special trenul, le înlesnea întoarcerea acasă, îndată ce-şi încheiau afacerile, nefiind nevoiţi să rămână în Germania săptămâni sau luni, ca în vremurile trecute. Odată cu aceasta a scăzut simţitor şi numărul credincioşilor care frecventau capela, iar din cauza lipsurilor materiale şi a faptului că subvenţia venită din partea Ministerului Cultelor din România a fost sistată la 9 februarie 1881, capela se desfiinţează.

Eforturile actuale de constituire a unei parohii româneşti în Leipzig au fost iniţiate în 2003, în preajma sărbătorii Învierii Domnului, de către un mic grup de credincioşi. Astfel, s-a înaintat Mitropoliei din Nürnberg o cerere semnată de 70 de studenţi şi familii de români din Leipzig, Halle, Chemnitz, Jena, pentru a se aproba numirea unui preot-paroh la Leipzig. În aceste condiţii, IPS Mitropolit Serafim al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord a dat curs acestei cereri, numindu-l pe părintele Florin Lodroman (absolvent al Facultăţii de Teologie din Sibiu) ca preot paroh al comunităţii din centrul comercial de odinioară, căutat de către negustorii români cu aproape două secole în urmă. Parohia a fost aşezată sub protecţia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, sfintele slujbe fiind săvârşite cu regularitate în fiecare duminică şi sărbătoare. Teritoriul parohiei (ce cuprinde landurile Sachsen, Sachsen-Anhalt şi Thüringen) este unul mare, dar totuşi numărul românilor stabiliţi în zonă nu este atât de mare, credincioşii care frecventează parohia fiind şi mulţi studenţi, doctoranzi şi cercetători români care activează la universităţile din zonă.

Liturghie cu chirie

Parohia românească a ajuns din nou la situaţia de acum două secole, utilizând capela, amenajată de către comunitatea ortodoxă greacă în sacristia Bisericii Lutherkirche, parohia românească participând procentual la costurile de chirie şi întreţinere (căldură, lumină etc.), exact ca la începuturile istoriei ortodoxiei româneşti în zonă, în anul 1818.

Cele două comunităţi au activităţi comune, slujind împreună cu ocazia hramurilor sau cu ocazia Epifaniei, atunci când apa este sfinţită la un râu ce curge prin apropiere.

Cu toate aceste condiţii grele, parohia românească totuşi se gândeşte că ar putea să îşi ridice un lăcaş propriu de închinare în anii care vor urma. Ieromonahul Clement Lodroman a fost transferat la parohia din Berlin după tragicul accident ce a avut loc aici, iar din vara anului 2009 activitatea sa pastorală a fost preluată de preotul Ioan Forga.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!