Lumina educaţiei
Primenirea hainei luminoase a Botezului

Primenirea hainei luminoase a Botezului

Pr. Ciprian Bâra, 20 Decembrie 2017

Societatea contemporană cultivă şi propune duhul autonomiei. Idealul ei este de cele mai multe ori omul autonom, care încearcă să îşi ducă firul vieţii, să se definească împlinindu-şi doar voia lui şi chiar impunând-o pe aceasta şi celorlalţi. Biserica, dimpotrivă, cultivă şi propune duhul ascultării, creştinii fiind „fiii ascultării” (I Petru 1, 14). Neascultarea, care îşi are obârşia în păcatul mândriei, îl înstrăinează pe om de Dumnezeu, dar ascultarea care se cultivă prin dragoste şi smerită cugetare îl readuce pe om la viaţa cea adevărată, îl eliberează de robia păcatului şi îl repune în legătură statornică cu Dumnezeu.

Tradiţia ortodoxă acordă Tainei Spovedaniei şi părintelui duhovnic o importanţă deosebită. Păstrarea statornică a acestei tradiţii este absolut necesară pentru cultivarea corectă a vieţii duhovniceşti a credincioşilor. Prin ascultare de părintele duhovnic este combătută voia individuală şi este cultivată ascultarea de Dumnezeu. Astfel, omul se eliberează de duhul egoismului şi se deschide iubirii lui Dumnezeu şi aproapelui.

Legătura şi comuniunea omului cu Dumnezeu, haina luminoasă primită la ceasul Botezului, cernită de-a lungul vremii prin viaţa în nerânduială, se refac prin Taina Spovedaniei, una dintre cele mai importante lucrări sfinţitoare din viaţa creştinului.

Toţi greşim, chiar şi cei mai buni (Iacov, 3, 2), dar avem posibilitatea toţi, mireni şi clerici, să ne curăţim de păcate prin Sfânta Taină a Pocăinţei. Să nu lăsăm niciodată ca sarcina păcatelor să devină tot mai grea şi, mai ales, să nu ne obişnuim cu păcatul, care poate deveni a doua noastră natură. Curăţirea de păcate aduce după sine şi dorinţa de a primi Sfânta Împărtăşanie, care este într-un fel o desăvârşire a dorinţei noastre de curăţire şi înnoire.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii ne învaţă, ne îndrumă să ne spovedim cu inimă curată şi cu umilinţă ori de câte ori ne simţim conştiinţa încărcată, când simţim nevoia de a ne uşura de povara păcatelor. Spovedindu-ne des, sufletul este ca o casă des văruită şi aerisită, în care nu se încuibă praful şi mucegaiul păcatului (Sfântul Nicodim Aghioritul), iar Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă: „Dacă greşeşti în fiecare zi, pocăieşte-te în fiecare zi...”

Pe cei care nu sunt ancoraţi statornic în vieţuirea eclesială şi sunt pentru început mai puţin osârduitori, Biserica îi învaţă prin porunca a 4-a bisericească să se spovedească măcar în cele patru posturi de peste an sau cel puţin o dată pe an, în Postul Paştelui. Spovedania se face de obicei la biserică în faţa icoanei Mântuitorului Hristos, dar cei bolnavi sau cei care din motive întemeiate nu pot ajunge la biserică, trebuie să cheme preotul duhovnic acasă, la spital sau oriunde s-ar afla. În preotul duhovnic se întâlnesc două lucrări. Prima este aceea de preot slujitor al Tainei Sfintei Spovedanii, prin care, în temeiul hirotesiei întru duhovnic, primeşte mărturisirea păcatelor credinciosului şi îi dă acestuia dezlegare de păcate, în numele lui Dumnezeu.
A doua lucrare este aceea de călăuzitor duhovnicesc, de părinte duhovnicesc. În Tradiţia ortodoxă cele două lucrări sunt strâns legate, practica povăţuirii duhovniceşti fiind aşezată din vechime. În afară de dezlegarea de păcate după împlinirea canonului rânduit, atitudinea duhovnicului pentru fiul său duhovnicesc trebuie să fie cea a dragostei care covârşeşte toate, pentru a da curaj şi încredere spre o mărturisire sinceră şi spre vindecare.

Noi, toţi creştinii, ne mărturisim ca să răspundem chemării lui Dumnezeu care „voieşte ca tot omul să se mântuiască”. În această perioadă de post rămasă până la ziua Naşterii Domnului trebuie să ne spovedim pentru că prin această taină aleasă a Bisericii ne pregătim pentru împărtăşirea fără de osândă, pentru primirea Sfintelor lui Hristos Taine. Ca un bun şi iubitor de oameni, Hristos Domnul caută „El însuşi împărtăşirea cu noi; şi dacă nu are împărtăşire cu noi, pricina e necurăţirea noastră. Aşadar, în ceea ce ne priveşte, lucrul de căpetenie este curăţirea conştiinţei şi dobândirea iertării desăvârşite prin Taina Pocăinţei” (Sfântul Teofan Zăvorâtul).

Dacă împlinim rânduiala pregătirii prin Taina Mărturisirii, primind şi dezlegarea de la duhovnic, atunci ne vom bucura de petrecerea cu Mântuitorul Hristos în Împărtăşanie. Avându-L pe El, avem totul, căci El reprezintă „Muntele cel mai înalt, Piscul cel mai de Sus, dincolo de care nu mai există nimic” (Sfântul Nicolae Cabasila). În Ortodoxie, orice praznic nu există doar ca eveniment petrecut în istorie, ci devine pentru noi experienţă autentică a întâlnirii cu Hristos. Trebuie să ne străduim pentru a trăi, a experia în mod real taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu în lumea postmodernă, de astăzi.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!