Primul patriarh după potop (I)

Lucian Apopei, 01 Septembrie 2007

După poptop şi amestecarea limbilor, o dată cu alegerea lui Avram -căruia îi va fi schimbat numele în Avraam -, începe o nouă perioadă în istoria omenirii, Dumnezeu socotind că e bine să aleagă bărbaţi care să formeze un şir de generaţii din care să se nască Fiul Său „spre mântuirea neamului omenesc“.

Făgăduinţele

Dumnezeu i-a promis prin legământ lui Avraam şi urmaşilor lui, pentru totdeauna, ţara care se întinde de la Râul Eufrat spre sud-vest. Credinţa lui Avraam s-a dovedit atât prin întreprinderea acţiunilor de preluare, prin acte simbolice a ţării care i-a fost dată de Dumnezeu, sau prin ocuparea ei ca lider al popoarelor, de mai multe rase care locuiau prin ţară, după ce i-a învins pe alţii care o stăpâneau anterior. Cu toate acestea...

Acelaşi legământ divin i-a promis şi reafirmat o familie şi popoare întregi ca urmaşi. Neavând copii, el l-a făcut moştenitor pe îngrijitorul casei sale, Eliezer din Damasc. El l-a tratat pe moştenitorul său, oferindu-i un tratament preferenţial în ţara „promisă“ lui, până când Lot a hotărât să se mute lângă Sodoma. Mai târziu, la vârsta de 86 de ani, a avut un fiu, Ismael, de la o slujnică egipteană, Agar, dată lui de către soţia sa. Mai târziu, Agar şi Ismael au fost alungaţi. Apoi, când Avraam a avut 99 de ani, promisiunea că va avea o familie, o naţiune şi o lege a fost repetată, şi Dumnezeu i-a schimbat numele şi a stabilit semnul legământului prin tăierea împrejur a bărbaţilor şi a copilului de parte bărbătească. Legământul-promisiune a fost confirmat din nou printr-o altă teofanie la Mamvri, în ciuda necredinţei Sarei. Marele test al credinţei lui Avraam a avut loc atunci când Dumnezeu i-a poruncit să-l jertfească pe Isaac la Moria. El a ascultat, însă mâna i-a fost oprită la momentul înjunghierii şi un berbec i-a fost pus dinainte ca substitut. În urma acestei întâmplări, legământul dintre Dumnezeu şi Avraam a fost reafirmat. Sara a murit la vârsta de 127 de ani şi a fost îngropată în peştera de la Macpela, pe care Avraam a trebuit să o cumpere. Întrucât se apropia şi moartea lui Avraam, acesta l-a pus pe Eliezer să jure că va lua pentru Isaac o soţie din neamul său, din apropiere de Haran. În felul acesta, strănepoata de unchi al lui Avraam, Rebeca, a devenit soţia lui Isaac. Avraam a murit la vârsta de 175 de ani.

Iconografie

Avraam este reprezentat în numeroase scene în iconografia creştin-ortodoxă. În primul rând, sunt reprezentate scene din prima perioadă a vieţii sale, care corespund chemării sale de către Dumnezeu: „Avraam primind poruncă să plece de pe pământurile lui“, „Avraam venind în Egipt“, „Avraam, luând-o pe Sara, se duce în pustietate“, „Avraam, învingând pe Kedarlaomer, îl izbăveşte pe Lot“, „Avraam este întâmpinat de Melchisedec“, „Avraam ospătând pe străini (la stejarul din Mamvri)“ şi „Jertfa lui Avraam“.

Ca sfânt strămoş, Avraam este reprezentat printr-o înfăţişare de bătrân, cu părul lung, cu barbă (albă) până la brâu. Soţia sa, Sara, este trecută în rândul sfintelor femei ale Vechiului Testament, de asemenea reprezentată ca o bătrână.

Apoi Avraam este reprezentat în două pilde ale Mântuitorului, respectiv Pilda lucrătorilor tocmiţi şi Pilda bogatului şi a săracului Lazăr.

De asemenea, Avraam este reprezentat şi în icoana „De tine se bucură, ceea ce eşti plină de har...“, închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

O scenă deosebită este cea în care apare şi Arhanghelul Mihail care-l opreşte pe Avraam de a-l înjunghia de fiul său Isaac.

În scena „Judecăţii viitoare a toată lumea“, care se zugrăveşte în bisericile mari, conform „Erminiei Picturii Bizantine“ a lui Dionisie din Furna, este reprezentat „strămoşul Avraam, bătrân, cu perii capului şi barbă albă, şezând în jeţ şi ţinând pe genunchii săi sufletul lui Lazăr cel sărac, îmbrăcat cu cămăşuţă albă; şi de-a dreapta lui Isaac, şi de-a stânga lui Iacov, bătrâni, şezând şi ei pe scaune, întorşi puţin spre Avraam. Iar sub picoarele lor, să faci curgând prin zid afară acele patru râuri ce curg din rai, numele lor aşa: Fison, Gihon, Tigru şi Eufrat.“

Personaje biblice

„Liderul“ care a locuit în ţară străină

Urmaş al lui Sem şi fiu al lui Terah, soţul Sarei şi, ca tată al lui Isaac, strămoşul naţiunii evreieşti, iar prin Ismael, strămoşul altor semiţi, Avraam este un exemplu de credinţă remarcabilă în Dumnezeu pentru evrei şi creştini, el fiind preluat chiar şi de către musulmani.

Avraam s-a născut în „Ur şi s-a mutat în Haran. La vârsta de 75 de ani, în urma morţii tatălui său, Avraam s-a mutat în Palestina (Canaan), în apropiare de Betel, la Mamvri în apropiere de Hebron, şi la Beer-Şeba. În fiecare loc el a ridicat un altar şi un cort.

Relaţiile sale cu străinii în timp ce locuia în apropiere de Sihem, în Egipt, Gherar şi Macpela îl prezintă ca lider al unui grup, lider pe care aceştia îl tratau cu egalitate, recunoscut ca cel care l-a eliberat pe nepotul său Lot care fusese luat prizonier din Sodoma de către un grup de prizonieri (Facere 14). Se pune accent în Sfânta Scriptură pe viaţa lui, nu ca „pelerin“, ci ca şi „străin care a locuit în ţară“ fără să aibă o reşedinţă. El a fost un om bogat, având mulţi slujitori şi averi, trăind în pace cu cananiiţii, fereziţii, filistenii şi egiptenii şi făcând negoţ cu hetiţii.

Iată cum îl caracterizează Sfântul Ioan Gură de Aur pe Avraam: „(...)rugând dragostea voastră să aveţi aceeaşi voinţă şi acelaşi suflet ca şi dreptul Avraam. Ar fi o nebunie să nu facem asta. Dreptul acesta a primit poruncă să se mute dintr-un pământ în altul şi a fost atât de supus că nici bătrâneţea, nici celelalte piedici (...) nici vitregia vremurilor, nici altceva din cele ce-l puteau opri nu l-au făcut să nu asculte; dimpotrivă, rupând toate lanţurile, alerga şi se zorea bătrânul, ca un tânăr plin de vigoare, împreună cu femeia şi nepotul şi slugile sale, să aducă la îndeplinire porunca lui Dumnezeu. Noi, însă, n-am primit poruncă să ne mutăm dintr-un pământ în alt pământ, ci de la pământ la cer şi totuşi nu ne supunem acestei porunci cu graba cu care se supunea dreptul, ci de multe ori punem înainte scuze zadarnice şi neîntemeiate“ (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, XXXI).

Răspunzând parcă uimirii care-l cuprinde pe cititorul obişnuit văzând credinţa lui Avraam, Sfântul Maxim Mărturisitorul afirmă: „Cel ce se teme de Domnul are pururea ca tovarăşă smerenia şi prin gândurile acesteia vine la dragostea şi la mulţumirea către Dumnezeu. Căci îşi aminteşte de purtarea lumească de mai înainte şi de feluritele greşeli, ca şi de ispitele ce i s-au întâmplat din tinereţe şi cum din toate acestea l-a izbăvit pe el Domnul şi l-a strămutat de la viaţa pătimaşă la viaţa după Dumnezeu.“ (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia 2).


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!