An omagial
Primul rege şi primul patriarh din România Mare

Primul rege şi primul patriarh din România Mare

Alexandru Briciu, 07 Iulie 2010

Duminică, 1 noiembrie 1925, "era dată poruncă la toate bisericile ca toţi preoţii să isprăvească slujba Sfintei Liturghii la ceasurile 9, şi la 10 să se afle cu toţii în preajma Palatului Regal pentru a alcătui alaiul care, dela Palat, să meargă la Mitropolie". Bucureştiul era îmbrăcat în haine de sărbătoare, era ziua învestiturii patriarhului. În Sala Tronului, regele Ferdinand avea să ofere cârja pastorală patriarhului Miron Cristea.

În cronica vremii, arhimandritul Iuliu Scriban descrie o "mare mişcare de lume pe străzi. Se vedeau chipuri străine, oameni veniţi de aiurea, aduşi de noutatea desfăşurărilor sărbătoreşti care aveau să se prefire pe dinaintea ochilor lor".

Ziua începea cu Sfânta Liturghie săvârşită la Catedrala din Dealul Mitropoliei, în prezenţa patriarhului ales, Miron, a delegaţilor Bisericilor Ortodoxe surori, a ierarhilor Sfântului Sinod şi a oamenilor de stat. Pe esplanadă, mulţime de credincioşi de pretutindeni. La ora zece, se aflau în curtea Mitropoliei caretele regale pregătite să conducă pe patriarh, pe ministrul cultelor şi pe mitropoliţii români la Palatul Regal din Calea Victoriei. Membrii guvernului, reprezentanţii Bisericilor surori şi ceilalţi ierarhi români plecaseră deja spre palat. "La 10 jumătate, şirul caretelor regale a plecat dela Mitropolie în felul următor: Mai întâi două plotoane de cavalerie, apoi trăsura cu d. General Eraclie Nicoleanu, Prefectul poliţiei Capitalei, trăsura cu Patriarhul Miron şi d. Ministru al Cultelor Al. Lapedatu, trăsura cu Mitropoliţii Pimen al Moldovei şi Nicolaie de peste munţi, altă trăsură cu Mitropolitul Nectarie al Bucovinei şi Arhiepiscopul Gurie al Basarabiei. Alte două plutoane de soldaţi călări închideau apoi şirul trăsurilor."

"Strălucitoare de atâtea chipuri împodobite"

Sala Tronului din Palatul Regal era îmbrăcată în veşmânt de gală. Toţi ierarhii, deopotrivă români şi străini, erau îmbrăcaţi în odăjdii arhiereşti. De faţă, miniştri străini şi români, deputaţi, senatori, consilieri ai Curţii de Casaţie şi ai Consiliului Superior Legislativ, rectorul Universităţii din Bucureşti, cu decanii facultăţilor, profesorii facultăţilor de teologie din ţară, membrii Academiei Române, generali din Armata română, primarul Capitalei, prefectul judeţului Ilfov, directorul general al cultelor şi alţi oameni de stat, printre care şi Octavian Goga, fost ministru. "Pe toate străzile, pe unde avea să treacă alaiul trăsurilor cu Patriarhul, erau înşiruiţi şcolarii şi şcolăriţele din Bucureşti. Toţi aceştia, împreună cu poporul, întâmpinau trăsurile cu strigăte de veselie. Şi aşa, în mijlocul veseliei tuturor, şirul de trăsuri a ajuns în curtea Palatului Regal. Aci a eşit înainte garda Palatului, care a salutat intrarea cortegiului, iar muzica militară a cântat Spre rugăciune. În curte se aflau corurile celor două seminarii din Bucureşti, multe delegaţiuni, de ţărani, ale invalizilor de războiu şi altele."

După ce toţi invitaţii au intrat în Sala Tronului, "la ceasurile 11 tocmai, în sala strălucitoare de atâtea chipuri împodobite, au intrat M.M.L.L. Regele şi Regina, Înălţimile lor regeşti Principele Moştenitor Carol şi Principesa Moştenitoare Elena. Maiestăţile lor sâau suit pe tron şi îndată după aceasta Înalt Prea Sf. Patriarh a fost condus de înalţii dregători bisericeşti înaintea jilţului regesc. Stând alăturea, d. Ministru al Cultelor a citit decretul Regelui de învestitură a Înalt Prea Sfinţitului Miron ca Patriarh al României".

Oferirea cârjei pastorale şi cuvântul patriarhului Miron

Mitropolitul Pimen Georgescu al Moldovei a înmânat regelui Ferdinand cârja pastorală, pe care Majestatea Sa a oferit-o patriarhului, spunându-i: "Îţi încredinţez cârja patriarhală şi-ţi urez să păstoreşti în pace pe toţi credincioşii ţării." Patriarhul Miron s-a adresat, în primul rând, regelui Ferdinand, amintindu-i încrederea pe care suveranul i-o acordase cu ocazia învestiturii ca mitropolit primat al ţării: "Maiestatea Voastră mi-aţi indicat prea graţios o parte din programul îndatoririlor imediate în cuvintele că din scaunul acesta am o frumoasă menire, de a înfăptui politica religioasă a lui Mihai Viteazul, care, prin înfiinţarea Mitropoliei ortodoxe dela Alba-Iulia, ţintea să apropie şi să unească bisericeşte toate ţările româneşti şi v-aţi exprimat dorinţa, ca munca chemării mele să aducă roade fericite pentru organizarea temeinică şi unitară a Bisericii române." A amintit apoi preafericirea sa că, "drept încoronare a contopirii celor cinci Biserici provinciale, întrâo organizare unitară, a urmat în mod firesc şi înălţarea mitropolitului din Capitala ţării-mărite la rangul de patriarh", în speranţa că unirea sufletească a milioanelor de credincioşi "va spori duhul dătător-de-viaţă pentru poporul nostru şi ţara lui şi va forma din chiagul sufletesc cel mai solid ciment pentru închegarea ţării şi normala ei desvoltare şi în viitor într-o unitate naţională tot mai puternică". Discursul patriarhului Miron a continuat cu asumarea misiunii teologice, didactice şi sociale a Bisericii, care "trebuie să-şi îndrepteze toate puterile sale întru a pune la temelia tuturor acţiunilor individuale şi colective ale credincioşilor ei atât de binefăcătoarele învăţături ale Evangheliei lui Hristos: "Care va vrea să fie mare între voi să fie slujitor al vostru" (Marcu 10, 43)".

Încredinţarea cârjei de regele Ferdinand

Majestatea Sa, regele Ferdinand al României, a luat cuvântul, adresându-se Înalt Prea Sfinţitului şi Prea Fericitului Părinte: "Pe cât de fericit eram când ai fost chemat de peste munţii liberaţi prin vitejia ostaşului şi virtuţile poporului român, la păstoria Mitropoliei Ungro-Vlahiei, pe atât de fericit sunt astăzi, când îţi încredinţez cârja de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, după ce Sfântul Sinod, împreună cu Adunările Naţionale, au ridicat scaunul Arhiepiscopal şi Mitropolitan al Ungro-Vlahiei la rangul de scaun Patriarhal". Suveranul ţării sublinia importanţa acestui moment: "Din timpul Basarabilor şi Muşatinilor descălicători de Ţară, care au pus temeliile neperitoare ale Mitropoliilor Ungro-Vlahiei şi Moldovei, nu sâa înscris o pagină mai strălucită în istoria Bisericii Ortodoxe Române, ca aceea înfăptuită în anul acesta prin înălţarea la rangul de Patriarh al Primatului României". O adevărată lecţie de istorie naţională şi bisericească amintea că "la noi, Românii, naţiunea şi religia au fost pururea strâns unite", iar în trecut, "voevozii apărau Biserica şi Biserica era mângâierea şi întărirea voevozilor".

Ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie era, în ochii regelui, un act de dreptate, care "învinge după secole de muncă şi de jertfă răbdătoare ale poporului în întregimea sa, de sus până jos, şi ale clerului mic şi mare, şi după atâtea fapte mari şi creştineşti ale Voevozilor noştri".


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!