Repere şi idei
Prin fereastra temniței

Prin fereastra temniței

Nicușor Deciu, 20 Noiembrie 2017

Pe măsură ce timpul trece și ne aplecăm cu mai multă atenție asupra spiritualității născute în penitenciarele comuniste, avem ocazia să descoperim cât de vastă și de cuprinzătoare este aceasta. Cercetătorul poate fi realmente surprins de o perspectivă care vizează nu doar elementele specifice ale vieții din închisoare, de supraviețuire și rezistență să zicem, ci și multe interacțiuni cu viața din afara zidurilor închisorii și chiar perspective ale unei viitoare implicări misionare în societate. Așa se face că parcurgând doar o mică parte din vasta literatură produsă de mărturisitorii din perioada regimului comunist, se poate observa, printre altele, și preocuparea pentru viața lumii și pentru viitoarele trasee al misiunii Bisericii în lume.

De pildă, din mărturiile supraviețuitorilor se cunoaște că în dialogurile purtate de Valeriu Gafencu cu apropiații săi din închisoarea de la Târgu‑Ocna, s‑a ajuns la un moment dat în punctul în care s‑a pus următoarea întrebare: „Care ar fi năzuințele unei misiuni creștine în societatea actuală?” Răspunsul a fost unul foarte concis: „Acum și în viitor sunt necesare două procese creștine: unul de reîncreștinare a creștinilor și altul de încreștinare a necreștinilor”.

Asupra acestui răspuns merită să zăbovim puțin, întrucât în puține cuvinte ascunde multe înțelesuri. Și întrucât cele două teze ale aserțiunii de mai sus revendică o tratare separată, ne vom ocupa acum doar de prima. Așadar, aș îndrăzni să spun că, deși Gafencu trăia de ani buni în pușcărie, viziunea sa asupra lucrurilor lasă impresia că nu vine de la un om rupt de lumea exterioară temniței, ci de la unul care posedă o foarte bună cunoaștere a celor două lumi. Și aici nu intenționez să sugerez că deținutul era la curent cu transformările lumii exterioare prin informațiile primite de la rude sau de la diverse persoane care au intrat mai târziu în pușcării. Numai aceste impresii personale despre lumea din afara celulei nu ar fi putut constitui o bază pentru o viziune asupra lumii atât de cuprinzătoare și de bine determinată. În cazul lui Gafencu, și al multora ca el, concepția despre lume și viață provine dintr‑o vedere duhovnicească a lucrurilor. Suferințele îndurate cu răbdare de acești oameni, în numele lui Hristos, le‑au ascuțit simțurile sufletești, le‑au limpezit mintea - despre care știm de la Sfinții Părinți că este ochiul sufletului -, astfel încât ei au putut să distingă chiar și ceea ce nu puteau vedea cei aflați „în libertate” și, de asemenea, să întrezărească prin harul lui Dumnezeu unde vor conduce evenimentele contemporane lor și ce consecințe vor avea ele în viitor.

Așa cum am mai notat cu altă ocazie, prigoana comunismului ateu asupra creștinilor are o rădăcină dublă: pe de‑o parte o devenire negativă treptată a civilizației umane spre un sistem de gândire tot mai autonom până la nihilism, care a favorizat ascensiunea politică și înstăpânirea finală a marxismului, iar pe de alta, slăbirea trăirii credinței poporului creștin, în unele cazuri până la apostazie. În această situație, devine cu totul rațională cerința unei reîncreștinări a unei societăți sau a unor grupuri de persoane, care nu mai posedă decât o apartenență formală la creștinism. Prin urmare, năzuința de a lucra la întărirea credinței poporului, strădania de a face cunoscută bogăția învățăturilor teologice ale Bisericii, nevoința împlinirii poruncilor lui Hristos în comunitate etc., nu reprezintă altceva decât elementele constitutive ale identității creștinului din orice epocă.

Acum ne putem convinge fără efort, doar observând lumea în care trăim, că Valeriu Gafencu nu a fost doar un mărturisitor al lui Hristos din închisorile comuniste, ci și un neînșelat vizionar. Năzuința sa de reîncreștinare a creștinilor, așadar de afirmare a identității lor, ni se înfățișează cu atât mai actuală astăzi în contextul provocărilor societății multiculturale și al tendințelor agresive ale „corectitudinii politice”. Astfel, se pare că atât persoana concretă, cât și societatea în ansamblul ei nu vor putea face față acestor teribile presiuni distructive, dacă nu se va începe de la reîncreștinarea creștinilor, chiar dacă această atitudine s‑ar putea să atingă orgoliul unora, iar altora să li se pară un răspuns indirect la opresiunea lumii moderne. Dar dacă privim cu atenție la cei pe care‑i cinstim și‑i prăznuim în acest an, putem vedea că și ei au îmbrățișat aceeași atitudine. Adică, au înfruntat regimul de exterminare, pornind de la propria lor reîncreștinare.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!