Religie şi ştiinţă
Prin labirintul lumii, de la copilărie la viaţa deplină

Prin labirintul lumii, de la copilărie la viaţa deplină

În 14 mai 2014, un raport al OMS bazat pe informaţiile furnizate din 109 ţări arată că cea mai răspândită dintre afecţiunile cu care se confruntă adolescenţii cu vârste cuprinse între 10 şi 19 ani este depresia1. Multe alte studii afirmă că în populaţia ţărilor în curs de dezvoltare şi a celor civilizate există o incidenţă mare a depresiei şi anxietăţii, dar şi a tulburărilor de atenţie.

Numeroase analize culturale sau so­ci­­ale, oferite de psi­hologia socială sau sociologie, formulează ob­ser­­vaţii preţioase privind schim­bările majore în regimul de viaţă al persoanei şi al co­mu­nităţilor. Utilizarea dispo­zi­ti­­velor tehnice pe scară largă, în comunicare şi educaţie, în re­cre­aţie şi muncă, dar şi a­va­lan­şa informaţiilor şi a ofertelor de di­vertisment au introdus com­por­­tamente şi practici noi. De­o­da­tă cu acestea, timpul cheltuit pen­tru relaţii interpersonale de ca­litate şi valorificarea tera­pe­u­tică a mediului natural au scă­zut semnificativ.

Câteva particularităţi nou-a­­părute ar putea fi uşor de evi­den­­ţiat.

Suprastimularea senzorială împiedică reflecţia de sine

Sub presiunea stimulilor in­tro­­duşi în planul vieţii de mar­ke­­ting şi cultura mediatică, co­piii şi tinerii trăiesc o viaţă su­pra­solicitată senzorial 2. În par­ti­­cular, obişnuinţa de a petrece un timp tot mai îndelungat în fa­ţa micilor ecrane atrofiază „ca­pacitatea de abstragere“ şi de înţelegere3. Concertele de mu­­zică, filmele sau jocurile com­puterizate, experienţe la ca­re copiii şi tinerii nu lipsesc, ma­nipulând tot mai rafinat su­ne­tul şi imaginea, produc mu­ta­ţii în procesele de receptare a realităţii.

Aprecieri de acest fel capătă mai multă relevanţă, dacă ţi­nem seama de faptul că multe par­­ticularităţi ale persoanei se de­­cid în fragedă copilărie. Jo­cul vi­deo şi divertismentul tv, ex­pe­ri­ate repetat şi prelungit, schim­bă obişnuinţele, ocupând tim­pul des­tinat relaţiilor in­ter­per­­so­na­le sau întâlnirii cu na­tu­ra. Da­te­le medicale arată că e­­fectele sunt nocive. Ex­pe­ri­en­ţe­le sen­zo­ri­­ale intense diminu­ea­ză dispo­zi­ţia spre reflecţie de si­ne4, iar vâr­sta e decisivă, pentru că for­ma­­rea traseelor neu­ro­­nale şi con­figurarea ariilor ce­r­ebrale sunt mai rapide în co­pi­lărie5.

Situaţia aceasta e agravată şi de politicile de marketing. Pen­tru a cuceri atenţia publicului, reclamele erotizează o­biec­te­le6. Şi stimuli pregătiţi în a­cest fel modifică activitatea ce­re­brală. Anumite arii corticale (cum este nucleus accumbens, strâns legat de plăcerea recom­pen­­sei) sunt mai active, ceea ce fa­ce ca persoana să resimtă intens dorinţa de a primi o recom­pen­să şi impulsul de a acţio­na7.

Data-smog şi multitaskingul diminuează puterea atenţiei

Ambientul cultural în care co­­piii şi tinerii trăiesc astăzi pro­­voacă şi limitele capa­ci­tă­ţi­lor noastre de prelucrare a in­for­maţiei. Avem parte deja de o „su­praabundenţă de informaţii de slabă calitate“, „denumită da­ta-smog“, în condiţiile unor „li­mite clare în procesare“8. În le­gătură cu aceasta, studiile au con­statat că supraexpunerea la un flux de informaţii e mai degra­bă inamicul atenţiei decât antrenorul ei9.

Multiplicarea dorinţelor slăbeşte voinţa

Explorările psihologiei arată că, pentru copii şi tineri, întreg con­textul vieţii cotidiene re­pre­zin­tă un câmp de permanentă e­xercitare a voinţei. Ei au parte azi, în faţa vitrinelor colorate, de numeroase situaţii în care tre­buie să aleagă, să refuze sau să fie nevoiţi să amâne îm­pli­ni­rea unei dorinţe. Diversificarea o­fertelor, caracteristică a socie­tă­ţii de consum, multiplică do­rin­ţele. Mai departe însă, si­tu­a­ţiile în care avem de ales între di­verse sortimente de produse sau programe, între ofertele de di­vertisment, opţiuni financiar-ban­care şi profesionale, consu­mă voinţa10. Cercetările arată că situaţiile deliberative slă­besc resursele volitive11, con­du­­când la o oboseală a voinţei, o sta­re numită epuizarea eului12. În felul acesta, se explică de ce mul­tiplicarea dorinţelor re­pre­zin­tă o cauză a nefericirii şi nici­­decum rezultatul ei13.

Mediul concurenţial descurajează compasiunea

Nici mediul şcolar nu este pro­tejat de răsturnările axiolo­gi­ce ale prezentului. Presiunea con­curenţei, specifică mediului e­conomic, a pătruns în plan so­ci­­al, în rândul persoanelor an­ga­­jate, dar se face simţită azi tot mai mult şi în mediul şcolar, prin întreceri şi recompense. În­să cultivarea competiţiei şi a com­paraţiei, prin concursuri şco­lare, prin sarcini şi evaluări in­dividuale, descurajează dis­po­­ziţia pentru compasiune.

Consumerismul slăbeşte disponibilitatea pentru contemplaţie

Efectele nu se opresc aici. E­co­nomizarea tot mai extinsă şi mai amplă a vieţii omeneşti mu­tă motivaţiile intrinseci şi ţin­ta devenirii interioare a co­pi­ilor şi tinerilor în plan social. Ju­căriile scumpe, articolele ves­timentare de notorietate, gra­tificaţiile băneşti, profesiile bi­­ne remunerate, accesul la lucruri, servicii şi distracţii de lux con­­stituie înţelesul cel mai des ve­­hiculat al vieţii împlinite, pen­­tru generaţiile tinere. Cu toa­te acestea, studiile arată că fi­xaţia fericirii îi face pe oameni ne­fericiţi14. Şi, cum era de aş­tep­tat, un comportament con­su­­merist, fără experienţe care să contrabalanseze, diminu­ea­ză dispoziţiile contemplative.

Pe de altă parte, înţelegerea lui a fi prin a avea reprezintă in­diciul unei schimbări sociale de fond, care anunţă o nouă în­ţe­legere a vieţii, prin bunăstare şi consumerism.

Absenţa ataşamentului interpersonal afectează sănătatea

Toate aceste situaţii de viaţă e­xistente în contextul mai larg al lumii de azi împovărează stră­daniile ce urmăresc edifi­ca­­rea vieţii tinerilor. Pe lângă a­cestea, viaţa în familie şi acti­vi­tatea şcolară, două dintre di­men­­siunile cele mai importan­te ale devenirii tinerilor, sunt şi ele provocate de întreaga dina­mi­că a lumii.

În privinţa vieţii de familie, stu­dii recente au scos la ivea­lă, de exemplu, mutaţii în configu­ra­­rea relaţiilor interpersonale, ca­re produc numeroase conse­cin­ţe chiar în zilele noastre. În­tr-o lume în care părinţii sunt tot mai ocupaţi profesional, co­piii şi tinerii au parte de experi­en­ţe interpersonale tot mai să­ra­ce, chiar în familiile lor, iar si­tuaţia aceasta are numeroase e­fecte. De mai bine de 20 de ani me­dicina comportamentală a a­rătat, prin studii ample, că a­ta­­şamentul şi căl­dura relaţiilor de fa­milie influenţează să­nă­ta­tea, dispoziţiile şi ma­­­ni­e­ra de ra­portare la viaţă.15

Inteligenţa emoţională - înţelegere de sine şi comunicare adecvată cu semenii

Toate aceste aspecte proble­ma­tice pot constitui suficiente mo­tive pentru o schimbare ma­jo­­ră în abordarea educaţiei. Ac­tu­alele programe şcolare, cu pu­ţine excepţii, accentuează mult dezvoltarea inteligenţei de calcul (IQ, cu diversele ei ver­­siuni), adică reproducerea con­ţinuturilor şi algoritmilor, dez­voltarea unei gândiri ana­li­ti­ce, abstracte. Însă aceste eforturi produc o standardizare cog­nitivă, utilă în activităţile pro­fesionale, dar insuficientă în provocările diverse ale vieţii de zi cu zi. Încât, pentru reuşita în viaţă, multe alte aspecte ar tre­bui să intre în discuţie.

O dimensiune importantă, e­­videnţiată de psihologie de mul­tă vreme, e inteligenţa e­mo­­ţională. Dincolo de nume­roa­sele definiţii pe care le-a pri­mit, inteligenţa emoţională vi­zea­ză deopotrivă planul intra­per­­sonal şi interpersonal. Ea cu­prinde putinţele persoanei de a se cunoaşte şi de a se exprima pe sine, de a comunica gându­ri­le şi sentimentele ei, într-un mod adecvat, putinţa de a lupta cu propriile slăbiciuni. Cea­lal­tă dimensiune a vieţii emo­ţio­na­le vizează raporturile cu cei­lalţi: cât de bine decodificăm ex­primările celorlalţi, mesajele şi intenţiile lor, şi cât de bine ştim să adaptăm răspunsul nos­tru la cerinţele lor, punând în mesaj şi partea de răspuns ca­re ne reprezintă.

Multe studii arată că o viaţă îm­­plinită, o familie armonioa­să, cultivarea unor prietenii cu re­laţii de calitate nu ţin de coe­fi­­cientul de inteligenţă de calcul, de memorie sau de în­su­şi­rea unor algoritmi. În cazul a­ces­ta, priceperea matematică şi multe dintre capacităţile cogni­ti­­ve cultivate în şcoala tradi­ţio­na­lă intră în umbra experien­ţe­lor emoţionale.

Dar cât din educaţia şcolară sau din experienţele de familie ur­măreşte dezvoltarea acestor fa­ţete ale personalităţii?

Inteligenţe multiple - o radiografie mai bună a puterilor omeneşti

Însă explorarea ştiinţelor şi re­flecţia pe marginea datelor re­levante pentru educaţie au mers mai departe. Dincolo de as­pectele inteligenţei emo­ţio­na­le, radiografia adâncurilor scoa­te la iveală şi alte dimensiuni ale vieţii personale. Un mo­del propus de Howard Garder in­clude, pe lângă cele două for­me prezentate anterior, alte câ­te­va tipuri de inteligenţă: lo­gi­co-matematică, lingvistică, spa­ţială, muzicală, kinestezică, naturalistă16.

Modelul deschide mult câmpul educaţiei, evidenţiind alte fa­ţete ale dezvoltării copilului pe care ar trebui să nu le ne­gli­jăm. Fiecare din aceste forme de inteligenţă poate constitui un obiectiv excelent de organi­za­­re a programelor şcolare des­ti­­nate copiilor şi tinerilor pentru o dezvoltare armonioasă.

Inteligenţa spirituală - dimensiunea edificatoare a vieţii

Analize şi studii apărute în ul­timul deceniu scot la iveală fap­­tul că ar trebui luată în con­si­­­derare şi dimensiunea spiri­tu­­a­lă a vieţii. Dacă inteligenţa, în ac­cepţiunea ei cea mai largă, es­te înţeleasă drept capacita­tea de a rezolva probleme, inte­li­gen­ţa spirituală ar fi, în acest caz, capacitatea de a găsi o so­lu­ţio­nare adecvată problemelor de or­din spiritual, care ţin de sen­sul existenţei, de valorile ca­re in­spiră munca şi viaţa omu­lui17.

Psihologii pun, în această a­na­liză a dimensiunii spirituale a vieţii, capacitatea de a semni­fi­ca spiritual întâmplările coti­di­­ene, capacitatea de dăruire, dis­ponibilitatea de a resimţi re­cu­­noştinţa pentru binele pri­mit, compasiunea pentru cei să­raci, bunătatea arătată fie­că­rui semen, putinţa stărilor con­templative18. Prin acestea, psi­hologia evidenţiază că, din­co­­lo de toate celelalte forme de in­teligenţă, în om, copil sau a­do­lescent, adult sau în vârstă, e­xistă o dimensiune a vieţii ce poa­te fi cultivată, şi care se des­­chide, către lucrarea vir­tu­ţi­lor, către întrevederea sensului vie­ţii şi al suferinţei, pentru des­­co­perirea inestimabilă a se­me­­nilor săi. Inteligenţa spiri­tu­a­­lă vizează şi capacitatea de a ne însuşi o privire panoramică, o perspectivă largă în înţe­le­ge­rea lumii, care facilitează elibe­ra­rea din captivitatea lucru­ri­lor şi o emoţionalitate pozitivă.

Cercetările neuroştiinţelor con­­firmă realitatea dimensiunii spirituale a vieţii. Per­soa­ne­le încurajate să gândească la un nivel înalt, prin judecăţi ab­s­trac­te şi cuprinzătoare, îşi spo­resc autocontrolul. Dim­po­tri­vă, centrarea îngustă, con­cre­­tă, de tipul aici şi acum - in­di­­cată adesea de reclamele pu­bli­citare - acţionează împotriva au­tocontrolului. Chestiunea es­te semnificativă, dacă ţinem sea­ma de faptul că autocontro­lul e strâns legat de conştiinţa de sine19. Alte rezultate arată că experienţele religioase în an­samblul lor cultivă autocon­tro­­lul. Viaţa religioasă în­tă­reş­te voinţa, persoanele expuse chiar şi subliminal la cuvinte pre­cum Dumnezeu sau Biblie do­vedind o rezistenţă mai mare la tentaţii, în timp ce rugăciu­ni­­le şi slujbele religioase sunt re­simţite ca un fel de antrenament al autocontrolului20. Nu­me­­roase alte cercetări susţin im­portanţa cultivării spirituale a vieţii în rândul copiilor şi ti­ne­rilor, evidenţiind cum întra­ju­­torarea şi rugăciunea deter­mi­­nă dispoziţia generală, păs­tra­rea memoriei şi a bunei-dis­po­­ziţii, a serenităţii şi re­zi­li­en­ţei. Pe de altă parte, experienţa vieţii duhovniceşti promovează o cultură a generozităţii21, o e­du­caţie orientată spre virtuţi şi o formare pentru viaţă22.

Educaţie prin iubire, pentru viaţa deplină

Din perspectivă teologică, in­teligenţa spirituală exprimă a­devărul că omul este o fiinţă spi­rituală, creat după Chipul lui Dumnezeu, după Chipul Fi­u­lui. De aceea, omul se îm­pli­neş­te prin viaţa duhovnicească, în comuniune cu El. Spaţiul e­cle­sial, viaţa Bisericii re­pre­zin­tă locul unei vieţuiri autentice, u­niversul Tainelor şi simbo­lu­ri­lor capabile să îl lege pe tâ­năr de strămoşii lui, de neamul său, dar şi de congenerii săi, şi de cei ce vor veni. În această via­ţă, trăită tot mai mult în El, a­jungem capabili de o cu­prin­de­re largă, în stare să întreva­dă sensurile vieţii şi rostul vir­tu­ţilor şi în stare să înfăptuias­că tot ceea ce e bun în stare de jert­fă, din iubirea pentru Dum­nezeu şi pentru semeni.

De aceea, împlinirea dezi­de­ra­tului educaţiei nu ţine doar de însuşirea unei profesii sau de dobândirea succesului soci­al. Pentru că, în ultimă instan­ţă, întrebările copilului şi cău­tă­­rile tânărului trec dincolo de lu­mea aceasta, prin interogaţii din ce în ce mai ample, care a­jung să pună în chestiune viaţa în­săşi, moartea şi iubirea, ex­pri­­mând prin aceasta nevoi tot mai esenţiale, care depăşesc toa­te răspunsurile pe care le-ar pu­tea oferi ştiinţa sau filosofia. Sunt expresiile vii ale căutării vie­ţii depline, care nu constă în cu­noştinţe şi nici nu se mul­ţu­meş­te cu bunăstare, ci e pri­mi­tă de la Cineva care o are din veş­nicie, în mod deplin.

Note: 1 ‑Cf. WHO calls for stronger focus on adolescent health, online: http://www.who.int/me­di­a­­cen­tre/news/re­leases/2014/fo­­cus-a­do­lescent-health/en/.

2 ‑Cf. Steven Connor, Cultura post­mo­­dernă. O introducere în te­o­ri­i­­le contemporane, Editura Mer­i­di­­ane, Bucureşti, 1999, p. 287.

3 ‑Giovanni Sartori, Homo videns. Im­­becilizarea prin televiziune şi post-gândirea, Editura Hu­ma­­ni­tas, Bucureşti, 2005 p. 34.

4 ‑Cf. Ilan I. Goldberg, Michal Ha­rel and Rafael Malach, „When the Brain Loses Its Self: Pre­fron­tal Inactivation during Sen­so­ri­mo­tor Processing“, în rev. Neu­ron; apr. 2006, vol. 50, nr. 2, pp. 329-339.

5 ‑Cf. Nicolas Franck, Antrenaţi-vă şi protejaţi-vă creierul. Mai mul­tă vitalitate cerebrală, tra­du­­cere din franceză de Adriana Ste­rio­pol, Editura Trei, Bu­cu­reşti, 2014, pp. 27-29.

6 ‑François Brunel, Fericirea ca o­bli­­gaţie. Eseu despre standar­di­­za­rea prin publicitate, tradu­ce­re Cos­tin Popescu, Editura Trei, 1996.

7 ‑Cf. Roy F. Baumeister, John Tier­ney, Voinţa. Cum să-ţi re­des­­co­peri cea mai mare putere in­te­ri­oară, Editura Paralela 45, Bu­cu­reşti, 2012, p. 112.

8 ‑Cf. Complexity and Informa­tion Lead to Decreasing Con­trol“, Free University of Bru­s­sels, 2002 (draft pentru The In­for­ma­tion Society) apud An­drew Weil, Fe­ricirea spon­tană, tra­ducere din limba en­gle­­ză de Ius­tina Co­jo­caru, Editura Cur­tea Veche, 2013, p. 247.

9 ‑Cf. Rick Hanson, Richard Men­­dius, Creierul lui Buddha. Neu­ro­ş­tiinţa fericirii, iubirii şi în­ţe­lep­­ciunii, Editura Paralela 45, Bucureşti, 2011.

10 ‑Cf. Roy F. Baumeister, John Tier­­ney, Vointa. Cum să-ţi re­des­­­coperi cea mai mare putere in­­terioară, Editura Paralela 45, Bucureşti, 2012, p. 112.

11 Cf. ibidem.

12 ‑Conceptul este introdus de Roy F. Baumeister în op. cit., p. 33.

13 ‑Cf. Andrew Weil, Fericirea spon­­­­ta­nă, traducere din limba en­­gle­ză de Iustina Cojocaru, E­di­tura Curtea Veche, 2013, p. 249.

14 Cf. ibidem.

15 ‑Cf. Dr. Dean Ornish, (Uni­ver­si­­ta­tea California, San Fran­cis­­co), Dra­goste şi su­pra­vie­ţu­i­re, Ed. Curtea Veche, Bu­cu­reşti, 2008.

16 ‑Cf. Howard Gardner, Inteli­gen­te multiple, Editura Sig­ma, 2006.

17 ‑Cf. B. Hyde, „The plausibility of Spi­ritual Intelligence“, în rev. In­ternational Journal of Chil­drenâs Spirituality, vol. 9, nr. 1, a­prilie 2004, pp. 39-52.

18 ‑Cf. Robert Emmons, „Is Spi­ri­tu­ality an Inteligence? Mo­ti­va­tion, Cognition and the Psy­cho­logy of Ultimate Concern“, în rev. The In­ternational Jour­nal for The Psychology of Re­li­gion, nr. 10, pp. 3-26, 2000.

19 ‑Cf. Roy J. Baumeister, op. cit., p. 119.

20 Cf. ibidem, pp. 186-187.

21 ‑Conceptul este folosit în cer­ce­tă­ri­le Fundaţiei John Tem­ple­ton cu care colaborăm de mai mulţi ani (vezi: http://www.tem­­ple­ton.org/what-we-fund/grants/pro­moting-a-culture-of-ge­ne­ro­sity-part-ii-the-philanthropy-channel).

22 ‑„Învăţând pentru viaţă“ este nu­mele unui program ce se des­fă­şoa­ră în Marea Britanie, cu par­ti­­ciparea Guvernului, în co­la­bo­ra­re cu Fundaţia John Tem­ple­ton, SUA (vezi: http: //www. lear­ning­forlife.org.uk/)

Rubrica „Lumina cunoştinţei. Religia, filosofia şi ştiinţele în dialog“ este realizată cu sprijinul Fundaţiei „John Templeton“ din SUA, în cadrul unui proiect desfăşurat de Universitatea „Al. I. Cuza“ Iaşi şi Universitatea Bucureşti, în cooperare cu Patriarhia Română.

Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!