Patristica
„Printre toate bunurile pământeşti, locul întâi îl ocupă educaţia“

„Printre toate bunurile pământeşti, locul întâi îl ocupă educaţia“

Trăitori în secolul al IV-lea, socotit „veacul de aur“ pentru Biserica creştină, Sfinţii Vasile cel Mare († 379), Grigorie de Nazianz († 390) şi Ioan Gură de Aur († 407) sunt trei cu numele şi cu fiinţa, dar una cu duhul, cu credinţa şi cu dragostea. Toţi cei trei ierarhi au rămas pentru posteritate pildă de silinţă la învăţătură, pildă de viaţă creştină, pildă de preţuire a culturii şi ştiinţei timpului lor.

Au studiat în locuri diferite - doi în Cezareea şi Atena, al treilea în Antiohia, dar cu toţii au cunoscut numai două căi: şcoala şi biserica. Ca teologi, au ajuns model pentru studenţii creştini, pildă peste veacuri. Toţi trei au fost primii la învăţătură, Sfântul Vasile era socotit profesor pe când era student; Grigorie a fost rugat să rămână la Atena, în locul dascălului său; iar Libanius, celebrul retor, întrebat fiind pe cine socoteşte vrednic să-i urmeze la catedră, a răspuns: „Pe Ioan“.

Aceşti mari învăţători ai Bisericii Răsăritului ne învaţă să iubim cultura şi să luptăm împotriva ignoranţei, a obscurantismului şi a tuturor acelora care, în numele lui Hristos, cultivă întunericul gândirii.

Preţuire faţă de ce este valoros în cultura antică

Sfinţii Trei Ierarhi au indicat, cu destulă claritate, linia de conduită a Bisericii faţă de cultura vremii lor şi faţă de cultura tuturor veacurilor. Atitudinea lor a fost una de preţuire, de acceptare şi folosire a tuturor elementelor valoroase ce se aflau în cultura antică.

Cei trei Sfinţi Ierarhi au îmbinat armonios idealul culturii elenice - kalokagathia - (unirea desăvârşită dintre bine şi frumos) cu idealul creştin al filocaliei (iubirea frumuseţilor duhovniceşti).

Consecvent principiilor şi formaţiei sale intelectuale multilaterale, Sfântul Vasile cel Mare se va arăta şi în problema culturii elene un om cu orizont şi largă înţelegere. Pătruns de cele două culturi şi familiarizat mai ales cu scrierile lui Platon şi ale filosofilor stoici, i-a folosit în scopurile învăţăturii creştine. Avea o largă înţelegere faţă de eforturile minţii umane, dezvoltate în gândirea greacă, împrumutând mult din autorii clasici, ştiind să unească în chip fericit literatura acestora cu Sfânta Scriptură - cum îl caracterizează Sfântul Grigorie al Nisei - „dascăl al înţelepciunii divine şi al înţelepciunii umane, luptător îndemânatic învestit cu o dublă armură“.

Sfântul Vasile cel Mare ne oferă un adevărat program de studii al literaturii greceşti, potrivit căruia trebuie să luăm din literatura elină tot ce găsim bun, aşa cum albinele culeg din flori numai ceea ce le este de folos, şi cum noi înşine, culegând florile trandafirilor, ne ferim de ghimpi. El s-a conformat unor astfel de principii şi ne-a dat în scrierile şi în predicile sale pilda unei opere abundente în citări şi exemple împrumutate din scriitori clasici, dar „însufleţită de un spirit creştin“.

Arhiepiscopul Constantinopolului, cel mai mare poet al vremii sale

Sfântul Grigorie de Nazianz a fost acela care a realizat în cel mai înalt grad şi în modul cel mai frumos îmbinarea dintre elenism şi creştinism.

Sfântul Grigorie de Nazianz se dovedea un mare admirator al culturii elene, pe care o socotea ca foarte utilă şi o apăra de unele atacuri chiar dintre creştini. „Eu cred - spune el - că toţi oamenii cu mintea întreagă vor recunoaşte că, printre toate bunurile pământeşti, locul întâi îl ocupă educaţia (cultura), şi nu numai educaţia noastră creştină... ci chiar şi cealaltă (profană), pe care unii creştini, nedându-şi bine seama ce spun, o dispreţuiesc... Nici într-un caz nu trebuie să nesocotim ştiinţa, pentru că aşa li se pare unora; cei ce susţin aşa ceva trebuie socotiţi proşti şi ignoranţi, pentru că ar vrea ca toţi să fie ca dânşii, ar vrea ca ignoranţa lor personală să se ascundă în dosul ignoranţei generale, să scape, cu alte cuvinte, de imputarea ignoranţei lor.“

Sfântul Grigorie de Nazianz pune problema raporturilor dintre creştinism şi elenism, aproape la fel ca şi Sfântul Vasile cel Mare. Şi nici nu se putea altfel, când ne gândim cât de profundă a fost influenţa culturii greceşti antice asupra acestui mare teolog, orator şi poet. Numai cu ajutorul culturii eline a reuşit el să dea acea impresionantă sistematizare dogmatică, pentru care şi-a binemeritat supranumele de „Teologul“. Şi numai cu ajutorul acestei culturi ale cărei mijloace de exprimare şi scriere frumoasă le-a folosit din plin a ajuns el să fie socotit „cel mai fecund şi cel mai de seamă poet al vremii sale“.

Geniul integrator al premianţilor Antichităţii creştine

În ceea ce priveşte atitudinea Sfântului Ioan Gură de Aur faţă de cultura elenă, problemele sunt mai delicate. Se pare că el nu ar fi preţuit cultura elenă în aceeaşi măsură ca ceilalţi doi mari Sfinţi Părinţi. Unii cercetători au încercat să demonstreze că Sfântul Ioan Gură de Aur nu a preţuit sau chiar a „dispreţuit“ creaţiile culturale ale lumii antice şi chiar pe marii filosofi greci, în frunte cu Platon. Astăzi putem afirma că aceste păreri sunt greşite, şi pe ce considerente? Ştim că Sfântul Ioan Gură de Aur a fost sirian, şi nu grec, dar a scris în cea mai clasică limbă greacă. El mărturiseşte în tratatul „Despre preoţie“ că în tinereţe s-a împărtăşit „cu râvnă şi sârguinţă“ de cultura elină.

Se pare că şi datorită faptului că el şi-a făcut studiile superioare la Antiohia, dar nu la cel mai renumit centru care era atunci Beyrutul în Siria, şi nici la Atena, unde studiaseră Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Grigorie de Nazianz, el a fost lipsit de entuziasmul pentru cultura elină. Cum se poate justifica afirmaţia că Sfântul Ioan Gură de Aur a fost cel mai mare orator după Demostene, dacă el ar fi dispreţuit într-adevăr cultura antică? Putea el să se exprime corect gramatical şi într-o formă neîntrecută - lăudată de toţi specialiştii - dacă nu ar fi beneficiat de solidă cultură clasică? Marele antiohian nu numai că nu a dispreţuit cultura clasică, dar a citat în operele sale personalităţi de seamă ale culturii antice (Homer, Sofocle, Euripide, Aristofan, Isokrate, Demostene, Tucidide, Pindar), iar dintre filosofi, pe Zenon, Socrate, Platon, Aristotel, Diagoras, Pitagora, Diogene. Cunoştea apoi foarte bine literatura clasică şi astfel citează din această literatură. Din toate acestea reiese faptul că Sfântul Ioan Gură de Aur a posedat o vastă cultură elină.

Ortodoxia n-a desconsiderat nicicând ştiinţa

Inspirându-se din concepţia Sfinţilor Trei Ierarhi despre raportul dintre Biserică şi cultură, marii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe n-au desconsiderat niciodată cultura şi n-au persecutat oamenii de ştiinţă. Cercetătorii civilizaţiei bizantine remarcă „lărgimea de spirit“, „toleranţa“, „supleţea“ de care au dat dovadă marii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe de-a lungul întregului Ev Mediu. Iar după aceea, cu toate împrejurările grele în care, în general, Biserica Ortodoxă a trebuit să-şi desfăşoare activitatea sa, conducătorii acestei Biserici şi clericii şi-au dat contribuţia la progresul cultural. S-ar putea da nenumărate exemple de ierarhi ortodocşi cărturari sau iubitori de ştiinţă şi cultură care s-au situat pe linia indicată de Sfinţii Trei Ierarhi. Amintim, numai în Biserica Ortodoxă Română, figura luminatului Mitropolit Iacob Stamate, care în 1792 arăta domnitorului Moruzi necesitatea predării în şcoli a ştiinţelor, a matematicii în special, pe care o socotea drept „dumnezeiască învăţătură“, a geometriei, pentru că ţara avea nevoie de ingineri, a limbii latine, care - zicea el - nu este necesară numai pentru „învăţătura pravilelor“ şi „înţelegerea Sfintei Scripturi“, ci şi „spre îndreptarea şi împodobirea limbii româneşti“.

Linia de conduită indicată de Sfinţii Trei Ierarhi n-a fost şi nu va fi părăsită de Biserica Ortodoxă. Şi cu cât cultura va progresa mai mult şi-şi va da roadele binefăcătoare, cu atât mai mult ne vom da seama de necesitatea acesteia pentru ridicarea nivelului studiilor noastre teologice şi pentru legarea acestor studii de nevoile actuale ale vieţii religioase, mai ales că astăzi se pune în discuţie predarea orei de religie în şcoli, oră care promovează valorile umane perene şi comportamentul paşnic, într-o vreme în care în alte ţări mulţi tineri educaţi în spiritul secularismului se îndreaptă spre mişcări extremiste.

Reţinem, pentru învăţământul teologic de astăzi, necesitatea de a fi bazat, alături de materiile din domeniul teologiei, pe elemente de cultură generală, în special pe ştiinţele exacte, pe cunoaşterea limbilor şi literaturii clasice şi moderne, pe iniţierea în diferite ramuri ale filosofiei, aşa cum au făcut şi ne învaţă Sfinţii Trei Ierarhi şi mari dascăli ai lumii: Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz (Teologul) şi Ioan Gură de Aur.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!