Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Problema conștiinței și modernitatea

Problema conștiinței și modernitatea

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Nicușor Deciu - 08 Ianuarie 2018

Pentru foarte multă lume, chiar și în cercurile mai academice de astăzi, atunci când se ia în discuție problema conștiinței umane, atitudinea cea mai comună este aceea de a fi abordată dintr-o perspectivă psihologică. Conștiința este percepută, așadar, drept o instanță psihică responsabilă cu distincția dintre bine și rău în viața cotidiană a omului, ca un fel de „supraeu”, cum ar spune Freud, care taxează prin nevroze și complexe orice abatere de la anumite norme morale ideale impuse de modelul cultural dominant. Și desigur că această instanță sufletească poate suporta schimbări specifice în funcție de spațiul cultural în care trăiește omul. Adică, ea se poate diferenția la oamenii religioși față de atei sau la creștini față de cei de alte religii etc.

Totuși, nu a existat totdeauna această concepție despre conștiin­ță. Sfântul Ioan Gură de Aur, de pildă, vorbește în alți termeni, nu mai puțin interesanți, pe tema în cauză. El socotește conștiința drept a doua lege a lui Dumnezeu (după cea naturală, a creației), dată omului cu scopul de a avea în el însuși dreptarul unei vieți demne de menirea sa superioară, cerească. Și iată cum dovedește cele afirmate mai înainte. În momentul în care Dumnezeu i-a dat Legea scrisă lui Moise și i-a zis: „Să nu ucizi; Să nu fii desfrânat; Să nu furi” (Ieșirea 20, 13-15), nu i-a argumentat și pentru ce anume să nu facă acestea. Adică nu a spus, de exemplu: „Să nu ucizi, pentru că uciderea este ceva rău!” Și pentru ce nu a adăugat aceasta?, întreabă Sfântul Ioan. Și tot el răspunde: „Pentru că ne-a învățat aceasta mai înainte conștiința. De aceea Legiuitorul vorbește cu noi ca și cu niște oameni care cunosc că uciderea este un rău” (Omilia a XII-a, La statui). Așadar, toți oamenii, indiferent de spațiul cultural în care au trăit, au posedat conștiința în calitate de lege dumnezeiască personală, care doar a fost confirmată ulterior de legea scrisă. Din această pricină și Sfântul Apostol Pavel în capitolul al doilea al Epistolei sale către Romani, dezvoltând relația dintre păcat și conștiință, afirmă că deopotrivă iudeii și păgânii vor fi osândiți pentru păcatele lor la Judecata de Apoi. Și, totuși, nu poate fi văzută oarecum nedreaptă osândirea păgânilor, ca unii care nu au cunoscut legea lui Moise? Nicidecum. Așa cum și înainte de darea legii scrise omul a avut conștiința în calitate de lege, tot așa a continuat să funcționeze și pentru cei care nu au beneficiat de legea mozaică. Apostolul spulberă, însă, orice discuție teoretică pe această temă, subliniind că nu după lege vor fi osândiți păgânii, ci „prin mărturia conștiin­ței lor care îi învinovățește sau îi apără, în ziua în care Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, cele ascunse ale oamenilor” (cf. Romani 2, 15-16). Deci, completează și Sfântul Ioan, nu legea îi va învinui pe cei fără de lege, ci chiar gândurile și conștiința lor. Așadar, conștiința a existat dintotdeauna la toți ca lege înscrisă înlăuntrul omului, doar ascultarea sau neascultarea de aceasta a fost diferită la fiecare persoană în parte, potrivit liberei alegeri a fiecăruia, pentru care, după cum este și firesc, va da seamă.

Scurtele noastre reflecții asupra conștiinței ar fi, însă, nedepline dacă nu ne-am întoarce puțin privirea și spre modernitate și nu ne-am întreba, pe deplin justificați, dacă conștiința a mai rămas intactă la toți contemporanii? Mai este oare funcțional acest for lăuntric la toți cei care astăzi promovează păcatele împotriva firii, la cei care atentează asupra familiei sau la cei care nu se sfiesc să aducă chiar și blasfemii asupra lui Dumnezeu, pe care ne rușinăm să le și amintim? În ciuda teoriilor, confecționate să susțină orice, chiar și nefirescul, chiar și distrugerea de sine, se poate spune că da, conștiința este încă vie în toți oamenii, chiar și în promotorii răului. Și de unde se poate vedea aceasta? Chiar din obrăznicia cu care încearcă să împrăștie păcatul în lume și din furia pătimașă cu care îi prigonesc pe creștinii pașnici și atacă simbolurile și sărbătorile lor sfinte. Acesta este indiciul vădit că legea conștiinței, chiar dacă e înăbușită, există încă în toți oamenii. De aceea și exercită asupra celor care o ignoră o povățuire dureroasă (prin patimi, complexe, nevroze, depresii etc.), pentru ca să se dumirească la vremea potrivită, înainte de Ziua Judecății, când se vor afla, potrivit Apostolului, fără apărare, nu în fața unui Judecător absurd, ci a propriei lor con­științe.