Analiză
Problematicile cu care se confruntă învăţământul

Problematicile cu care se confruntă învăţământul

Diac. George Aniculoaie, 16 Septembrie 2014

Profesorul consilier şcolar se confruntă în şcolile româneşti „cu problematica unei anumite agresivităţi, cu problematica demotivării pentru învăţare sau problematica motivaţiei şcolare, cu problematica absenteismului şcolar, care este corelată evident cu problematica abandonului şcolar, şi cu problematica cadrelor didactice care, uneori, îşi îmbrăţişează rolul dintr-o perspectivă mai degrabă birocratică“, spune Robert Florea, coordonatorul Centrului Municipiului Bucureşti de Asistenţă Psihopedagogică (CMBRAE).

Agresivitatea îmbracă forme foarte variate şi insidioase, de la agresivitate fizică până la agresivitate de tip atitudinal, comportamental, verbal. Consilierul şcolar, în sensul acesta, derulează programe specifice în funcţie de tipul de unitate şcolară şi în funcţie de nivelul de şcolaritate al copilului. „Dar principiul comun este asimilarea unor reguli de conduită, de comportament în interacţiunea cu ceilalţi. În principiu, se fac programe de prevenire a unor astfel de contexte, circumstanţe, situaţii, pentru că întotdeauna tipurile acestea de programe sunt corelate. În momentul în care vorbim despre agresivitate putem vorbi evident şi despre corolarele, mai mult sau mai puţin dorite, ale comportamentului agresiv care pot să fie chiar şi consumul de substanţe, droguri, alcool, tutun ş.a.m.d. Există aici un tot integrat, este un pachet“, continuă Robert Florea.

Rolul şcolii este de a corecta anumite comportamente, dar consilierul şcolar se confruntă şi cu părinţi care consideră că şcoala se poate substitui oricărui alt tip sau formă de educaţie. „Sunt părinţi care nu îşi asumă la modul conştient, lucid rolul pe care îl au. În aceste cazuri nu putem spune că le dă sfaturi consilierul, ci în urma realizării unor programe, unor activităţi sugerează părintelui, de exemplu, respectarea unui set de reguli. Pentru că în condiţiile în care ai copii care nu au asimilat încă din familie un set de reguli elementare de convieţuire şi de interacţiune cu ceilalţi, consilierul face aceste recomandări părintelui. Iarăşi, sunt foarte nuanţate cazurile, diferă de la o situaţie la alta, în condiţiile în care ai o agresivitate de tip mai degrabă recesiv, acumulată în timp datorită unor tensiuni, frustrări acumulate în familie, iar familia la rândul ei poate să fie una mai mult sau mai puţin structurată sau armonioasă, vă daţi seama că există un areal de timp în care trebuie să se lucreze cu acel copil“, explică Robert Florea. De aceea, efectele acestor programe se văd în timp, pentru a interacţiona toţi actorii implicaţi într-o problematică de genul acesta.

Demotivarea pentru învăţare

Învăţământul românesc este marcat şi de problematica demotivării pentru învăţare sau problematica motivaţiei şcolare. Cea mai sugestivă dovadă în sensul acesta sunt notele de la evaluarea naţională de la nivelul clasei a VIII-a şi bacalaureatul. De ce nu sunt motivaţi copiii? „O posibilă cauză se identifică la nivelul inclusiv al percepţiei asupra utilităţii învăţării, pentru că sunt surprinse de multe ori atitudini de tipul „de ce mi-ar trebui mie să învăţ la disciplinele pe care le parcurg pe parcursul şcolarităţii în condiţiile în care eu am nevoie de cu totul altceva“. Este adevărat că e un oarecare dezechilibru între ceea ce se oferă la nivel de programe curriculare şi aşteptările copiilor. Nu sunt neapărat întotdeauna ancorate, corelate cu realitatea imediată a acestor copii, care ulterior vor deveni angajaţi pe piaţa muncii. Apoi, aici mai poate interveni şi abordarea la nivel didactic pe care o realizează profesorul. Se spune că sunt profesori care au vocaţie şi profesori care parcă nu au, ca să mă exprim eufemistic“, spune Robert Florea. Şi în această situaţie este esenţial rolul părintelui, deoarece în familiile în care „nu se pune accentul pe învăţare, pe parcurgerea unor etape de acumulare, de achiziţii în vederea atingerii unui anumit statut social, economic, cultural evident că acel copil nu are un set de aşteptări bine structurate în raport cu el însuşi. În condiţiile în care un copil are în propria familie aceste seturi de valori aşezate, structurate, sistematizate, iar părinţii depun în mod constant efortul de a-i inculca aceste valori, evident că şi evoluţia şi performanţele lui sunt unele în consonanţă cu acest set de valori“.

Pe de altă parte, mai este o problemă, pentru că în general, la modul mai mult sau mai puţin explicit se pune accentul pe performanţă, pe competiţie. „Nu este neapărat cea mai fericită alegere, mai ales începând de la vârstele foarte fragede. În primul rând copilul acela ar trebui să aibă nişte achiziţii de tipul comunicării, interacţiunii. Aici trebuie să se lucreze foarte mult cu copiii, şi în primul rând pornind din familie“. Consilierul şcolar se confruntă şi cu părinţi excesivi, foarte exigenţi. „Aceşti părinţi, în mod abuziv, în anumite situaţii impun copilului să aibă performanţe şcolare şi extraşcolare. Aşa cum sunt şi părinţi dezinteresaţi complet de evoluţia copilului din punct de vedere şcolar, intelectual“.

Absenteism şi abandon

Absenteismul şi ulterior abandonul şcolar sunt urmările demotivării pentru învăţare. „Poate că la şcoală elevul nu găseşte nimic atractiv, fără a încerca să culpabilizăm în mod inutil şcoala, şi anume că nu i-ar oferi copilului ceea ce aşteaptă el. În condiţiile în care ne rezumăm la şcoală doar ca la un furnizor de informaţii, greşim. În mod cert copilul acela mai aşteaptă şi altceva. Este foarte importantă modalitatea în care îi livrezi informaţia, cum îmbraci acea informaţie într-un ambalaj suficient de atrăgător, astfel încât copilul să-l considere util. Este până la urmă şi o chestiune de marketing, mai mult sau mai puţin cinic vorbind. Iar absenteismul de la şcoală se datorează şi acestui factor. Nu este singurul. Pe de altă parte, mai ales la vârsta pre-adolescenţei şi adolescenţei există tendinţa firească, naturală a copilului de afiliere. Şi afilierile se fac fie pe bază de afinităţi, fie pe bază de aderenţă la nişte valori, care nu întotdeauna sunt cele adecvate vârstei şi aşteptărilor societăţii“.

Robert Florea vorbeşte şi despre unele cadre didactice care nu sunt întotdeauna centrate pe identificarea nevoilor şi aşteptărilor copilului. „Dincolo de aspectul instituţional şi formal, în condiţiile în care lucrezi cu copii elevi aici intervin o serie întreagă de alţi factori, mai mult sau mai puţin obiectivi, dar care pot să facă demersul didactic atractiv. Există întotdeauna şi această distincţie dintre demersul didactic şi demersul educaţional, demersul de tip instructiv şi demersul de tip educativ. Acestea două ar trebui conjugate. Însă nu se întâmplă uneori acest lucru.“

În consecinţă, toate problematicile acestea: violenţa, agresivitatea, lipsa motivaţiei pentru învăţare, absenteismul şi ulterior abandonul şcolar „curg în cascadă, deci sunt de fapt efecte ale aceleiaşi cauze. Care cauze sunt atât de ordin familial, cât şi de ordin social, dar şi de ordin şcolar. Repet, ele nu pot fi decupate într-o manieră radicală din acest tablou“, conchide Robert Florea, coordonatorul CMBRAE.

Consilierul şcolar nu este psiholog

Consilierul şcolar este un cadru didactic care are un set de atribuţii specifice, realizează o serie de activităţi adresate copiilor, părinţilor şi cadrelor didactice dintr-o unitate şcolară, spune Robert Florea, coordonatorul CMBRAE. Consilierul şcolar facilitează integrarea copilului în mediul şcolar, în climatul şcolar, cu toate normele, regulile şi internalizarea acestor reguli, ameliorează anumite comportamente şi recomandă, în condiţiile în care se constată că elevul are probleme care depăşesc competenţele consilierului, în sensul unor tulburări de comportament sau de personalitate. Deci consilierul şcolar nu este un psiholog şcolar, specializarea lui poate să fie în psihologie, în sociologie, în pedagogie, dar el nu face, de exemplu, terapie la nivelul cabinetului, pentru că în mod legal nu poate să facă acest lucru, şi de aceea el doar face recomandări către specialişti atunci când se impune acest lucru, explică Robert Florea.

Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!