Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Procesiuni de Izvorul Tămăduirii în Moldova

Procesiuni de Izvorul Tămăduirii în Moldova

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Un articol de: Constantin Ciofu - 13 Aprilie 2018

Biserica Ortodoxă serbează astăzi, 13 aprilie 2018, Izvorul Tămăduirii. În Moldova, mai multe biserici de parohie şi de mănăstire îmbracă straie de sărbătoare. Cu acest prilej, vor fi organizate procesiuni închinate Maicii Domnului.

În calendarul Bisericii Ortodoxe se prăznuieşte astăzi, 13 aprilie 2018, Izvorul Tămăduirii. Sărbătoarea datează din secolul al V-lea, amintind de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului. Atunci, Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon cel Mare (457-474) un izvor cu apă vindecătoare. În Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, mai multe locaşuri de închinare îşi vor cinsti hramul. Cu acest prilej, se vor oficia Sfânta Liturghie şi Agheasma mică. Apa sfinţită va fi folosită la stropirea caselor, grădinilor şi ogoarelor.

Biserica „Izvorul Tămăduirii" din cartierul ieşean CUG II îşi cinsteşte astăzi ocrotitoarea, pe Maica Domnului. Ieri-seară s-a slujit Vecernia unită cu Litia, iar astăzi programul va continua cu Utrenia, Sfânta Liturghie şi slujba Aghesmei mici. Zi de mare bucurie va fi astăzi la Mănăstirea Basaraba din comuna Scobinţi, la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi, la Mănăstirea Zosin din judeţul Botoşani, în Parohia „Izvorul Tămăduirii" din Botoşani şi la Biserica „Izvorul Tămăduirii" din Parohia Humuleştii Noi din Tg. Neamţ.

Mănăstirea Bistriţa şi Mănăstirea Nechit din judeţul Neamţ îşi aşteaptă pelerinii la sărbătorirea celui de-al doilea hram. Astăzi, după Sfânta Liturghie şi slujba Aghesmei mici, va avea loc procesiunea cu icoana Sfintei Ana în jurul bisericii. La Mănăstirea Horăicioara din judeţul Neamţ, va avea loc azi procesiunea cu icoana Maicii Domnului. Aceasta va porni de la Mănăstirea Horaiţa la Mănăstirea Horăicioara şi va fi condusă de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

În judeţul Vaslui, va fi hram la Mănăstirea Bujoreni şi la Biserica „Izvorul Tămăduirii" din incinta Spitalului Judeţean de Urgenţe Vaslui. Tot azi este în sărbătoare Biserica „Izvorul Tămăduirii" din Câmpulung Moldovenesc, filie a Parohiei „Naşterea Maicii Domnului" - Capu Satului.

În Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor, va fi sărbătoare astăzi la Biserica cu hramul „Izvorul Tămăduirii" din Parohia Capu Câmpului 2, Protopopiatul Suceava 2, şi la biserica Spitalului Judeţean de Urgenţe din Suceava, iar în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului îşi va serba hramul Biserica „Izvorul Tămăduirii" din Dărmăneşti, Protopopiatul Moineşti, Paraclisul „Izvorul Tămăduirii" de la Iteşti şi Parohia ,,Izvorul Tămăduirii" din Bacău. Centrul „Izvorul Tămăduirii" din cadrul Fundaţiei „Episcop Melchisedec" - filiala Bacău va îmbrăca azi straie de sărbătoare.