Oltenia
Program de vară la „Aripi de Lumină”

Program de vară la „Aripi de Lumină”

Gabriela Firu, 06 Iulie 2018

Centrul pentru copii „Aripi de Lumină” al Arhiepiscopiei Craiovei organizează în această perioadă activități culturale, recreative și educaționale, oferite copiilor care provin din familii dezavantajate social. Acestea sunt desfăşurate de mai multe asociații nonprofit din Craiova în perioada vacanței de vară.

Voluntarii din cadrul Asociației Comu­nități pentru Tineret, Asociației Centrul Regional de Economie Socială și Asociației Homa Digno derulează pentru beneficiarii așezământului social activități de recreere, socializare, educare și formare. În această perioadă, tineri din Spania, Italia și Turcia, voluntarii acestor asociații, au susținut prezentări despre țările din care provin și le-au predat copiilor, prin joc, limba spaniolă. Astfel, până în prezent, copiii au învățat denumirile în limba spaniolă ale culorilor, legumelor și fructelor, zilelor săptămânii și animalelor. „Experiența pe care o avem în România este nemaipomenită, la fel ca și experiența cu acești copii superbi, pregătiți să învețe, să se joace şi care sunt tot timpul fericiți să participe la activități. Am vorbit cu ei în limba spaniolă, am avut sprijinul unui traducător, dar în cea mai mare parte a timpului comunicarea a fost în limba spaniolă, iar ei au putut să ne înțeleagă direct. În doar câteva zile au învățat denumirile culorilor, cum să se prezinte, cum să se joace, să comunice cu noi”, a declarat Maria Conception Gonzales, din cadrul Asociației Homa Digno din Granada, Spania.

Specialiștii Centrului „Aripi de Lumină” apreciază ca fiind extrem de folositoare aceste activități pentru copii și promovează voluntariatul în rândul celor care doresc să-i sprijine pe copiii aflați în nevoie. „Perioada vacanței de vară a copiilor aduce în cadrul Centrului «Aripi de Lumină» o serie de activități recreativ-educaționale speciale, iar întâlnirile cu voluntarii străini sunt de o mare importanță pentru beneficiarii noştri. Copiii învață să relaționeze, prin joc, să lucreze în echipă, învață jocuri noi cu rol în dezvoltarea atenției și abilităților motrice și, cel mai important, comunicarea se face în limba engleză și limba spaniolă. Activitățile cu voluntarii străini se desfășoară zilnic și sunt foarte bine primite de copii, care sunt receptivi, cooperanți și dornici de noi experiențe”, a declarat educator Loredana Nisipaşu, din cadrul Centrului „Aripi de Lumină”.

Vizită la Muzeul de Artă Craiova

Tot în această perioadă, elevii din cadrul Școlii Nr. 3 Băilești, structura Balasan, beneficiari ai Centrului „Aripi de Lumină”, au vizitat expozițiile găzduite de Muzeul de Artă Craiova și au participat la un atelier de terapie ocupațională. Joi, 5 iulie, beneficiarii așezământului social au participat la primul eveniment din cadrul proiectului cultural „Matineu muzeal de vacanță”, derulat de Muzeul Olteniei și desfășurat la Secția de Istorie și Arheologie. Tot joi, s-a desfășurat primul atelier „Arta în preistorie”, în cadrul căruia beneficiarii Centrului „Aripi de Lumină” au realizat picturi reprezentative din perioada artei parietale. Atelierul se va desfășura săptămânal, în luna iulie, şi este coordonat metodologic de Valentina Popescu şi Irina Popescu, muzeografi în cadrul Secţiei Istorie-Arheologie.

De asemenea, aproximativ 100 de copii din județul Dolj beneficiază, începând cu această lună, de serviciile socioeduca­ționale oferite de Arhiepiscopia Craiovei prin Centrul pentru ­copii „Aripi de Lumină”. Acești copii, elevi ai Școlii Gimnaziale Teasc, ai Liceului Tehnologic „Ing. Ionete Aurelian” Malu ­Mare, ai Școlii Gimnaziale Bucovăț și din cadrul DGASPC Dolj vor participa la programe speciale de vară, care vor include vizite la instituții de cultură și instituții mass-media din Craiova, la activități de terapie ocupațională și recreative. Activitățile Centrului „Aripi de Lumină” sunt sprijinite de ­cadrele didactice și directorii unităților de învățământ mențio­nate și de către preotul Ion Pungociu, paroh al Bisericii „Sfinții Împărați ­Constantin și Elena”, Parohia Malu Mare.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!