Moldova
Foto: Constantin Ciofu

Proiect cultural-misionar în Parohia Bejan din Iaşi

Constantin Ciofu, 10 Ianuarie 2017

Tinerii din Parohia „Acoperământul Maicii Domnului“ - Bejan din Iaşi au încheiat duminică, 8 ianuarie 2017, un proiect misionar. Acesta a început la mijlocul lunii noiembrie şi a avut ca scop vestirea Naşterii Domnului şi strângerea de fonduri pentru ridicarea bisericii parohiale.

Paraclisul Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului“ - Bejan din Iaşi a găzduit duminică, 8 ianuarie 2017, sceneta „Naşterea Domnului“. Actorii au fost copiii şi tinerii din parohia amintită şi din alte parohii ale oraşului Iaşi. Piesa de teatru a fost pregătită şi prezentată mai întâi în 15 parohii din oraşul Iaşi, ai căror preoţi parohi şi credincioşi au răsplătit efortul tinerilor. Astfel, fondurile strânse cu acest prilej vor fi folosite pentru ridicarea bisericii Parohiei Bejan din Iaşi. „Vă mulţumim foarte mult, copilaşi, pentru străduinţa voastră şi pentru jertfa pe care aţi făcut-o, lăsând alte preocupări! Este apreciabil faptul că duminică de duminică aţi mers să prezentaţi această scenetă în parohiile ieşene. Mulţumim părinţilor care i-au susţinut pe copii şi i-au ajutat să ajungă în bisericile oraşului nostru. Mulţumim tuturor preoţilor din Iaşi care au acceptat ca această scenetă să fie prezentată în faţa enoriaşilor şi care au avut bucuria să fie alături de noi. Nădăjduim că aceşti copii îşi vor aminti că au mers în sfintele biserici, se vor întări în credinţă şi vor fi credincioşi ai Bisericii noastre strămoşeşti“, s-a exprimat părintele paroh Sever Stoica. Tinerii din Parohia „Acoperământul Maicii Domnului“ - Bejan au fost îndrumaţi la repetiţii de preoteasa Gabriela Stoica, profesor de religie. „Copiii au dorit să fie, prin gestul lor, urmaşi ai Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, mare ctitor de locaşuri sfinte, astfel că au depus un efort pentru construirea bisericii parohiale. Prin contribuţia enoriaşilor din parohiile în care am poposit s-au adunat fonduri pentru a susţine construirea Bisericii «Acoperământul Maicii Domnului». Am gândit prezentarea scenetei şi în parohia noastră pentru a avea parte astfel de un final frumos al experienţei noastre. Copiii au primit cu acest prilej şi un dar din partea lui Moş Crăciun“, a amintit preoteasa Gabriela Stoica. Parohia „Acoperământul Maicii Domnului“ - Bejan din Iaşi s-a înfiinţat prin Decizia mitropolitană 401 în data de 27 iunie 2011, în urma dării în folosinţă gratuită de către Consiliul Local al municipiului Iaşi a unei suprafeţe de 1.500 mp Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, pentru construcţia unei biserici în zona respectivă. Ea cuprinde un număr de 256 familii ortodoxe şi este situată la baza dealului Galata, în zona Ştrandului Municipal Iaşi.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!