Oltenia
Proiecte de suflet pentru copii şi tineri

Proiecte de suflet pentru copii şi tineri

Săptămâna Luminată a adunat mai multe activităţi dedicate tinerilor în Mitropolia Olteniei. La Craiova şi Râmnicu Vâlcea, membrii asociaţiilor „Părinţi pentru copii - Oltenia” şi APOR au organizat mai multe evenimente cu specific pascal.

Cu prilejul Adunării Generale a Asociaţiei „Cultul Eroilor”, organizate la Cercul Militar din Craiova, Grupul de copii „Glasuri cristaline” a oferit în dar un miniconcert de muzică uşoară, cu tematică pascală. Conduşi de prof. Iuliana Manda, cadru didactic de religie la Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu” din Craiova, micuţii au impresionat publicul prin mesajul cântecelor alese pentru acest moment: „În zi de Paşti”, „Se cunoaşte că e Paşte”, „Lumină din Lumină” şi „Ziua de Paşti”, parte din ele compuse de cunoscutul artist craiovean Cristian Sanda. Grupul vocal de copii „Glasuri cristaline” este sprijinit de Asociaţia „Părinţi pentru copii - Oltenia”, ONG aflat sub patronajul Arhiepiscopiei Craiovei.

Proiect educaţional în Parohia Ţicleni,judeţul Gorj

Cu prilejul marelui praznic al Învierii Mântuitorului Hristos, la biserica parohială cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din orașul Țicleni, a avut loc o activitate educativ-culturală, intitulată „Lăsați copiii să vină la mine”. Parteneriatul cu același nume a fost încheiat în primăvara acestui an între Parohia Țicleni și Centrul Cultural, Școala Gimnazială Nr. 1, dar și Primăria Țicleni și are ca scop „formarea virtuților creștine și cultivarea comportamentului moral-religios, dezvoltarea interesului pentru păstrarea tradi­țiilor și stimularea creativi­tății la elevii participanți”. După ce au luat parte la programul liturgic, elevii de la Școala Gimnazială Nr. 1 Țicleni, alături de dascăli și câțiva părinți, s-au implicat în activitatea inclusă în proiect. În curtea bisericii, copiii s-au bucurat de razele soarelui primăvăratic, au desenat, colorat și au creat frumoase felicitări pascale, s-au jucat și au socializat. De asemenea, elevii au discutat cu preotul Dragomir Țicleanu și profesorii prezenți despre tradițiile pascale. O parte dintre desenele și felicitările create de copii vor fi expuse în locașul de cult. La finalul activității, primarul Constantin Radu, referentul cultural Cristina Negreanu și preotul Dragomir Țicleanu le-au împărțit elevilor mai multe daruri (dulciuri și iconițe). „Ne-am bucurat de o zi frumoasă în compania copiilor, ne dorim ca acest parteneriat să continue și anii ce vin. Prezența elevilor, alături de părinții lor, dar și de dascăli și de domnul primar, arată, în opinia mea, că suntem o comunitate unită, vie. Este important să păstrăm tradițiile creștinești legate de Paște, să îi învățăm pe copii despre cea mai importantă sărbătoare a crești­nătății, arătând respect față de valorile noastre românești și creștinești”, a spus preotul paroh Dragomir Țicleanu.

Activităţi coordonate de APOR - Vâlcea

Tot în această perioadă, elevii ciclului primar de la Școala Gimnazială „Take Ionescu” din Râmnicu Vâlcea, îndrumaţi de profesorul de religie Laura Lăcraru, în colaborare cu Asociația „Părinți pentru Ora de Religie”, prin doamna președinte al asociației, prof. Dana Samoilă, au realizat o frumoasă activitate. Elevii au realizat felicitări cu icoana Învierii Domnului, precum și felicitări care prezintă minunatele tradiții respectate cu sfințenie de creştini cu ocazia acestei sărbători. „Toate aceste lucrări vor fi oferite de cei mici părinților și bunicilor lor, ducând vestea Învierii Domnului în casele lor și astfel devenind micii vestitori ai Învierii. Pentru activitatea lor, cei mici vor fi întâm­pinați cu siguranță cu un zâmbet și o îmbrățișare din partea familiei lor”, a precizat profesoara Laura Lăcraru. 


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!