Actualitate religioasă
Proiecte educaționale în Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Proiecte educaționale în Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Alexandru Briciu, 06 Septembrie 2018

Cu binecuvântarea Preasfin­țitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în perioada 3-16 septembrie, în Protopopiatul Urziceni are loc cea de-a treia ediție a acțiunii „Edu­cația - prioritate a Bisericii”. Proiectul social-filantropic este coordonat de Biroul de asistență socială al protopopiatului, se realizează cu implicarea tuturor parohiilor arondate și presupune susținerea copiilor nevoiași din fiecare parohie în vederea pregătirii pentru prima zi de școală, ne-a transmis pr. Andrei-Gabriel Ghiaur, secretarul Protopopiatului Urziceni.

În cadrul „Clubului de vacanță” desfășurat pe perioada vacanței școlare de vară de către Biroul de asistență socială din Protopopiatul Fetești, copiii beneficiari de servicii sociale au primit meditații gratuite la limba franceză oferite de prof. Dumitru Mariana. Rezultatele acestor lecții gratuite de limba franceză sunt îmbucurătoare, acest ajutor oferit gratuit copiilor proveniți din familii aflate în situații de dificultate având menirea de a le schimba în bine situația la învățătură, ne-a transmis Laura-Alina Stanchi, asistent social în cadrul Protopopiatului Fetești.

Luni, 3 septembrie, membrii Asociației Tinerilor Ortodocși Români - filiala Săveni au sprijinit reorganizarea bibliotecii școlare din localitate.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!