Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Proiectul „ABC-ul emoțiilor”, la Deva

Proiectul „ABC-ul emoțiilor”, la Deva

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Transilvania
Un articol de: Ziarul Lumina - 17 Decembrie 2018

În data de 14 decembrie s-a desfășurat activitatea finală din cadrul proiectului „ABC-ul emoțiilor”, implementat de Asociația „Filantropia Ortodoxă” Deva, în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Hunedoara, finanțat din bugetul public al Primăriei Municipiului Deva. Scopul proiectului a fost acela de formare şi consolidare a abilităţilor emoţionale cu rol de factori de protecţie în prevenirea consumului de droguri, punând accent pe conştientizarea de sine, abilităţile de comunicare asertivă, gestionarea emoţiilor negative, abilitatea de a face faţă presiunii grupului şi de adoptare a deciziilor pentru o dezvoltare sănătoasă. Proiectul s-a adresat copiilor din clasele I și a II-a şi s-a centrat pe 5 teme principale: Autocunoaştere / valorizare personală („Cine sunt eu?”); Exersarea modalităţilor adecvate de gestionare a emoţiilor negative („Gestionarea emoţiilor negative”); Abilităţi de comunicare asertivă şi de a face faţă presiunii grupului („Cum să spunem nu în situaţii dificile”); Adoptarea deciziilor corecte pentru o dezvoltare sănătoasă („Alegeri responsabile”); Importanţa relaţiilor interpersonale („Lumea mea”).

Obiectivul general al proiectului a fost dezvoltarea emoţională a elevilor din clasele I şi a II-a, în vederea neînceperii sau întârzierii debutului consumului de droguri. În cadrul proiectului au fost formate un număr de 20 de cadre didactice şi au beneficiat de cursul ABC-ul emoţiilor un număr de 500 de elevi din clasele I şi a II-a, din cadrul școlilor din Deva, conform Episcopiei Devei și Hunedoarei.