Transilvania
Proiectul „Lecția de istorie”, la Zalău

Proiectul „Lecția de istorie”, la Zalău

21 Iunie 2018

Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul zălăuan Porolissum a inițiat proiectul „Lecția de istorie”, în cadrul căruia, lunar, se organizează un eveniment de evocare a Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, în contextul Anului Centenar, prin invitați care susțin o prelegere pe această temă. La prima întâlnire în cadrul proiectului, parohia l-a avut ca invitat pe șeful secției de Istorie Contemporană a Muzeului Județean de Istorie, Marin Pop, doctor în istorie. Acesta a susținut prelegerea cu titlul „Rolul bisericii și al școlii în înfăptuirea Marii Uniri”. Amănuntele prezentate şi rigoarea științifică a expunerii i-a însuflețit pe cei prezenți. În lunile următoare, alături de oameni de cultură din universitățile din Cluj-Napoca, Baia Mare sau Galați, enoriașii din cadrul parohiei, precum și concetățenii dornici să se edifice asupra cadrului social-istoric al realizării marelui ideal național, vor avea posibilitatea să primească informații privite din perspective diferite: religioasă, literară, psihologică, conform Episcopiei Sălajului.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!