Transilvania
Proiectul „Lumea minunată a copilăriei – Copilărie binecuvântată într-o vacanță activă”, din comuna Ighiu, Alba

Proiectul „Lumea minunată a copilăriei – Copilărie binecuvântată într-o vacanță activă”, din comuna Ighiu, Alba

05 Septembrie 2018

Prima ediție a proiectului „Lumea minunată a copilăriei – Copilărie binecuvântată într-o vacanță activă”, din comuna Ighiu, a ajuns la final. Proiectul este rezultatul colaborării între parohiile ortodoxe din Ighiu și Ighiel, Primăria și Consiliul Local Ighiu, Biblioteca Comunală și Centrul de Informare Turistică Ighiu.

Peste 80 de copii din comună au participat la activitățile proiectului, începând cu data de 3 iulie, până la finalul lunii august.

Cu acest prilej, copiii au învățat „să comunice sau să descopere împreună, exigențele din cadrul grupului contribuind la închegarea unor prietenii, având să anihileze barierele prejudecăților, dând naștere la solidarități și adaptări la situații sociale în miniatură. Totodată, prin intermediul acestui proiect s-a creat un spațiu în care participanții au descoperit, prin intermediul activităților cultural-religioase, valorile tradi­ționale, morale și spirituale”, conform organizatorilor.

Tinerii participanți au admirat peisaje din zonă în urma drumețiilor efectuate. Au călătorit, de asemenea, la Mănăstirea „Buna Vestire” de la Pătrângeni. Tot în cadrul activităților din cadrul proiectului copiii au învățat importanța igienei, descoperind și elemente esențiale de acordare a primului ajutor de la echipajul de pe ambulanța de la Crucea Roșie Alba.

„Printre numeroasele îndeletniciri s-a numărat și pictura pe sticlă, activitate intitulată «Icoana – fereastră spre cer». Tinerii au reușit să-și îmbunătățească abilitățile artistice prin însuşirea unor tehnici noi şi variate, și să-și cultive respectul faţă de tradiţiile locale şi naţionale. Expo­ziția de icoane, făcute din dragoste pentru Dumnezeu, a putut fi admirată timp de două săptămâni în incinta primăriei”, conform organizatorilor. La final proiectul s-a încheiat cu un concurs de biciclete. Toți partici­panții au fost răsplătiți cu premii și diplome prin implicarea primarului și a Consiliului Local Ighiu, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!