Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Propria nimicnicie

Propria nimicnicie

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 27 Feb 2019

Atmosfera generală care respiră în Pateric este una de permanentă nădejde. Cuvintele care ne-au rămas de la bătrâni nu sunt toate de aceeași intensitate și elevație spirituală. Din când în când apare câte un gând izbitor prin forța lui, care indică radicalismul asceților. Elementul comun este îndreptarea spre sine a oricărei atitudini fără rest. De la avva Pimen avem cele mai multe apoftegme, sfaturile sale alcătuiesc miezul consistent al Patericului. Pentru că sunt multe sfaturile sale, vedem limpede cum bătrânul se așază într-o tradiție pe care a asumat-o viu. De aceea monahul citează adesea cuvintele altor bătrâni, atunci când are la îndemână gândurile lor. Așa îl găsim amintind un cuvânt al avvei Alonios, care explică ce este nimicnicia: „A te vedea pe tine mai prejos decât toate necuvântătoarele și a ști că ele nu sunt judecate”.

Dacă smerenia este axa în jurul căreia se rotește întreaga gândire și practică a asceților, din când în când treapta cea mai de jos a smereniei este punctată de gânduri cum este cel de mai sus. Un astfel de gând, teribil de greu de purtat, te situează la baza piramidei inversate al cărei vârf este Însuși Hristos. Ca un fir roșu se desfășoară această căutare a smereniei ultime la cei mai mari dintre nevoitorii din întreaga istorie a spiritualității creștine răsăritene și ajunge să se regăsească în celebrul cuvânt pe care Sfântul Siluan îl pri­mește: „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui”.

Deși risipiți în timp și spațiu, marii bătrâni alcătuiesc o comunitate în duh care furnizează un sprijin puternic pentru toți cei care se aventurează în plonjonul nesfârșit în brațele lui Dumnezeu. Fără sprijinul lui Hristos, gândul propriei nimicnicii, așa cum este descris de avva Alonios și apoi preluat de avva Pimen, este destructurant. Nimeni nu are suficientă forță psihică pentru a rezista unui asemenea gând. Aici, în jurul acestui gând se face, nu fără de riscuri, saltul din regimul psihicului în cel al duhului luminat de Duh.

Acesta este gândul avvei Antonie, de­spre care zice avva Sisoe că dacă l-ar putea purta s-ar face ca focul (așa tâlcuiește arhim. Sofronie când arată profunda încopciere a cuvântului primit de Sfântul Siluan cu marea tradiție creș­tină). E locul în care te golești total pentru a ajunge să întrupezi cuvântul Sfântului Pavel: acum „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Gal. 2, 20). Aceasta este marea aventură a singuraticilor care viețuiesc as­cunși în Dumnezeu și sprijiniți unii de rugăciunea altora în comuniunea supraistorică a sfin­ților. Ei sunt adevărații eroi ai luptei împotriva sinelui căzut, care se fac cu totul transparenți luminii care izvorăște din Hristos Cel înviat.

Dar gândul acesta este prea greu pentru lumea noastră care nici măcar gustul nădejdii nu îl mai are în mijlocul ruinelor. Și totuși, chiar și așa, să primești intuiția propriului nimic, să stai în mijlocul iadului tău și să nu te prăbușești în abisul deznădejdii este calea plină de osteneală și efort spre sfințenia contemporană.
Poate că singura cale. Puterea însă vine de la Hristos, prin rugăciunea în comuniunea sfin­ț­i­lor.