Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Protocol încheiat între parohii din România şi Republica Moldova

Protocol încheiat între parohii din România şi Republica Moldova

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Moldova
Un articol de: Ziarul Lumina - 30 Octombrie 2018

Vizita s-a înscris în cadrul activităţilor cuprinse în obiectivele protocolului de înfrăţire încheiat în urmă cu două luni între Parohia Tomeşti I şi parohia ortodoxă „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din oraşul Ialoveni, Protopopiatul Chişinău, Mitropolia Basarabiei, reprezentată de către preotul paroh Mihai Tataru. Acolo, cei doi preoţi din România au slujit Sfânta Liturghie împreună cu pr. Mihai Tataru şi cu pr. Victor Bejan, paroh la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dumitru” din Hîrbovăţul Nou, localitate aflată în apropiere de Transnistria.

La finalul Sfintei Liturghii, pr. Teofil Leuştean a oferit părintelui Mihai Tataru o icoană a Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, spre a fi aşezată la iconostas ca simbol şi îndemn de unitate a tuturor românilor de pe ambele maluri ale Prutului, în acest An Centenar 2018, proclamat în Patriarhia Română ca Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam. Totodată, pr. Teofil Leuştean a dorit mult spor părintelui Mihai Tataru şi credincioşilor Parohiei „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din oraşul Ialoveni în construirea noii biserici aflate în vecinătatea vechiului locaş de cult, în care se desfăşoară în prezent slujbele.

În continuare, a fost semnat şi un doilea protocol de înfăţire între Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” Valea Lungă, Protopopiatul 2 Iaşi, reprezentată de către pr. Emilian Timofte, şi Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dumitru” din Hîrbovăţul Nou, Mitropolia Basarabiei, reprezentată de către pr. Victor Bejan.

Pentru continuarea apropierii dintre cele patru parohii înfrăţite, urmează ca mai mulţi credincioşi din Republica Moldova să vină în România în cadrul acestor vizite frăţeşti reciproce cu caracter misionar şi pastoral, astfel încât preoţii şi credincioşii să comunice direct, să se roage şi să lucreze misionar împreună.