Religie şi ştiinţă
Provocările tehnologiilor umanizate

Provocările tehnologiilor umanizate

Marta Grădinaru, 24 Noiembrie 2012

Tehnologie de înaltă calitate, tehnici şi strategii, pachete opţionale de materii. Aceasta ar fi infrastructura generală a învăţământului. Desigur, din întreaga formulare lipseşte componenta centrală: omul, subiectul educaţiei. În ultimele decenii, învăţământul şi-a pus în joc tot arsenalul de instrumente şi a provocat creativitatea specialiştilor pentru a investi în oferta educaţională a şcolilor şi a universităţilor din întreaga lume. Eforturile se concretizează şi se reactualizează permanent: perfecţionarea continuă a tehnologiilor la noile cereri de pe piaţă, accesul la o paletă diversificată - adesea manipulată sau intenţionat nefiltrată - a informaţiilor, reconsiderarea tehnicilor de predare, propulsarea educaţiei nonformale. În pofida dezvoltării multilaterale a societăţii, modernizarea sistemului educaţional se confruntă în continuare cu dilema de bază: cum poate răspunde realmente nevoilor de învăţare - atenţie! - ale individului, conform terminologiei psihosociale.

Dincolo de orice acţiune, fie că vorbim de predare, fie că ne referim la învăţare, se situează întotdeauna o persoană, nu un obiect, astfel încât, dacă este să ne raportăm la anumite criterii, acestea vor fi mai întâi de natură subiectivă, iar nu obiectivă, după cum ne-a obişnuit în fond Umanismul. Desigur, asta nu presupune nicidecum lipsa unei cerebralităţi, ci solicită un maxim de atenţie la cel căruia i se adresează o anumită educaţie. De unde provine totuşi această exigenţă etică? Substratul perspectivei se află dincolo de simpla îndeplinire a datoriei profesionale, mai degrabă dincolo de orice formalism. Adesea, omul este redus la o dimensiune cel mult psihologică, plecând de la configurarea sa clasică, dar într-o interpretare incompletă - trup şi suflet. Însă, spre deosebire de celelalte vieţuitoare, omul este înzestrat cu suflet viu (Fac. 2, 7), iar Sfântul Grigorie de Nazianz explică faptul că "sufletul primeşte în acelaşi timp viaţa şi harul, căci harul este suflarea lui Dumnezeu"1.

Duhul viu, particularitatea sufletului uman

Omul a fost făcut printr-un act creator cu totul special, avându-L ca model spre Care tinde întru asemănare pe Dumnezeu. Iar faptul că în constituţia sufletului uman se regăsesc însuşiri înrudite cu ale lui Dumnezeu - conştiinţa, raţiunea cognitivă şi libertatea2 - îl responsabilizează pe om şi mai mult faţă de vocaţia lui de a deveni dumnezeu (Ps. 81, 6). Aşadar, făptura umană dobândeşte statutul de persoană, calitate specifică Însuşi lui Dumnezeu, ceea ce face ca relaţia dintre oameni sau dintre om şi divinitate să primească un caracter personal, mai presus de orice. Putem afirma astfel că persoana umană se defineşte prin duhul viu - suflet al sufletului, după cum numesc unii dintre Sfinţii Părinţi, sau partea superioară a sufletului prin care Îl putem atinge pe Dumnezeu în cunoaştere, pe cât îi este omului cu putinţă. Pe de altă parte, această demnitate asumată în mod plenar îl responsabilizează pe om cu o conduită iubitoare faţă de ceilalţi şi faţă de mediul înconjurător în virtutea asemănării cu Dumnezeu (In. 15, 12). Astfel, omul se poate ridica la nivelul cinstei cu care a fost învrednicit numai din iubire, deci necondiţionat, prin răspunsul inimii, de asemenea, cu iubire, "întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii" (In. 13, 35). Abia în acest context transpare identitatea omului după har.

Caracterul de persoană comportă în sine o dinamică extraordinară, imposibil de cuantificat în indicatori sociologici, psihologici, ceea ce face ca relaţia cu fiecare om implicat în procesul de învăţare să fie unică, personalizată, adică diferită de formulele standardizate de adresare. În acest sens, oamenii cu expertiză în domeniul educaţiei sugerează, într-o primă fază, antrenarea mai multor stiluri de învăţare în cadrul aceluiaşi curs, iar aceasta, în concordanţă cu tipurile de atenţie specifică fiecărui participant. Spre exemplu, se ştie că unii se pot concentra mai bine prin vizualizare (lecturare, vizionare), alţii au o atenţie potenţată la nivel auditiv, unii reuşesc să înveţe printr-o implicare mai energică, concretă, care presupune motricitate (sarcini de lucru, jocuri), în timp ce alţii dau rezultate prin exerciţii de reflexie (gândire critică). Mai simplu spus, un pas important într-o abordare cât mai eficientă şi practică a predării îl constituie capacitatea de flexibilitate a profesorului sau a trainerului, în funcţie de participanţii săi.

Comunicarea afectivă, o provocare pentru e-learning

Un studiu în domeniul Inteligenţei Computaţionale, realizat de Universitatea din Beijing în 2011, a sesizat că, deşi sistemul e-learning reuşeşte să răspundă adecvat cererii de cunoaştere de pe piaţă, aplicaţiile acestei educaţii virtuale nu acoperă nevoile afective ale clienţilor, nevoi cu o pondere considerabilă în evaluarea calităţii întregului complex. În acest context se simte acut lipsa de comunicare şi feedback afectiv necesare pentru dezvoltarea unui mediu dinamic de învăţare, în stare să depăşească barierele spaţiale dintre profesor şi cel care învaţă. Plecând de la premisa că emoţiile pozitive contribuie la dezvoltarea abilităţilor cognitive ale omului, echipa de cercetare a demarat un proiect prin care să probeze dacă tehnologiile psihologice artificiale ar putea contribui la perfecţionarea platformei e-learning prin fuziunea sistemului inteligent cu un model afectiv. Astfel, proiectul derulat investighează în paralel mai multe planuri de activitate pe linie psiho-tehnologică: introducerea sarcinilor tactile şi monitorizarea impactului diferiţilor agenţi care devin responsabili pentru acestea, translatarea semnalelor afective ale studenţilor în limbajul artificial (citirea mesajelor din expresiile faciale, sunetele vorbirii pentru stabilirea statusului studentului), realizarea unui model de sistem e-learning capabil să recunoască expresiile faciale, mişcarea, emoţiile din timpul vorbirii, la care se adaugă un mecanism concentrat pe identificarea statusului afectiv pentru învăţare al studentului.

De aceea a fost introdus un BDI Agent, o entitate cu o anumită autonomie, capabilă să reacţioneze la schimbările mediului şi ale resursei. Prevăzut cu o structură inteligentă pe baza componentelor: credinţă (belief), dorinţă (desire) şi intenţie (intention), modelul afectiv percepe informaţiile prin senzori şi influenţează sursa la care se raportează prin intermediul efectorilor. Mai mult, agentul dispune şi de abilităţi sociale. Totuşi, în baza a două experimente ulterioare, cercetătorii şi-au dat seama că adesea nu există o concordanţă între limbajul nonverbal sau paraverbal şi acţiune, iar asta pentru că anumite microexpresii faciale nu sunt lizibile pentru tehnologia avansată şi astfel profesorul virtual nu poate interpreta corect statusul emoţional al celui care învaţă3. Desigur că întregul demers psiho-tehnologic reprezintă o îmbunătăţire considerabilă a sistemului e-learning de până acum, însă rămân semnificative şi limitele asumate ale proiectului.

Spaţiul inaccesibil explorării tehnologice

O astfel de cercetare nu este singulară în domeniu. Un studiu asemănător, realizat în 2009 de către Universitatea Shanghai Jiaotong şi Departamentul de Tehnologie Educaţională al Universităţii de Stat din San Diego, a urmărit impactul statusului emoţional al studenţilor şi al feedback-ului afectiv asupra procesului de învăţare. Specialiştii au reuşit să identifice astfel patru stiluri de învăţare în baza tehnologiilor avansate (dotate cu bio-senzori) apte să recunoască fondul afectiv în funcţie de informaţiile fizionomice recunoscute cu acurateţe în proporţie de 86,3%. Pentru studiul-pilot, autorii au considerat suficient monitorizarea unui singur subiect în complexitatea lui, adică o investigare de profunzime. Implicarea mai multor subiecţi ar fi adus în discuţie noi variabile şi astfel noi câmpuri de analiză cu mult mai ample, iar interrelaţionările acestora presupun un plus de dificultate, în special în cercetările efectuate la scară mare. În urma experimentelor, s-a înregistrat o creştere a performanţei cu 91% pentru cazurile tehnologiei aplicate cu o conştiinţă de tip emoţional comparativ cu cele cu o conştiinţă de tip non-emoţional4.

Astfel, oamenii de ştiinţă au constatat că starea de spirit influenţează intens atenţia în decursul învăţării. Întrucât platforma e-learning este mai impersonală comparativ cu o întâlnire directă profesor-student, prin aplicaţiile bio-senzoriale s-a urmărit umanizarea sistemului virtual şi facilitarea procesului educativ. Atribuite cu valenţe în motivaţia personală şi profesională, emoţiile pot fi receptate, dar şi transmise ca feedback într-o formă cât mai apropiată de o relaţie de comunicare naturală pentru a crea un mediu propice de învăţare5.

Totuşi cunoaşterea omului nu se reduce la citirea corespunzătoare a emoţiilor, nici la un mimesis psihosocial care să asigure un mediu de comunicare naturalizat într-un mod total artificial. Dacă prin receptarea stimulilor din întregul corp se poate ajunge la decriptarea anumitor mesaje emise la nivelul sistemului nervos şi la o relaţionare cu mintea omului, nu acelaşi lucru se poate afirma în privinţa cunoaşterii inimii lăuntrice care determină motivaţia personală şi mişcările exterioare ale gândurilor. Cu alte cuvinte, chiar şi tehnologiile avansate pot atinge mintea umană, însă inima poate fi atinsă numai de către o altă persoană. Care ar fi principalul obstacol? Tehnica şi tehnologia nu pot răspunde omului prin iubire, iar asta este cea mai mare nevoie umană! Persoana nu se poate mulţumi într-o permanentă referinţă la o realitate finită şi cu atât mai puţin nu se odihneşte într-un dialog în care nu simte o prezenţă vie, un interlocutor cu o inimă, cu resurse care să îl ancoreze în veşnicia comuniunii. Realitatea infinită însă îl inspiră pe om şi, în acelaşi timp, îi inspiră viaţă, degajă o noutate continuă, o dinamică iubitoare mereu surprinzătoare şi creatoare care adânceşte relaţia lui cu Dumnezeu, şi implicit cu celălalt6. Iubirea accesează revelaţia tainicului, cunoaşterea frumuseţilor ascunse de ochiul străin, detaşat, obiectiv.

În plus, pentru o comunicare reală trebuie să existe o înrudire în vederea unei înţelegeri reciproce, cât mai depline, iar tehnologiile, oricât de avansate ar deveni, niciodată nu vor fi în starea potrivită să dialogheze cu omul sau să îl cunoască. Să nu uităm că fiinţa umană este înzestrată cu un duh de viaţă insuflat de Însuşi Dumnezeu. Aşadar, persoana poate să se înţeleagă şi să relaţioneze cu adevărat numai cu o altă persoană. De aceea este foarte justă observaţia de autocritică a cercetărilor menţionate.

Nevoia unui model inspirativ

În ştiinţă, smerenia este atitudinea cea mai potrivită şi conformă realităţii, iar conştientizarea limitelor reprezintă un pertinent exerciţiu de autocritică. Astfel, descoperirile din cercetare se bazează pe relaţia creatoare dintre realitate – adevărurile cunoscute sau nu – şi îndoiala care cutremură încrederea în rezultatele de moment7. Cu certitudine, toate eforturile de perfecţionare luate în considerare până la momentul actual, în special dimensiunea psihologică nou-atribuită, constituie paşi importanţi pentru dezvoltarea platformei e-learning. Însă, foarte important este să se definească clar scopul şi contextul unei asemenea platforme pentru că, în absenţa unor condiţii, dezvoltarea tehnologică riscă să ameninţe calitatea relaţiilor umane, să pretindă subliminal sau inconştient posibilitatea de a înlocui omul cu tehnologia umanizată.

Pe de altă parte, profesorul virtual poate deveni alternativa preferabilă a studenţilor, şi astfel ultramodernizarea să degenereze de fapt într-un nou colaps de ordin duhovnicesc. În viaţa curentă, sociologii au remarcat adesea că mărirea gradului de confort se corelează invers proporţional cu integritatea umană şi afectează capacitatea omului de a relaţiona în profunzime cu interlocutorii săi, dar şi cu sine însuşi8. Există o serie de factori declanşatori la orizontul comodităţii: riscul izolării care stă la baza procesului de individualizare în detrimentul relaţiilor personale, alimentarea sensibilităţii faţă de sine discordant cu suportarea interlocutorului, creşterea pretenţiilor faţă de ceilalţi şi menajarea eului. Nu doar studentul este vizat, ci şi profesorul prin faptul că existenţa omologului virtual îl poate demotiva în pregătirea profesională sau, din contră, îl poate stimula să fie mai profund şi creativ în mediul educaţional.

Cercetările avansate în domeniul tehnologiilor de înaltă performanţă, inclusiv exemplele prezentate, reprezintă adevărate provocări la adresa sistemului educaţional. Apare inerent întrebarea dacă în praxisul pedagogic, în dialogul faţă către faţă, există o relaţie autentică, vie între profesori şi studenţi/elevi. Actul pedagogic se bazează doar pe cumulul cognitiv? Mai mult, fie că vorbim şi de dimensiunea psihologică, oare studentul sau chiar perceperea profesorului se rezumă exclusiv la parametrii afectivi de suprafaţă? Există dispoziţii ale sufletului uman care nu se reflectă în emoţii sau afecte vizibile, cu atât mai puţin în microexpresii faciale sau alte forme ale limbajului trupului. Aşadar, în ciuda performanţelor şi a dezvoltării continue, ingineria computaţională ratează elementul de bază în orice fel de relaţionare cu omul, inima. De aceea, platforma e-learning, deşi actualizată la exigenţe de natură psihologică, nu poate deveni un interlocutor sau un mentor demn pentru fiinţa umană. Pentru ca cineva să poată fi un model pentru un altul, trebuie să se comunice, să suscite un interes viu, să îl cheme la o cunoaştere dinamică, participativă şi obligatoriu iubitoare, pentru că iubirea îi este constitutivă omului. "Omul vorbeşte pentru că e agrăit de Dumnezeu, pentru că e pus prin vorbire în relaţie cu Dumnezeu; şi pentru că vorbeşte, mai bine zis, pentru că răspunde, omul nu va termina niciodată să răspundă pentru că Dumnezeu nu va termina niciodată să-i spună ceea ce este El şi să-i arate iubirea Lui şi omul nu va termina niciodată să înţeleagă şi să vrea să înţeleagă şi mai mult şi să-şi exprime bucuria, recunoştinţa şi doxologia pentru ceea ce îi arată Dumnezeu".9

note

1 Sf. Grigorie de Nazianz, apud pr. prof. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 1, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, p. 408.

2 Pr. prof. Dumitru Stăniloae, ibidem, p. 404.

3 http://link.springer.com/chapter/10.1007/978-3-642-23777-5_17?no-accessâtrue#page-1, Research of E-learning Intelligent Affective Model based on BDI Agent with Learning Materials, University of Mining and Technology, Beijing.

4 http://www.ifets.info/journals/12_2/13.pdf, Affective e-Learning: Using "Emotional" Data to Improve Learning in Pervasive Learning Environment, Computer Science and Engeenering Department, Shanghai Jiaotong University, China, Department of Educational Technology, San Diego State University, USA.

5 http://www.ijiet.org/papers/51-R020.pdf, International Journal of Information and Education Technology, Vol. 1, No. 4, October 2011.

6 Pr. prof. Dumitru Stăniloae, ibidem, p. 411.

7 Mitrop. Antonie Bloom, Despre credinţă şi îndoială, Ed. Cathisma, Bucureşti, 2009.

8 Gilles Lipovetsky, Fericirea paradoxală - eseu asupra societăţii de hiperconsum, Ed. Polirom, Iaşi, 2009, pp. 112-113, 119.

9 Pr. prof. Dumitru Stăniloae, ibidem, p. 407.

Rubrica "Lumina cunoştinţei. Religia, filosofia şi ştiinţele în dialog" este realizată cu sprijinul Fundaţiei "John Templeton" din SUA, în cadrul unui proiect desfăşurat de Universitatea "Al. I. Cuza" Iaşi şi Universitatea Bucureşti, în cooperare cu Patriarhia Română.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!