Transilvania
Pruncul Iisus și Poarta adâncă spre Absolut, care există în fiecare dintre noi

Pruncul Iisus și Poarta adâncă spre Absolut, care există în fiecare dintre noi

15 Decembrie 2017

Mare este bucuria Crăciunului, când Dumnezeu Se smerește și Se întrupează, venind în lume cu o mare ofertă de dragoste, ca Prunc nevinovat, ca „Miel”, spre a ne arăta nouă, tuturor, că Dumnezeu nu are intenții vrăjmașe, că nu este un războinic dornic să facă ordine în lume prin mijloace agresive, ci este un Părinte blajin, Care speră că noi ne vom deschide porțile inimii spre dragoste. Căci, în lumea de dincolo, legea dragostei este o lege universală.

Astăzi s-ar cuveni să ne întrebăm, fiecare în parte: cât de mult ne este pătrunsă ființa de această supremă energie, care este dragostea, cât de mult reușim să o revărsăm în jurul nostru, făcându-i pe ceilalți oameni fericiți (în familie, la locul de muncă, în societate) și cât de mult ne lucrăm o relație de iubire pe verticală, cu Dumnezeu, pentru a primi putere să iubim și pe orizontală, pe toți semenii noștri. Există o cruce simbolică a iubirii: axa verticală se încrucișează cu axa orizontală. Ne avertizează Sf. Apostol și Evanghelist Ioan: „Dacă zice cineva: <Eu iubesc pe Dumnezeu> şi urăşte pe fratele său este un mincinos, căci cel care nu-l iubeşte pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să-L iubească pe Dumnezeu, pe Care nu-L vede?” (I Ioan 4, 20). Există și un mod de a ne verifica, fiecare, cât de aproape sau de departe suntem de Dumnezeu, Care este dragoste: în măsura în care un discurs despre dragoste, despre iubirea creștină, ne plictisește, înseamnă că energia lui Dumnezeu este prezentă într-o proporție foarte mică în inima noastră și suntem departe de statura pe care ar vrea Dumnezeu să o atingem. Înseamnă că poarta spre Absolut din ființa noastră este închisă, este blocată, și trebuie să ne întrebăm ce ar fi de făcut să o deschidem, pentru a ajunge să-L cunoaștem pe Dumnezeu, să-L simțim, să-L invităm în viața noastră. Dacă nu vom face aceasta, răul, care este foarte molipsitor, ne va contamina. Să ne amintim de Irod, cât de mult a fost el victima răului (…)

Noi, oamenii, am fost făcuți de Dumnezeu pentru fericire. Dar fericirea nu este un „dat”, ci un „orizont”; la ea trebuie să ajungem prin participare, prin voința oțelită de a evita răul și de a urma binele. Doar dragostea ne poate revărsa fericirea în viață. Doar când omul iubește și constată că este iubit, devine fericit. Prin căderea în păcat omul a decis să ajungă la fericire numai după ce parcurge un mare ocol: experiența răului. De aceea, pe acest Pământ, unde este revărsat răul, mai corect ar fi să vorbim nu de… fericire, ci de o stare de seninătate, care ne este furnizată de convingerea că suntem pe traseul cel corect, al mântuirii, al vieții veșnice, la capătul căruia se află Raiul, Îm­părăția Cerurilor.

Întrebări, la marile praznice

De marile praznice, precum este și cel de astăzi, este bine să ne adresăm, fiecare dintre noi, câteva întrebări constatative și investigative. Prima ar fi aceasta: „Cât de mult am contribuit eu, personal, la expansiunea binelui și a fericirii în viețile oamenilor importanți pentru mine?”. Am în mintea și în inima mea o listă clară a oamenilor importanți pentru mine? Este grupul celor pe care i-aș dori cu mine în Rai, după moarte. Nu cumva sunt pentru ei o povară, din cauza patimilor care mă tiranizează? Ori sunt o prezență banală, care nu face (nici pe departe!) ceea ce ar trebui să facă, o prezență care mai mult deza­măgește decât zidește? (…) sărăcia și nefericirea din țară sunt toate cauzate de lipsa dragostei dintre oameni. Pruncul Iisus a venit cu o ofertă de iubire, dar nu mulți doresc să preia această ofertă de iubire și să o ducă mai departe. Când iubim cu adevărat, forța negativă de impact a sărăciei se atenuează, lipsurile pălesc și bucuria ni se revarsă mai ușor în suflet. Câtă iubire, strălucire și fericire s-a revărsat în viața Fecioarei Maria, în pofida vieții modeste pe care o ducea, când a primit vestea Nașterii Făcătorului lumii (…)

Tot astăzi, în măreață zi de praznic, s-ar cuveni să ne mai adresăm încă o întrebare: „Care sunt lucrurile din viața mea care îmi irosesc timpul și din pricina cărora eu nu progresez cum ar trebui”, lucrurile din cauza cărora nu sunt deja ceea ce ar vrea Dumnezeu să fiu? La această întrebare, mulți copii, dacă ar fi sinceri, ar răspunde: jocurile pe calculator; mulți tineri ar răspunde: anturajul toxic (care invită la încurajarea instinctelor și la droguri); mulți adulți ar răspunde: vizionatul prelungit la televizor și alcoolul în exces; iar mulți vârstnici ar răspunde: amânatul mersului la Biserică și al întoarcerii depline la Dumnezeu, prin Spovedanie și Împărtășanie. Lumea noastră păcătuiește, promovând o viziune prea indulgentă față de rău. Ei i se pare că răul nu este prea toxic și poate fi consumat fără riscuri mari. De aceea, suntem foarte permisivi cu el, îl îngăduim în viața copiilor noștri și în propria viață. Dar el generează, unde este lăsat să intre, multă nefericire (…) Fiecare dintre noi avem propriul răspuns la întrebarea: „Ce păcat dominant îmi secătuiește energia?”. Poarta adâncă spre Absolut din noi se deschide atunci când știm expectora răul, când îl știm elimina, ca să ne rămână energii spre a construi un viitor cu Dumnezeu, în iubire și în armonie cu semenii. Știm cu toții învățătura Bisericii privitoare la Judecata de Apoi, învățătură care spune că trebuie să ne identificăm defectul major, pentru a-l corecta, mai înainte de a fi prea târziu (…)

Astăzi, când Dumnezeu face omenirii cel mai mare dar posibil, trimițându-Și Fiul în lume, se cuvine ca – fiecare în parte – să ne adresăm o a treia întrebare: „Cât bine mi-a făcut mie, personal, Dumnezeu?”. Am eu o clară imagine a tuturor bunătăților pe care Dumnezeu le-a revărsat în viața mea sau le ignor, ca și când ar fi produse ale întâmplării, și mă concentrez doar pe lipsuri, cultivându-mi astfel o stare de permanentă nemulțumire și frustrare? De câte rele m-a ferit Dumnezeu de-a lungul vieții? I-am fost eu vreodată Lui recunoscător pentru aceasta? Ori cultiv în inima mea o stare de răceală și dezinteres față de acest bine? Nu cumva, chiar și atunci când nu mi-a împlinit vreo dorință, a făcut-o tot spre binele meu, iar eu nu mi-am dat seama? (…) Este foarte important pentru sănătatea noastră psihică și pentru confortul nostru interior de fiecare clipă să simţim că suntem iubiţi, că El ne are permanent în atenţie, că nu suntem niciodată orfani pe acest Pământ, nici abandonaţi (…)

Ziua de mare praznic de astăzi trebuie să constituie un mare pas înainte în progresul nostru interior. Nu trebuie să ne percepem viaţa ca pe o cruciadă contra răului, ci ca pe o „construcţie” a prieteniei cu Dumnezeu, ca pe o zidire perpetuă a iubirii, zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă. Să nu fim preocupaţi doar de o vânătoare de păcate şi defecte, ci – mai ales – de o cultivare a iubirii de Dumnezeu. Privind la Pruncul nevinovat din ieslea Betleemului nu se poate să nu se nască în fiinţa noastră sentimente de simpatie profundă şi de gingăşie.

Aşa că, tot astăzi, se cuvine să ştim să identificăm şi calitatea dominantă pe care Dumnezeu a sădit-o în inima noastră şi pe care, cultivând-o, vom avea mult spor în lucrarea proprie de mântuire. Dacă ne-am trezi subit la porţile Raiului, şi Sfântul Petru ne-ar întreba: „De ce ar trebui să te las înăuntru?”, ce am răspunde? Ne-am identificat şi ne-am lucrat noi harisma primordială pusă de Dumnezeu în noi? Nu este destul că încercăm să ne eliminăm defectele, ci trebuie să ne şi exersăm calităţile, pentru că acestea ne pot propulsa, ne pot ajuta să îi conducem şi pe alţii pe cărarea mântuirii. Decât să practicăm fuga de rău, mai bine să agreăm goana după Bine! Nu construim binele dacă ne mulţumim să luptăm cu răul. Este nevoie de o ofensivă explicită pentru Bine. Viaţa duhovnicească nu promovează interdicţiile, nu dă naştere la chipuri posomorâte, devitalizate, acre, ci conferă feţe luminoase, strălucitoare, surâzătoare, pline de bucuria prezenţei Duhului Sfânt (…)
În încheiere, după ce ne-am adresat aceste întrebări clarificatoare, se mai cuvine încă una: „Dacă aş călători cu 10 ani în viitor şi m-aş întâlni cu eul meu mai bătrân, ce sfat i-aş cere?” Aceasta pentru a şti cum să acţionez corect în prezent”. Omul este suma alegerilor pe care le face de-a lungul vieţii!” (Robert Bennett). Cât de mult am fost noi, prin opţiunile noastre, „cu” Dumnezeu şi cât de mult „contra” Lui?  

Colindul ne îndeamnă: „Ia, deschideţi Poarta Mare, / Să vă zicem o cântare: / Nu suntem nici domnişori, / Ci harnici, voinici, feciori; / Vă urăm cu veselie, / Crăciunul să vă mângâie; / Floarea noastră-i sănătatea; / Gazdă, s-aveţi de ea parte!” (Colindul „Flori de măr cad la fereastră”, în vol. „Colinde și cântece de stea”, Editura Nevali, Cluj-Napoca, 2005). Împreună cu ceata de feciori, Vă dorim şi noi, ca bucuria Crăciunului să vă umple viaţa! Harul Lui Dumnezeu să vă cerceteze inimile şi belşugul să nu lipsească din nicio casă în aceste zile sfinte de Sărbători! Să deschideţi „Poarta cea mare, Poarta inimii”, spre Dumnezeu şi spre semeni, să lăsaţi energia dragostei divine să vă pătrundă în toate cotloanele propriei existenţe! „Dă-ne, la toţi, bucurie, / Amin! Doamne, slavă ţie! / La mulţi ani, s-aveţi folos / de Naşterea lui Hristos!” (Colindul „Toată Legea Creștinească”. „Colind de stea din Ocna Sibiului”, în „Colinde și cântece de stea”, vol. I pentru cor cu voci egale (transcriere de Ion Simionescu), Editura Aperta, Cluj-Napoca, 1994). Sărbători fericite şi la mulţi ani!

† PS Episcop Gurie


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!