Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova PS Ignatie al Huşilor: „Fără harul lui Dumnezeu nimic măreţ şi plăcut Cerului nu poate fi înfăptuit“

PS Ignatie al Huşilor: „Fără harul lui Dumnezeu nimic măreţ şi plăcut Cerului nu poate fi înfăptuit“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Un articol de: Ziarul Lumina - 23 Octombrie 2017

Redăm mai jos fragmente din mesajul transmis de Preasfinţitul Părinte Ignatie transmis ieri, în cadrul întronizării sale ca Episcop al Huşilor:

În faţa acestei chemări a Bisericii noastre de a sluji Eparhia istorică a Huşilor, întâi de toate aş vrea, din adâncul inimii mele, să îmi mărturisesc deplina conştiinţă a nevredniciei şi smereniei care mă locuieşte în asemenea momente de solemnitate sfântă.

În toată această perioadă scursă de la alegerea mea de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre în demnitatea de episcop, de păstor al bunilor credincioşi din această parte a Ţării de Jos a Moldovei şi până acum, am trăit, la modul existenţial şi profund de răvăşitor, faptul că cel mai greu şi înfricoşat lucru, pentru orice creştin iubitor sincer al lui Dumnezeu, cu atât mai mult pentru un episcop ca mine locuit de multe nedesăvârşiri, este să te încredinţezi total şi fără nicio cârtire voii lui Dumnezeu şi să te duci acolo unde El Te călăuzeşte pentru a deveni un vas ales al sfinţeniei şi al smereniei Lui. În  toată această frământare, mi-a fost descoperit, cât se poate de limpede posibil, faptul că fără harul lui Dumnezeu nimic măreţ şi plăcut Cerului nu poate fi înfăptuit spre slujirea Lui şi a oamenilor. Nimic din tot ceea ce ţine de credinţă şi viaţa Bisericii nu poate fi întemeiat, cu adevărat, decât numai pe căutarea şi intrarea convingătoare în interiorul voii şi a gândului lui Dumnezeu pentru noi, oamenii muritori. De aceea, am deplina conştiinţă că „nu la o vrednicie simplă şi obişnuită mă cheamă Domnul, ci la mai multă slujire şi la mai multă nevoinţă decât de obicei“ (Arhim. Sofronie, Nevoinţa cunoaşterii lui Dumnezeu) (...)

Una dintre priorităţile mele pastorale, pe lângă faptul de a sluji, cu smerenie şi totală dăruire, pe Dumnezeu, clericii, cinul monahal şi credincioşii acestei eparhii binecuvântate, pe lângă faptul de a avea grijă, prin proiecte social-filantropice, de cei aflaţi în suferinţe şi lipsuri materiale severe, ca în felul acesta altarul dragostei lui Dumnezeu din Liturghie să hrănească altarul inimii aproapelui, va fi şi susţinerea familiei tradiţionale, aşa cum Dumnezeu a lăsat-o: mamă, tată şi copii. De ce? Dacă vrei să distrugi credinţa unui neam, a unui popor, e nevoie doar să destabilizezi, să desfigurezi conceptul de familie. Dezgoleşte-o de orice semnificaţie creştină, evanghelică şi ai reuşit absolut totul. De ce totul pare aşa de catastrofal? Pentru că prin familie, care creşte şi se dezvoltă în credinţa de Dumnezeu, se transmite totul: educaţia sănătoasă, valorile creştine, credinţa şi dragostea de neam. Ea este matca unde se plămădeşte fermentul asumării acestor valori. Este „biserica cea mică“, după un cuvânt inspirat al Sfântului Ioan Gură de Aur. De aceea, consider că se impune ca forurile legislative ale ţării noastre să adopte un mecanism onest financiar prin care să sprijine tinerele familii, dar şi pe cele cu copii mulţi, aşa cum acest lucru se întâmplă firesc în Occident, astfel încât nimeni să nu mai fie nevoit să ia calea exilului pentru un trai mai bun, lăsându-şi acasă copiii în grija bunicilor sau a rudelor. Faptul că încă mai sunt familii triste, distruse din cauza divorţurilor, a infidelităţilor conjugale, copii părăsiţi, abandonaţi şi care stau departe de părinţii lor, femei maltratate, este şi responsabilitatea noastră, a „familiei celei mari“, a celor care credem în Hristos şi formăm Biserica cea vie, pentru că nu ne rugăm pentru ei, nu îi ajutăm din punct de vedere material, nu îi învăluim cu atenţia noastră, nu reuşim să le arătăm dragostea frumoasă a lui Dumnezeu, nu semănăm în sufletele lor suferinde mângâierea şi năzuinţa după bucuria de a fi împreună, părinţi şi copii, şi pentru că nu avem conştiinţa unităţii tuturor în Dumnezeu. De aceea, rugaţi-vă neîncetat pentru orice lacrimă care cade peste obrazul unui copil şi care este singur, pentru că părinţii lui sunt în străinătate ca să câştige o pâine mai bună; rugaţi-vă pentru orice mamă căreia îi arde sufletul de dor după copilul lăsat acasă, în ţară, în grija bunicii sau a rudeniilor; rugaţi-vă ca familia să trăiască în chip deplin bucuria de a fi tot timpul împreună şi de a spori în credinţă şi în dragostea lui Dumnezeu; rugaţi-vă ca Dumnezeu să vă dea puterea de a păstra unitatea familiilor dumneavoastră, aşa cum aveţi grijă ca trupurile dumneavoastră să nu sufere nicio vătămare. (...)

În toată slujirea mea mă voi lăsa călăuzit de cuvintele ocrotitorului meu spiritual Sfântul Ignatie Teoforul care mă îndeamnă acum: „Te rog în harul în care eşti îmbrăcat să adaugi la alergarea ta şi să-i îndemni pe toţi să se mântuiască. Apără-ţi locul cu toată grija trupească şi duhovnicească. Poartă de grijă de unire, fără de care nimic nu e mai bun. Poartă-i pe toţi, cum şi Domnul te poartă pe tine. Suportă-i pe toţi în iubire, precum şi faci. Fă-ţi răgaz pentru rugăciuni neîncetate. Cere pricepere mai multă decât ai. Priveghează având duh neadormit. Vorbeşte cu fiecare cu egală deschidere. Poartă bolile tuturor ca un atlet desăvârşit, ca şi Domnul a toate «căci El, spune Scriptura, a luat neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre» (Is 53, 4). Şi unde e osteneala mai mare, acolo şi câştigul e mai mult“ (Ignatie Teoforul, Episcopul Siriei, Către Policarp, Episcopul Smyrnei, în Canonul Ortodoxiei (I). Canonul Apostolic al primelor secole).