Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri PS Ioachim Băcăuanul a resfinţit catapeteasma Bisericii Precista din Bacău

PS Ioachim Băcăuanul a resfinţit catapeteasma Bisericii Precista din Bacău

Un articol de: Constantin Ciofu - 16 Martie 2009

La Biserica Precista din Bacău a avut loc, în Duminica a II-a din Postul Mare, Sfânta Liturghie oficiată de PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului. Înainte de începerea slujbei au fost sfinţite catapeteasma sfântului lăcaş de cult, un paraclis şi un altar de vară.

Sute de credincioşi au participat duminică, 15 martie 2009, la Sfânta Liturghie oficiată de PS Ioachim Băcăuanul la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ -Precista din Bacău. Liturghia arhierească a fost precedată de slujba de resfinţire a catapetesmei, a paraclisului şi a altarului de vară din complexul bisericii-monument. În cuvântul de învăţătură adresat enoriaşilor Bisericii Precista, dar şi celorlalţi credincioşi din municipiul Bacău, PS Ioachim Băcăuanul a evidenţiat, pornind de la Evanghelia din Duminica a II-a din Postul Mare, faptul că învăţătura şi rugăciunea colectivă sunt legate de vindecarea slăbănogului din Capernaum. De asemenea, Preasfinţia Sa a mai adăugat faptul că rugăciunea colectivă are valoare în faţa lui Dumnezeu, având în vedere conjugarea credinţei tuturor pentru vindecarea şi iertarea păcatelor. PS Ioachim Băcăuanul a mai vorbit şi despre perseverenţa rugăciunii în post, făcând referire la Sf. Grigorie Palama, urmând ca, la finalul predicii, să spună câteva cuvinte despre frumuseţea icoanelor şi a picturilor care reprezintă o Biblie nescrisă. La finalul Sfintei Liturghii, pr. Mihail Tomozei a fost ridicat la rangul de sachelar, iar pr. Constantin Grădinaru a fost ridicat la rangul de iconom.

Catapeteasma, restaurată cu bani de la enoriaşi

După cum ne-a spus pr. Constantin Tomozei, parohul Bisericii Precista din Bacău şi protopop al Protoieriei Bacău Nord, în fiecare an, în Postul Mare, PS Ioachim Băcăuanul este invitat să slujească în sfântul lăcaş ridicat de bine-credinciosului voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. „În fiecare an, noi invităm de obicei pe ierarhul locului. În Duminica a II-a din Postul Mare, la invitaţia preoţilor şi a credincioşilor, PS Ioachim Băcăuanul a fost prezent în mijlocul nostru pentru a oficia Sfânta Liturghie. Cu acest prilej, anul acesta catapeteasma bisericii a fost sfinţită, întrucât s-au făcut intervenţii pentru recondiţionarea icoanelor din corpul acesteia“, a spus pr. Constantin Tomozei, slujitor la Biserica Precista. Restaurarea catapetesmei a constat atât în recondiţionarea icoanelor, cât şi în poleirea acestora cu foiţă de aur de 24 de carate. Aceste lucrări au fost necesare întrucât sfântul lăcaş, ridicat la 1491, este întunecos, iar prin restaurarea catapetesmei interiorul acestuia a devenit mai luminos. „Având în vedere că biserica este mai întunecoasă, fiind ctitoria bine-credinciosului voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, de la 1491, catapeteasma şi o parte din pictură au fost recondiţionate. Au mai fost binecuvântate paraclisul «Adormirea Maicii Domnului» şi altarul de vară, aflat în curtea bisericii. Lucrările de restaurare a catapetesmei au fost suportate de parohie prin contribuţia exclusivă a credincioşilor şi s-au ridicat la peste 200 de milioane de lei vechi“, a explicat pr. paroh.

Hrană şi grădiniţă pentru copiii săraci

Biserica Precista din Bacău a suportat mai multe reparaţii în decursul istoriei sale. În anul 2002 a fost schimbat acoperişul, iar pictura realizată în anul 1990 şi refăcută în anul 2000 a fost spălată, întrucât se înnegrise din cauza fumului de la lumânări. În această perioadă, pe lângă complexul iniţial s-a mai construit o capelă, o bibliotecă, o sală de mese pentru cei nevoiaşi şi un altar de vară, pentru ca un număr cât mai mare de credincioşi să poată participa la Sfânta Liturghie săvârşită la marile sărbători de peste an. „După ce vom recupera, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al celor care conduc destinele municipiului Bacău, terenul parohiei, care însumează 25 de hectare, documentaţia fiind pregătită şi înaintată Primăriei Municipiului Bacău, vom căuta să putem oferi o masă caldă pentru 30 de elevi care au o situaţie materială precară. Sperăm ca, după recuperarea terenului, să putem construi o grădiniţă pentru copiii necăjiţi, în cooperare cu Consiliul Judeţean Bacău şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău. Acest proiect va fi demarat când vom fi puşi în posesia terenului“, a mai completat pr. paroh.

▲ Biserica-monument reconsolidată în ultimii ani

Biserica Precista din Bacău a fost construită din piatră şi cărămidă, în stilul specific epocii lui Ştefan cel Mare. Din datele arheologice reiese faptul că în incinta Bisericii Precista se află şi complexul domnesc de la Bacău, care în acea perioadă avea o însemnătate deosebită prin faptul că acolo îşi avea reşedinţa Alexandru Voievod. În anul 1854, arhimandritul Nil de la Mănăstirea Esfigmen (Muntele Athos) a întreprins lucrări de mare amploare. El a adăugat un pridvor şi a construit o turlă deasupra pronaosului, a pictat biserica şi a poleit crucile montate pe turla bisericii. Între anii 1984-1988 s-au întreprins lucrări importante pentru punerea în valoare a acestui monument istoric şi s-a construit un gard de cărămidă pe temelie de beton. La fel de ample au fost şi reparaţiile din anii 2001-2004, când s-a restaurat întregul acoperiş al bisericii, s-a construit o casă praznicală şi s-a trecut la pictarea în exterior a gardului care împrejmuieşte biserica.