Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, adusă la Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia

Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, adusă la Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Transilvania
Un articol de: Ziarul Lumina - 18 Octombrie 2018

Pe 21 octombrie, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea de peste an a Sfinților Cuvioși Mărturisitori Visarion și Sofronie și a Sfântului Mucenic Oprea, a Sfinților Preoți Mărturisitori Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel, cunoscuți ca Sfinții Mărturisitori Ardeleni. Cu acest prilej, Arhiepiscopia Alba Iuliei va organiza mai multe evenimente religioase.

La Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia vor fi aduse moaștele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul. Sfântul Grigorie, ale cărui moaște se află la Mănăstirea Bistrița, județul Vâlcea, este recunoscut de către credincioși ca „fiind grabnic ajutător în primejdii, râvnitor al dreptei credințe, mare tămăduitor de boli, puternic ocrotitor și păzitor împotriva secetei, a focului și a năvălitorilor răuvoitori și ajutător generos al tuturor celor care îl cinstesc după vrednicie”, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei. Racla cu moaște va ajunge la Catedrala din Alba Iulia vineri, 19 octombrie, în jurul orei 16.30, și va rămâne spre închinare până luni dimineața.

Vineri, 19 octombrie, la ora 16:30 are loc primirea delegației ce va însoți racla cu moaștele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, în fața clopotniței Catedralei arhiepiscopale; de la ora 16:45 are loc procesiunea cu moaște în jurul Ansamblului Catedralei arhiepiscopale; de la ora 17:00 are loc Vecernia mare, urmată de Acatistul Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul. Sâmbătă, 20 octombrie, de la ora 8:00 are loc Utrenia și Acatistul Sfântului Grigorie Decapolitul; de la ora 9:30 are loc Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie; de la ora 11:30 are loc Parastasul de obște pentru cei adormiți;  de la ora 18:00 va fi oficiată Vecernia mare cu Litie și Utrenia.

Duminică, 21 octombrie, la ora 9:00 se va face Acatistul Sfinților Mărturisitori Ardeleni; de la ora 10:00 va fi săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în sobor arhieresc; de la ora 18:00 se va face slujba Vecerniei şi Acatistul Sfântului Grigorie Decapolitul.

Luni, 22 octombrie, după Utrenia, de la ora 7.00 și Sfânta Liturghie săvârșită de la ora 8:00, la ora 10:00 va avea loc ieşirea în procesiune şi plecarea raclei cu cinstitele moaşte ale Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.