Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Cultură Radu Mărculescu despre tragedia prizonieratului la ruşi

Radu Mărculescu despre tragedia prizonieratului la ruşi

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Cultură
Data: 23 Octombrie 2010

Cartea profesorului Radu Mărculescu, "Pătimiri şi iluminări din captivitatea sovietică", apărută la Editura Humanitas, a fost lansată, vineri, 22 octombrie, la Librăria Cărtureşti din Capitală. Publicaţia reprezintă primul mare volum de mărturii despre soldaţii şi ofiţerii români, prizonieri de război în Uniunea Sovietică. La eveniment au fost prezenţi Neagu Djuvara, Dan C. Mihăilescu şi Lidia Bodea, care au vorbit despre gulagul sovietic, întemeiat pe ură, trădare şi delaţiune, despre cel de-al Doilea Război Mondial, despre stalinism şi comunism.

Născut în 1915, profesorul Radu Mărculescu, în prezent, ofiţer rezervist, a trăit el însuşi tragedia prizonieratului la ruşi. Fiind ultimul supravieţuitor al unei bătălii decisive (Cotul Donului, 1942) din al Doilea Război, martor direct al istoriei anilor â50, autorul povesteşte scene din viaţa ofiţerilor români şi de alte naţii, care au fost captivi în lagărele sovietice. Astfel, mulţi dintre cei care au suferit dramele gulagului represiv sunt reînviaţi în această carte şi înaintaţi la gradul de personaje istorice. Radu Mărculescu a fost închis, de-a lungul a nouă ani, în lagărele de la Tambov, Oranki, Monastîrka, Usciora (zisă şi Gaura Dracului), Morşansk, Mihailovo, Odessa, Nikolaevo, iar după "repatriere", în România sovietizată, la Sighet şi Bragadiru. "De-a lungul precedentului deceniu ne-au fost puse la dispoziţie mărturiile prin care vom putea reconstitui, când va sosi vremea aducerii-aminte, jumătatea de secol ce pare a ne fi desfigurat pe fiecare în parte şi pe toţi împreună. Rămăseseră însă zone de umbră stăruitoare. Una dintre ele este redată acum istoriei cu o mărturie de o valoare indiscutabilă, prin calitatea nu doar umană, ci şi intelectuală a autorului", scria Monica Lovinescu în România Literară din 11 aprilie 2001. Prima ediţie a cărţii a apărut în anul 2000 şi a fost distinsă de Fundaţia Culturală Magazin istoric cu Premiul "Dimitrie Onciul". Cartea, ajunsă la cea de-a treia ediţie, a fost tradusă, în 2008, şi în germană.