Documentar
Rănile Moldovei, bandajate de o femeie creştină

Rănile Moldovei, bandajate de o femeie creştină

Nicolae Pintilie, 26 Noiembrie 2013
Până în anul 1934 au fost organizate 27 de orfelinate, sanatorii şi spitale. Anul 1941 a adus un nou război, din care Moldova a ieşit sfâşiată. Instituţiile principesei Olga şi numele ei cunoscut până în Occident au alinat multe suferinţe. Prietenia cu familia regală au dus-o şi pe front, alături de regina Maria a României, în rolul de asistent sanitar. A continuat să fie maica răniţilor şi a orfanilor din Moldova, până la instalarea unui regim de tristă amintire.
 
Teologia Sfintei Biserici este aşezată pe stâlpii credinţei - Sfinţii Părinţi. Bărbaţi înţelepţi care, fie că au fost mucenici, fie au dus o viaţă de asceză, fie au fost teologi de renume sau oameni ai faptelor mari. Însă, toţi au avut în spate fiinţe minunate - femei şi mame creştine. Modelul acestora din urmă a fost mereu Maica Domnului, cea care a suferit alături de Fiul ei.
 
Istoria Bisericii este plină de următoare ale Fecioarei Maria, mame care şi-au crescut copiii cu dragoste, dăruire, înţelepciune şi nădejde în Dumnezeu. Emilia, mama Sfântului Vasile cel Mare, Antuza, mama Sfântului Ioan Gură de Aur, Irina, mama Sfântului Fotie cel Mare, Marta, mama Sfântului Simeon Stâlpnicul, acestea sunt doar câteva pilde de mame şi femei creştine. Iar şirul poate continua la nesfârşit, până în zilele noastre.
 
Un râu de rugăciune şi de lacrimi curge de două milenii - de la mame pentru proprii copii. Însă, au existat în istorie şi unele femei care au depăşit graniţa familiei, au plâns şi s-au rugat pentru un popor. În această categorie intră o femeie ce a adus alinare întregii ţări, o mamă creştină prea puţin cunoscută astăzi, deşi numeroase instituţii îi poartă numele.

Olga Sturdza - un destin încercat

Descendentă dintr-o familie istorică, o familie ce a dat Moldovei mai mulţi domnitori, miniştri şi oameni de cultură, Olga Sturdza a fost personalitatea secolului XX care a schimbat destinul întregii ţări.
 
Prinţesa Olga Mavrocordat s-a născut la data de 27 septembrie 1884, în satul Popeşti, judeţul Iaşi, şi a fost rodul dragostei principelui Alexandru Mavrocordat şi a Luciei Cantacuzino-Paşcanu. Beneficiind de posibilităţile financiare ale familiei, ea a îmbrăţişat taina artei. A studiat pictura şi sculptura la Berlin, Dresda şi Paris, fiind elevă a sculptorului Dubois şi, apoi, a celebrului Auguste Rodin.
 
Anii formării în Occident au adus şi roade timpurii, printr-o expoziţie de sculptură la Salonul de la Paris, apreciată de criticii vremii. Artista a fost un fel de Brâncuşi al Moldovei. Primul atelier l-a avut la Dieppe, în Franţa, apoi a deschis un atelier la Iaşi, în Copou, acolo unde lucra cu dalta şi ciocanul busturi şi statui de marmură. Constantin Argetoianu, marele om politic român, o cunoscuse pe Olga Mavrocordat la Viena. „Fată frumoasă, viguroasă şi arătoasă, cu doi ochi negri care sfredeleau, emancipată şi inteligentă. Plină de farmec şi cetită“, o descria acesta.
 
În anul 1908, Olga s-a căsătorit cu prinţul Mihail Sturdza, nepotul domnului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849). Se cunoscuse cu el la Dieppe, unde Vodă Sturdza cumpărase un castel, iar Olga îşi avea atelierul de artă. După căsătorie, cei doi au părăsit Franţa cea cosmopolită în favoarea Iaşilor, acolo unde îi aşteptau familia, dar şi necazurile ţării încercate de Primul Război Mondial. Au lăsat o viaţă confortabilă şi luxoasă, în favoarea ţării şi a poporului.

Ctitor de aşezăminte sociale şi filantropice

La 11 noiembrie 1918, la ora 11:00 dimineaţa, a luat sfârşit Războiul cel Mare. Statisticele erau înfiorătoare pentru România - 880.000 de militari care nu s-au mai întors acasă şi 275.000 de civili care au murit nevinovaţi, o ţară mistuită de boli şi de foame. În acest context s-a întors acasă familia Sturdza. O familie ce şi-a suflecat mânecile şi a trecut la bandajat rănile Moldovei.
 
Olga Sturdza a condus Comitetul de primire a refugiaţilor şi Societatea ocrotirii orfanilor. În februarie 1917, principesa a înfiinţat în vechiul palat boieresc de la Miroslava o şcoală pentru orfanii ai căror părinţii au murit în război. Instituţia a devenit model pentru Societatea de Ocrotire a Orfanilor din Război care a adăpostit şi instruit 340.000 de orfani în toată ţara.
 
În aceeaşi perioadă, familia Sturdza a asigurat hrana a sute de familii care au pierdut un apropiat în război. A împărţit lemne gratuit către populaţia din jurul Iaşului şi a dat ajutoare constând în hrană şi haine. A plătit chiar şi o parte din datoria de război către Rusia. Astfel, din domeniul de la Hangu, familia Sturdza a tăiat 300.000 metri cubi de lemn, ce a luat calea Estului.
 
În anul 1919, principesa Olga Sturdza a cumpărat fostul Palat Sturdza pentru Societatea Naţională Ortodoxă a Femeilor din România. Această societate se afla sub tutela Mitropoliei Moldovei şi avea ca activitate alinarea poporului, după rănile lăsate de război. Sub această tutelă se efectuau colecte pentru binefacere, acţiuni de educaţie şi cultură. Apoi, în această clădire a funcţionat Liceul Ortodox de Fete, devenind peste ani sediul actual al Şcolii Varlaam a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
 
În anul 1920, Olga Sturdza, în calitate de preşedinte a Societăţii Orfanilor de Război, a cumpărat proprietatea domnitorului Ioniţă Sandu Sturdza din Copou. Aici a înfiinţat prima şcoală de îndreptare pentru copii din România (şcoală de corecţie), apoi o şcoală agricolă care, peste ani, a devenit Şcoala Tehnică Agricolă, iar apoi actualul Grup Şcolar Agricol „Vasile Adamachi“.
 
Faptele mari au continuat să curgă. Până în anul 1934, au fost organizate 27 de orfelinate, sanatorii şi spitale. Anul 1941 a adus un nou război, din care Moldova a ieşit sfâşiată. Instituţiile principesei Olga şi numele ei cunoscut până în Occident au alinat multe suferinţe. Prietenia cu familia regală au dus-o şi pe front, alături de regina Maria a României, în rolul de asistent sanitar. A continuat să fie maica răniţilor şi a orfanilor din Moldova, până la instalarea unui regim de tristă amintire.

Mărturisitoare în închisorile comuniste

Instaurarea comunismului a reprezentat începutul durerii pentru familia Sturdza. Reforma agrară din anul 1945 le-a lăsat doar casa de la Popeşti. După trei ani, le-a fost confiscată întreaga proprietate. S-a mutat la casa de la munte, de unde, în anul 1948, a fost alungată, plecând împreună cu văduva fiului său şi cu nepoţii în casa din Bucureşti.
 
Le-a fost confiscată şi proprietatea din capitală, fiind mutaţi din nou într-o căsuţă cu două camere. De aici, principesa Olga a fost ridicată şi arestată în anul 1953, împreună cu nora sa Ileana Manu-Sturdza şi nepotul Mihai Dimitrie, sub învinuirea că au vândut material lemnos de pe fosta proprietate de la Hangu. Al doilea fiu, Gheorghe Mihai, a fugit în zona de ocupaţie americană din Austria, la Linz. Soţia acestuia, Margareta, de origine norvegiană, a reuşit să plece cu un avion al Crucii Roşii suedeze.
 
Cele două femei rămase în ţară au fost încarcerate la penitenciarele Mislea şi Jilava. Nouă luni de cruntă detenţie în penitenciarele de femei şi apoi muncă forţată au îndurat Olga Sturdza şi Ileana Manu-Sturdza din pricina actelor de binefacere şi a originii lor nobile. În anul 1957, prin intervenţia ambasadorului grec Argyropoulos, li s-a permis eliberarea şi plecarea din ţară pentru totdeauna.
 
Anii exilului a purtat-o pe Olga Sturdza în Franţa, acolo unde studiase în tinereţe. A locuit la proprietatea Sainte Marguerite de lângă Dieppe, cu băiatul ei Gheorghe şi nora sa Margareta.
 
Departe de Moldova pe care atât de mult a iubit-o şi a ajutat-o, departe de mormintele înaintaşilor săi, după o viaţă de zbateri pentru orfanii neamului, la 10 iulie 1971, principesei Olga Sturdza i s-a stins candela vieţii acesteia, lăsând în urmă o dâră de lumină şi bunătate.
 

Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!