An omagial
Răpirea Cuviosului, mai îngrijorătoare decât pierderea Dobrogei

Răpirea Cuviosului, mai îngrijorătoare decât pierderea Dobrogei

Prof. Dr. Ioana Ionescu, 28 Octombrie 2018

Sfârșitul lunii octombrie a fiecărui an aduce trei sărbători foarte importante pentru poporul român, una laică și două religioase, anume Ziua Armatei Române, la 25 octombrie, sărbătoarea Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, la 26, și a Cuviosului Dimitrie cel Nou, în 27 octombrie. Nu am ales evocarea acestor date întâmplător, în Anul Centenar, când ne întoarcem privirea mai atent la cei căzuți pe câmpurile de luptă, fie ei bunicii sau străbunicii noștri, unii dintre ei soldați care aveau și numele de Dumitru sau Dimitrie. Dacă despre rolul Armatei Române în Primul Război Mondial am avut ocazia să scriem cu alte prilejuri, în ceea ce privește dimensiunea religioasă a țării noastre în vreme de război, nu ne-am aplecat suficient de mult.

Aducem în atenția cititorilor un moment privit de unii cu îngrijorare, iar de alții cu revoltă sau indignare, săvârșit în vremea ocupației komandaturii germane asupra Bucureștiului: dispariția moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou din biserica Mitropoliei. Fapta s-a petrecut la începutul anului 1918, însă panica generală a avut adânci reverberații în conștiința religioasă a românilor. Pe fundalul evenimentelor tulburi de la începutul acelui an, în sensul că Aliații erau în „fierbere” în chestiunea păcii nemiloase imputate României, bulgarii au prins un moment de neatenție al autorităților germane de ocupație și au ridicat racla cu moaștele sfântului menționat, ducându-le spre Bulgaria. Sunt bine cunoscute situația tensionată între aliați, evocată de șeful de stat major german Erich Luddendorf, și poziția rebelă a Bulgariei, care își măsura forța cu Germania și dorea cât mai mult din prada de război.

În război totul este permis

Astfel, bulgarii au început să prade efectiv România, cât mai rămăsese din ea, și au atins un punct sensibil al locuitorilor: credința și evlavia lor pentru sfinți. „În război totul este permis”, spune o celebră butadă și tindem să credem că bulgarii au avut acest lucru în minte când s-au dedat la rușinoasa faptă de a fura sfintele moaște din Catedrala Mitropolitană de la București.

Dar să derulăm firul evenimentelor pentru a înțelege dimensiunea situației. Racla cu moaștele Sfântului Dimitrie a fost încărcată într-un automobil, iar hoții, soldați ai armatei bulgare, au fugit, înșelând vigilența autorităților. Desigur, au făcut acest lucru după ce au legat fedeleș călugării care se aflau la rugăciune, precum și pe sergentul de gardă.

La câteva ore după eveniment, a sunat clopotul de alarmă, ministrul culturii a investigat situația și a cerut un răspuns germanilor. Pe răufăcători nu i-au prins imediat, cu toate acestea, germanii au asigurat autoritățile române că vor face tot ce le va sta în putință să recupereze comoara neprețuită, moaștele Cuviosului Dimitrie.

De cealaltă parte a Dunării, bulgarii pretindeau că sfântul le aparține, motivația stând în locul unde se nevoise acesta și unde-i fuseseră descoperite moaștele, localitatea Basarabi, de lângă Russe.

Plecat pentru a scăpa de profanarea turcilor

Sfântul a trăit în secolul al XIII-lea, după mai mulți spe­cia­liști, în perioada de apogeu a statului Asăneștilor, „imperiul de Târnovo”, întemeiat de români și de bulgari. La cinci secole de la moartea sa și în urma visului unei fete care a indicat părinților locul exact unde era mormântul lui Dimitrie, acestuia i s-a ridicat o bise­ricuță, unde a fost depus pentru a ajuta pe cei care i se închinau. A ajuns în spațiul românesc în urma unui conflict ruso-turc, petrecut pe teritoriul țării noastre și la sud de Dunăre și, pentru a împiedica profanarea lui de turci, generalul rus Petru Saltîcov a ordonat ca moaștele să fie duse în Rusia.

Ajungând cortegiul cu racla în București, un negustor bogat, cu numele Hagi Dimitrie, se pare un macedo-român, precum și Mitropolitul Grigorie al II-lea al Țării Românești au rugat pe generalul rus să lase cinstitele moaște ale Sfântului Dimitrie cel Nou poporului român și Mitropoliei țării, ca o mângâiere pentru multele pagube materiale și suferințe îndurate de români în cursul acelui război, mai ales că era „valah” de neam. Ascul­tându-le dorința, moaștele au fost așezate cu mare cinste în Catedrala Mitropolitană din București, în iulie 1774.

În felul acesta, Sfântul Dimitrie cel Nou a devenit ocrotitorul Bucureștiului și al întregii Țări Românești. Multe suferințe și felurite boli au fost vindecate în urma rugăciunilor stăruitoare la racla cinstitelor moaște ale Sfântului Dimitrie. An de an, zeci de mii de credincioși din capitala țării noastre sunt prezenți la slujba pomenirii sale, care se face în ziua de 27 octombrie. Ținând seama de cinstirea deosebită de care se bucură Sfântul Dimitrie cel Nou, mai ales în București, la 28 februarie 1950, Sfântul Sinod a hotărât generalizarea cultului său în toată Biserica Ortodoxă Română. Această hotărâre s-a transpus în faptă, în cadrul unor impresionante manifestări bise­ricești, la 27 octombrie 1955, în prezența multor ierarhi români și străini și a numeroși preoți, călugări și mireni din București și din alte localități din țară.

La Giurgiu, hoții au fost prinși de germani când încercau să scoată racla din țară

Minunile sfântului erau imediat observabile: în vreme de secetă, moaștele sale erau scoase în procesiune publică, iar ploaia nu întârzia să apară. Una dintre istorisirile legate de cuvios și de București spune că sfântul „se lăsa” ridicat cu greutate atunci când nu voia să fie dus în procesiune, mirarea fiind cu atât mai mare cu cât sfântul „s-a lăsat” ridicat pentru a fi furat.

Românii au primit cu mare indignare vestea dispariției moaș­telor, răspândită mai ales pe cale orală, pentru că în presă nu apăruse încă în dimineața dispariției nici un rând. Momentul a declan­șat în rândul opiniei publice o mai mare revoltă decât cea înregistrată atunci când a avut loc pierderea Dobrogei. Eram învinși, țara și resursele ei erau la cheremul puterilor învingătoare, dar să fim deposedați până și de odoarele credinței noastre, așa cum au făcut bulgarii, aceasta era de neînchipuit.

La Giurgiu, hoții au fost prinși de germani când încercau să scoată racla din țară. Sfântul a fost readus în București de trupele komandaturii, care nu au scăpat din ochi cortegiul, și reașezat în Catedrala Mitropoliei, iar Mitropolitul primat a oficiat o Liturghie de reinstalare a moaștelor în locașul de unde fusese răpit.

Dincolo de dimensiunea dramatică a evenimentelor, observăm un lucru în ceea ce privește războiul, și anume că religia, în general, credința, nu mai are, pentru unii, semnificația firească. Se creează o nouă religie prin încercarea de a subjuga inamicul, de a nimici învinsul, de a-i lua bunurile cele mai de preț, materiale sau spirituale. Dincolo de pierderile de vieți omenești prin care a trecut armata română în acest război, dimensiunea furtului moaștelor Sfântului ocrotitor al Bucureștiului, capitala țării, capătă o cu totul altă semnificație, mai ales că tot ce era mai prețios în oraș fusese luat în urma refugierii populației și a conducătorilor. Cu toate acestea, sfântul nu i-a lăsat pe bucureșteni și nici pe ceilalți români.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!