Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Rare vestigii creștine descoperite într-un muzeu din Japonia

Rare vestigii creștine descoperite într-un muzeu din Japonia

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Știri
Un articol de: Pr. Ioan-Aurelian Marinescu - 06 Ianuarie 2019

Într-un muzeu din Japonia a fost recent descoperit un sul creștin, despre care se crede că ar proveni din epoca de început a Crești­nismului de pe acest teritoriu, informează www.orthochristian.com. Cu lungimea de aproximativ 3 metri și lățimea de aproape 23 de centimetri, sulul conține 15 scene legate de Pătimirile, Răstignirea și Învierea Domnului Iisus Hristos. Imaginile includ perso­nalități religioase purtând articole de îmbrăcăminte tradiționale japoneze, de-a lungul sulului existând și rugăciuni în limba latină transliterate cu litere fonetice japoneze.

Sulul a fost descoperit la Muzeul SawadaMiki Kinenkan din orașul Oiso (Prefectura Kanagawa), situat în apropiere de Tokyo, instituție care colecționează vestigii istorice creștine. Potrivit ziarului japonez „The Mainichi”, pe sul sunt scrise și cuvintele: „1592 de ani de la Nașterea Sa”, care-i lasă pe istorici să creadă că acesta este anul în care sulul a fost creat. Potrivit unui comunicat al muzeului, dat la o conferință de presă, datarea cu carbon a sulului i-a fixat originea mai devreme de anul 1633. Dacă datarea este corectă, sulul ar putea proveni dintr-o perioadă de crunte și violente persecuții împotriva creștinilor din Japonia.

Creștinismul a ajuns pe insulele Japoniei atunci când misionarul catolic Francisc Xavier a venit pe acest teritoriu, deși este posibil ca nestorienii să fi ajuns aici în secolul al V-lea și să se fi retras câțiva ani mai târziu. Francisc Xavier și misionarii săi iezuiți au evanghelizat și botezat numeroși japonezi, uneori convertind la Creștinism provincii întregi.

În jurul anului 1580, în Japonia existau mai mult de 200.000 de creștini, inclusiv câțiva lideri influenți care fuseseră convertiți. În 1588, împăratul Cambacundono a poruncit însă tuturor misionarilor iezuiți să părăsească țara în șase luni. Mulți misionari au rămas în secret, însă atunci a început un timp de intense persecuții anticreștine. Conver­tiții creștini au fost torturați prin ardere sau erau jupuiți de vii până când renunțau la credința lor. Cei care refuzau să renunțe la ea, erau omorâți de obicei prin ardere, decapitare sau crucificare. Cei mai mulți europeni au fost interziși pe insulă la acea vreme, de frică să nu-i convertească pe japonezi la Creștinism. În 1642, cinci iezuiți au ajuns în Japonia, însă au fost descoperiți curând și omorâți. Credința creștină a fost interzisă pe teritoriul Japoniei până în 1871, când poporului japonez i s-a acordat libertatea religioasă. Sulul recent descoperit în muzeu reprezintă unul dintre puținele artefacte creștine din Japonia, multe fiind distruse după ce, în 1612, credința creștină a fost interzisă, conform www.orthochristian.com. Osamu Inoue, directorul Muzeului de Istorie din Yokohama și unul dintre cei care au studiat acest artefact, a afirmat că imaginile ar fi putut fi create ca rezultat al rapidei dezvoltări a credinței creștine în Japonia după venirea aici a misionarului catolic Francisc Xavier. „Probabil că oamenii obișnuiți desenau asemenea imagini pe hârtie pentru că materialul era ieftin, obiectele religioase autentice fiind în cantitate mică datorită creșterii rapide a populației convertiților”, a precizat acesta pentru ziarul „The Mainichi”.

Sulul se află astăzi expus în muzeu. Istoria Creștinismului din Japonia s-a bucurat recent de un plus de atenție, odată cu recunoașterea de către ONU a mai multor locuri de importanță creștină din Japonia ca situri aflate în patrimoniul mondial UNESCO, și cu beatificarea, în 2017, a lui Justo Takayama Ukon, un samurai catolic care a fost martirizat.