Editorial
Răspunsul la o veche întrebare

Răspunsul la o veche întrebare

Augustin Păunoiu, 11 Decembrie 2013

Nu mai sunt multe zile până la sărbătoarea Crăciunului şi deja pregătirile sunt în toi. E firesc, dar bine ar fi ca preocupările pentru cele ale trupului să fie dublate în aceeaşi măsură de cele pentru suflet. Da, ne pregătim să întâmpinăm ceva. Dar ce? În fond, ce e Crăciunul?

Fiecare praznic este în sine o întâlnire aşteptată şi, în acelaşi timp, răspunsul unei chemări. La ce chemare răspunde Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos? La ce întrebare vine Mesia să dea rezolvarea? E o întrebare veche, prima pe care i-a adresat-o Dumnezeu omului după cădere: „Adame, unde eşti?“ Pentru că Adam nu mai era acolo unde-l aşezase Făcătorul său. Se dezorientase şi-şi pierduse locul său în creaţie crezând că va putea să devină puternic, să domine totul, să fie Dumnezeu.

Hristos, Noul Adam, vine să dea răspuns bun înaintea lui Dumnezeu pentru oamenii care s-au ascuns de Dumnezeu. El, Fiul Omului, coboară printre oameni, ca să-i împace între ei şi cu Dumnezeu Tatăl. Pentru că aşa cum spune şi colinda, raiul era închis. Armonia era ruptă, omul, înşelat în iluzia lui. Şi această înşelare se repetă şi azi în relaţia cu noi înşine, cu celălalt, care nu mai este fratele nostru de iubit, ci pur şi simplu unul care-mi deranjează viaţa, starea mea de bine.

Hristos vine să dea răspuns înaintea Tatălui pentru omenirea care a fugit de El. Mesia vine ca Dumnezeu să nu ne mai fie departe, ca ceilalţi semeni să ne fie din nou aproape. Visul de a fi puternic, de a fi mare se spulberă înaintea Pruncului născut în ieslea săracă din Betleem. Cine vrea să fie tare trebuie să fie asemenea lui Dumnezeu. Însă Mesia şi-a ascuns tăria în umila condiţie umană şi ne-a arătat cum lanţul dominaţiei asupra celui de lângă tine se rupe atunci când intrăm în logica lui Dumnezeu.

Această întrebare, „Adame, unde eşti?“, răsună şi azi cu toată forţa. Toţi suntem dezorientaţi, nu mai suntem atenţi la lumea în care trăim, nu ne mai îngrijim, nu mai păstrăm ceea ce Dumnezeu a creat pentru toţi. Nu mai suntem capabili să nu ne facem rău unii altora, darmite să ne mai îngrijim unii de alţii!

Când această dezorientare ia dimensiuni planetare, se întâmplă tragedii. Cine este responsabil pentru ele? Cine răspunde pentru aproapele? Nimeni. Noi toţi spunem: nu eu, ceilalţi trebuie să-şi asume. Astăzi nimeni în lume nu se mai simte responsabil de nimic, am pierdut simţul responsabilităţii frăţeşti, am căzut în atitudinea ipocrită a preotului Legii Vechi şi a levitului de care vorbea Iisus în parabola Samarineanului milostiv. Noi privim spre fratele abia viu aflat la marginea drumului. Poate gândim, „săracul“, după care ne continuăm călătoria. Problema aproapelui nu ne priveşte, ne liniştim încet conştiinţa, ne simţim în regulă.

În lumea mondializării, am căzut pe nesimţite în mondializarea indiferenţei. Ne-am obişnuit cu suferinţa altuia, ea nu ne mai interesează, nu este afacerea noastră. Indiferenţa ne face pe toţi fără nume, fără chip.

Hristos vine la Crăciun şi ia El responsabilitatea greşelilor omeneşti, iar din noaptea păcatelor face lumină. Vine şi ne arată chipul iubirii milostive îndreptate spre oamenii care, din păcate, Îl urăsc până astăzi. Să ne trezim şi de Crăciun să nu ratăm întâlnirea cu Cel coborât din slava Sa pentru a ne face asemenea Lui.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!