Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Răspunsuri duhovniceşti: Îndoiala şi efectele ei distrugătoare

Răspunsuri duhovniceşti: Îndoiala şi efectele ei distrugătoare

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Un articol de: Marius Ianuș - 05 Mai 2011

Părinte, îndoiala vine de la diavol?

Întotdeauna îndoiala vine de la diavol. Este opera lui. Nu numai îndoiala este opera lui, ci şi amânarea, comoditatea, lenea, care susţin în fapt îndoiala şi care sunt momeli în undiţa lui cu care încearcă să ne prindă. Toate sunt păcate de moarte. Prin îndoială se distrug încrederea şi credinţa, aşa cum s-a întâmplat cu Sfântul Apostol Petru când Mântuitorul i-a zis să vină la El pe apă. Cu încredere şi credinţă s-a dat jos Petru din corabie de a păşit pe ape ca pe uscat, mergând către Mântuitorul, care şi El se afla pe apă. Această încredere l-a însoţit până la jumătatea drumului, de unde a venit ispita îndoielii şi a început a se afunda.

Ispititorul îi arăta valurile, cât de mari sunt şi cât de învolburate, dându-i frica afundării, moment când Petru a pierdut legătura cu Mântuitorul, care-l purta pe apă, şi atunci a început să se afunde. În această disperare şi-a adus aminte că în faţa lui se află Mântuitorul, a întins mâna şi s-a rugat zicând: "Doamne, scapă-mă!" Mântuitorul îl apucă de braţ şi-l scoate din apă, zicându-i: "Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?" Deci, îndoiala ne face "puţin credincioşi" sau necredincioşi. Diavolul se luptă cu credinţa noastră, strecurându-ne îndoiala în suflet.

Când ne ispiteşte diavolul cu îndoiala?

Atunci când ne rugăm, când mergem să facem o faptă bună, când trebuie să mărturisim credinţa, când cerem ceva de la Dumnezeu şi aşteptăm ca să primim şi în multe alte momente.

Când reuşeşte diavolul să ne ispitească cu îndoiala?

Atunci când nu ne păzim credinţa şi mintea, când credinţa slăbeşte.

Credinţa ca trăire în mintea şi sufletul nostru trebuie păzită şi întărită prin rugăciune. Să urmăm sfatul Sfântului Apostol Pavel, care spune: "Rugaţi-vă neîncetat ca să nu vă cuprindă ispita".