Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Răspunsuri duhovniceşti: „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele“

Răspunsuri duhovniceşti: „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Un articol de: Marius Ianuș - 02 Mai 2011

Părinte, unul dintre oamenii ajutaţi de Domnul Hristos în trecerea sa pe pământ spune: "Cred, Doamne, ajută necredinţei mele". Trebuie să ne rugăm ca să avem credinţă tare?

Rugăciunea este aceea care ne pune în legătură cu Dumnezeu, prin ea comunicăm cu Dumnezeu sau stăm de vorbă cu Dumnezeu, prin ea primim puteri nebănuite şi împliniri neaşteptate. Avem atâtea exemple, pe care ne este cu neputinţă de a le aminti pe toate, în Sfânta Scriptură şi în Pateric. Unul din ele îmi stă în minte, cel mai semnificativ, şi aş vrea să-l scot în evidenţă: rugăciunea stăruitoare a Părinţilor Ioachim şi Ana, rugăciunea lor de o viaţă…, de la tinereţe până la bătrâneţe au rostit aceeaşi rugăciune, zilnic, ca Dumnezeu să le dea "urmaşi", adică copii, şi să ridice prin aceasta ocara lumii, încredinţată fiind lumea că Dumnezeu celor pe care nu-I iubeşte nu le dă urmaşi pentru a stârpi neamul lor de pe faţa pământului. Şi preotul la altar le refuza jertfa şi rugăciunea pentru acelaşi motiv, că nu aveau copii. Au ajuns la bătrâneţe rostind în fiecare zi aceeaşi rugăciune, chiar şi atunci când după legile firii omeneşti nu mai este posibil pentru om să aibă copii. Care a fost rezultatul rugăciunii necontenite a acestor sfinţi părinţi? Unul neaşteptat de mare, unul extraordinar, au primit de la Dumnezeu ca rezultat al rugăciunilor lor, ca urmaşă, pe Maica lui Dumnezeu, pe Sfânta Fecioară Maria. Deci, rugăciunea este cea mai puternică armă a omului în viaţă.

Rugăciunea şi credinţa fac ca să se mute şi munţii din loc. Cu rugăciunea poţi înfrunta orice primejdie, poţi să întorci la iubire pe cel mai înverşunat duşman, poţi să potoleşti cea mai aprigă mânie, poţi să alungi pe nevăzuţii vrăjmaşi, poţi să scoţi de la chinurile iadului suflete, poţi să schimbi starea de rău în starea de bine, poţi alunga bolile, ispitele şi curăţi păcatele, chiar pe Dumnezeu poţi să-L întorci de la mânia cea cu dreptate pornită asupra noastră, poţi solidariza cetele sfinţilor să vină în ajutorul tău, poţi să obţii sprijin de la Maica Domnului, poţi aduce pacea în lume, pacea în casa şi sufletele noastre. Prin rugăciune primeşti întărire în credinţă. Rugăciunea te îmbracă într-un veşmânt cu care poţi merge unde vrei şi poţi face lucruri minunate. Prin rugăciune primeşte omul tot ce doreşte.

Rugăciunea trebuie să aibă ca suport credinţa, dragostea şi smerenia?

Da. Fără acestea, prin rugăciune nu primeşti nimic, pentru că ele sunt scara pe care rugăciunea se urcă la cer şi tot ele sunt scara pe care se coboară din cer împlinirea rugăciunilor.

Cuvintele "Cred Doamne, ajută necredinţei mele" sunt cuvintele celui suferind din Evanghelie, ele arată starea de smerenie în care trăia şi cu care se prezenta în faţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos acest om, rostind rugăciunea durerii şi a dorinţei de a fi miluit de Dumnezeu. Niciodată nu conştientizăm cât de mică este credinţa noastră în raport cu cât ne cere Mântuitorul s-o măsurăm, cu grăuntele de muştar. Dacă ar fi credinţa noastră cât un "grăunte de muştar", cea mai mică sămânţă de pe faţa pământului, ar fi şi cea mai puternică, ne-ar da puteri nebănuite asupra lucrurilor înconjurătoare "am zice muntelui să se mute şi să se arunce în mare" şi am fi ascultaţi. Prin acest exemplu Mântuitorul ne smereşte, arătându-ne cât de minusculă, aproape invizibilă, este credinţa noastră înaintea Lui Dumnezeu, ca şi noi la rândul nostru să rostim aceleaşi cuvinte: "Cred, Doamne, ajută necredinţei mele".