Evanghelia zilei
Răspunsuri duhovniceşti: Integrarea în societate se face prin Biserică

Răspunsuri duhovniceşti: Integrarea în societate se face prin Biserică

Ionuţ Daniel Barbu, 22 Ianuarie 2011

Preacucernice părinte Liviu Barbu, vă rugăm să ne spuneţi care sunt motivele pentru care se desparte omul zilelor noastre de viaţa Bisericii şi de Dumnezeu?

Vă voi vorbi de creştinii ortodocşi de aici, din Marea Britanie. În primul rând, prin faptul că se preocupă prea mult de grijile vieţii, de altfel inerente vieţii moderne, şi uită de Dumnezeu, de aproapele şi chiar de sufletul lor. Dacă ştim să le depăşim, să le asumăm fără a ne lăsa copleşiţi de ele, atunci am câştigat, găsim timp şi pentru noi, pentru familie şi pentru Dumnezeu. Viaţa de zi cu zi este ca o cursă cu multe obstacole, pe care o alergăm cu Dumnezeu lângă noi. Însă, în cele mai multe cazuri, mulţi români se îndreaptă spre Biserică aici în străinătate din diferite motive. Aducerea aminte de cei dragi de acasă, căutarea rădăcinilor naţionale, culturale şi religiose. Se poate ca o criză de identitate să zdruncine existenţa unora până când, cu ajutorul lui Dumnezeu şi a celor de lângă ei, îşi redobândesc echilibrul psihic şi spiritual. Este ca şi cum am scoate un pom din rădăcini şi l-am replanta în pământ străin. Cu cât este mai mare, cu atât este mai greu, însă dacă reuşeşte să prindă rădăcini va fi falnic şi nimic nu-l va doborî. Acesta este adevăratul test al creştinilor ortodocşi care îşi părăsesc mediul natural în care au crescut.

Preotul împlineşte o parte din această misiune, însă şi credincioşii fac apostolat cu oamenii în mijlocul cărora trăiesc, îndemnându-i să vină la biserică. Foarte mulţi au ajuns la biserică datorită prietenilor care le-au purtat de grijă. Şi ce este îmbucurător este că majoritatea sunt tineri care îşi vor întemeia familii şi îşi vor creşte copiii în credinţa noastră. Copiii noştri vor continua misiunea de apostolat, iar aici trebuie să învăţăm din experienţa şi greşelile confraţilor noştri ortodocşi care sunt aici de mai multă vreme. O educaţie creştinească sănătoasă depinde foarte mult de interesul şi discernământul părinţilor şi a preoţilor din parohii. Sunt două ispite în acest sens, una de-a stânga şi una de-a dreapta. Cea de-a stânga implică pierderea identităţii culturale şi implicit religioase (ex: copiii noştri trăiesc în Anglia, deci trebuie să vorbească limba engleză, limba română nemaifiind o prioritate, mai ales în familiile mixte; mai sunt şi cazuri rare când copiii nu sunt botezaţi în bisericile noastre, ci la catolici, să zicem pentru a obţine un loc la o şcoală bună). Ispita cea de-a dreapta îi face pe unii părinţi să restrângă orizontul copiilor la experienţa lor, ţinându-i departe de anumite "ispite", creând în acest fel în viaţa copilului realităţi paralele: şcoala, societatea şi prietenii pe de o parte, părinţii şi biserica, pe de altă parte. Ideal ar fi să-i educăm într-un spirit liber, nu spun libertin, să-i integrăm în lumea de aici fără a le pierde identitatea lor de creştini ortodocşi. Avem nevoie de deschidere şi discernământ pentru a evita posibile crize de identitate. Oricum, sămânţa credinţei, sădită în sufletele copiilor poate să rodească oricând, chiar dacă pentru perioade mai scurte sau mai lungi aceştia se vor afla prinşi în vâltoarea vieţii.

Cum putem ajunge la o stare de bucurie, care să ne alunge tristeţea, atât de nepotrivită în viaţa creştinului?

Simplu, prin bucuria de a fi, de a vieţui în lumea aceasta, de a fi făpturile lui Dumnezeu şi, nu în ultimul rând, a fi creştini ortodocşi trăitori în lumina credinţei celei adevărate şi în prezenţa Dumnezeului celui viu. Plinătatea credinţei noastre este prietenia cu Hristos, cu sfinţii şi cu toţi nevoitorii creştini. Acest spirit de bucurie trebuie să-l transmitem şi copiilor, şi tuturor celor din jurul nostru. Dacă bucuria este trăsătura fundamentală a existenţei noastre, atunci tot ce facem este învăluit de pace dumnezeiască şi bucurie sfântă. Credinţa noastră, dacă este înţeleasă în profunzime, este sărbătoare fără de sfârşit, începută în viaţa aceasta şi continuată în cealaltă.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!