Evanghelia zilei
Răspunsuri duhovniceşti: Monahismul urban

Răspunsuri duhovniceşti: Monahismul urban

Arhim. Paisie Teodorescu, 22 Martie 2010

Ne-aţi vorbit ieri despre Cuvioasa Maria Egipteanca; plecând de la exemplul ei, aş dori să ne vorbiţi despre viaţa călugărului în cetate, în oraş, dar şi despre cea a credinciosului care trăieşte ca un monah în oraş.

Viaţa călugărului în cetate, în oraş, nu este o noutate a zilelor noastre. Primele comunităţi monastice creştine s-au înfiinţat în spaţiul urban. Cunoaştem din istorie dezvoltarea impresionantă a monahismului în capitala Imperiului Bizantin, rolul deosebit de important pe care l-a avut "monahismul urban" atât în Răsărit, cât şi în Apus. De exemplu, împăratul Justinian cel Mare (527-565) avea convingerea că rugăciunile monahilor şi prezenţa mănăstirilor ocrotesc întregul imperiu. Mănăstirile acestea "citadine" au dezvoltat pe lângă ele aşezăminte de primire şi îngrijire a bolnavilor, încât putem spune că dimensiunea socială a creştinismului s-a dezvoltat din mănăstiri. În acelaşi timp, dimensiunea culturală, teologică şi apologetică a creştinismului s-a intensificat tot în mănăstirile "citadine", unde se copiau manuscrise, se tipăreau cărţi, monahii din capitală luau chiar "atitudine" atunci când un împărat se abătea de la dreapta credinţă.

Astăzi, la nivel internaţional, asistăm la o criză a vocaţiilor pentru viaţa monahală, ca efect al crizei spirituale prin care trece Occidentul, în care mănăstiri mari, splendide, cu biblioteci imense, au foarte puţini monahi sau sunt transformate în muzee ori alte spaţii. Efectele acestei crize spirituale se resimt şi la noi, vocaţia monahală scăzând dramatic în ultimii ani. Totuşi, un motiv de speranţă există: se observă că în ultima perioadă se călugăresc mai mulţi tineri cu studii superioare, laice sau teologice, terminate. Acesta este un fapt îmbucurător pentru că aceşti tineri devin misionari ce vor atrage spre Biserică intelectualitatea care, la noi, din păcate, este adeseori absentă de la Biserică, sau nu se afişează dintr-o reţinere moştenită din epoca comunistă. Însă această reţinere faţă de Biserică îi duce pe mulţi la practici spirituale deviante. Căci vidul spiritual creat de secularizare, este în mod instinctual umplut de diverse forme de spiritualitate. Suntem uimiţi să vedem, uneori chiar la ştiri, politicieni, intelectuali, oameni cu o anumită educaţie care consultă prezicătoare sau vrăjitoare!

Revenind la viaţa monahală în oraşe, putem spune că rolul monahilor din cetăţi este şi astăzi benefic şi aducător de pace şi linişte în tumultul urbei. Dincolo de scăderile sau neputinţele unora, trebuie admirate curajul şi jertfa celor care slujesc şi se roagă pentru lume, lucrează şi trăiesc în smerenie şi ascultare. De cele mai multe ori, unele biserici, foste mănăstiri monumente istorice sau de artă, şi-au recăpătat frumuseţea cea de odinioară doar datorită faptului că s-au reînfiinţat obştile monahale. Monahii s-au îngrijit cu mai multă dăruire de păstrarea sau renovarea unor astfel de aşezăminte sfinte. Este îndeobşte cunoscut faptul că foarte mulţi credincioşi au o evlavie deosebită faţă de mănăstiri, inclusiv faţă de mănăstirile din oraşe. Pentru mulţi dintre aceştia, călugării slujitori în aceste mănăstiri sunt părinţi spirituali, exemple de vieţuire creştină. De aceea, călugării şi duhovnicii din mănăstiri trebuie să fie de o maturitate spirituală deosebită.

În ceea ce priveşte vieţuirea laicilor ca şi când ar fi monahi, trebuie spus că acest lucru, astăzi, este greşit. Aşa-zisa călugărie albă (de parcă ar exista şi o călugărie neagră!) este o învăţătură sectară, recomandată din păcate de unii aşa-zişi duhovnici-vampir, care anulează personalitatea ucenicilor mireni, prin sarcini şi canoane, ca şi pentru monahi, creând astfel psihoze şi frustrări. Este o amăgire periculoasă şi fără rost, mai ales astăzi când trăim în libertate, când nimeni nu este persecutat dacă îmbrăţişează viaţa monahală, când avem foarte multe mănăstiri în locuri retrase sau în oraşe. Încurajarea unor astfel de practici este o deviaţie de la învăţătura Bisericii. Monahismul face parte din Biserică, deci călugării există şi îşi desfăşoară activitatea în Biserică, după rânduiala Bisericii. De aceea călugării trebuie să înveţe cum învaţă Biserica, în ascultare şi după rânduielile Bisericii.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!