Interviu
Răsunetul colindelor, vestirea bucuriei mântuirii noastre

Răsunetul colindelor, vestirea bucuriei mântuirii noastre

Pr. Ciprian Bâra, 22 Decembrie 2017

Începând de la sărbătoarea Sfântului Nicolae şi până în ultimele ceasuri ale Ajunului Crăciunului, colindătorii binevestesc oamenilor „taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută”, adică naşterea după trup şi în timp a lui Hristos şi misiunea Sa mântuitoare pe pământ. Despre vechimea, importanţa şi valoarea catehetică a acestor nestemate ale străbunilor noştri, transmise de la o generaţie la alta, ne-a vorbit părintele lector univ. dr. Zaharia Matei.

Nestemate ale neamului românesc, colindele binevestesc Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Vă rugăm să prezentaţi câteva aspecte despre vechimea acestor cântări care fac să tresalte întreaga fiinţă a omului.

Adevărate comori literar-muzicale ale românilor, colindele binevestesc nașterea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ele nu se rostesc, ci se cântă în biserici și pe la casele oamenilor de către cete de colindători alcătuite din copii, tineri și vârstnici. De la Sfântul Nicolae și până la Bobotează, colindătorii ne fac cunoscută „taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, adică nașterea după trup a Domnului din Pururea Fecioara Maria și lucrarea sa mântuitoare. În vatra poporului nostru devenit creștin prin predica evanghelizatoare a Sfântului Apostol Andrei, colindul a cunoscut o largă răspândire. Aici, colindul s-a dezvoltat încă din vremea strămoșilor daco-romani. Numeroși cercetători care au dedicat pagini întregi genului colindului au afirmat că acesta este de-o vârstă cu poporul român, devenit creștin încă de la formarea sa în spațiul dintre Carpați, Dunăre și Marea Neagră. Data apariției sale nu se cunoaște, ci ar trebui căutată în adâncul istoriei poporului român. Repertoriul românesc deosebit de bogat și variat al colindelor și cântecelor de stea, în comparație cu repertoriul mai sărac al altor popoare, denotă creativitatea, măiestria artistică și credința profundă, curată și statornică a străbunilor noștri, buni cunoscători și trăitori ai dreptei credințe. Colindele ne pregătesc și ne transpun în evenimentul sfânt al Nașterii Domnului care urmează să se petreacă, făcându-ne contemporani și părtași bucuriei acestei sărbători. Astfel, timpul colindelor devine timpul sfânt al creștinilor, de pregătire prin post și rugăciune pentru primirea Mântuitorului, în care călătorim împreună cu păstorii și magii spre peștera Betleemului.

Vă rugăm să ne vorbiţi despre valoarea catehetică şi tematica teologică bogată a colindelor.

Ele sunt ecoul popular și artistic al imnurilor liturgice care se cântă la strană, în biserici. Alcătuite în vers simplu, dar cu un conținut teologic adânc, ele întruchipează curat și nealterat adevărurile de credință păstrate în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție, referitoare la întruparea, nașterea Fiului lui Dumnezeu din Pururea Fecioara Maria și răscumpărarea pe care Dumnezeu Tatăl ne-a dăruit-o prin jertfa, moartea și învierea Lui din morți.

Care este legătura dintre Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie (din care fac parte şi imnuri liturgice) şi colindele străbune?

Există o legătură vie între Sfânta Scripură și Sfânta Tradiție și conținutul colindelor. Sfânta Scriptură ne învață: „Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi” (Ioan 1, 14), iar colindul „Sus în vârful muntelui” ne arată că „pe o scară de argint se coboară Domnul Sfânt”. Coborârea lui ­Iisus la noi oamenii se face prin Maica Sfântă, Fecioara Maria, din care El S-a născut, ea fiind reprezentată aici prin cele două metafore: „vârful muntelui”, adică muntele sfânt cu umbra deasă, și „scara de argint”, adică nealterată precum argintul. Un alt colind, „Coborât-a coborât-u”, redă venirea lui Hristos la oameni prin următoarele versuri: „Coborât-a, coborât-u, Bună seara; Coborât-a Moș Crăciun (Cel vechi de zile s.n.)/ Din turla bisericii/ La icoana Precistii”. Înțelegem de aici că Hristos a coborât la oameni prin Maica Preacurată, luând trup omenesc din Preasfânta Fecioară Maria. În troparul sărbătorii Crăciunului, Hristos Domnul este numit „Răsăritul Cel de sus” și „Soarele dreptății”, iar colindul „Iată, vin colindători” Îl numește pe Mântuitorul „Soare-n raze luminat”. Condacul sărbătorii subliniază faptul că „Fecioara astăzi pre Cel mai presus de ființă naște”, adverbul de timp astăzi indicând prezentul continuu, dar și faptul că în Biserică noi devenim contemporani și martori ai Nașterii Domnului. În concordanță cu acest text, în colindele: „Astăzi S-a născut Hristos” și „O, ce veste minunată”, în care „astăzi S-a născut Cel fără de început”, se exprimă acest adevăr biblic. Totodată, „Cel fără de început” a fost prevestit de proroci, fapt ce subliniază o altă învățătură sfântă, aceea că El S-a născut din veci „din Tată fără de mamă”, iar la plinirea vremii, „din mamă fără de Tată”. Cântarea „Minune prea mare” ne arată, pe de o parte, că Domnul, ca om, a fost purtat în brațele Maicii Sale și a fost hrănit cu lapte, iar pe de altă parte, că Dumnezeu Atotputernic ține toată făptura. Colindul „Nouă azi ne-a răsărit” redă în două strofe acest adevăr exprimat antinomic: „Din Fecioară S-a născut/ Domnul Iisus Hristos/ Și cu lapte S-a crescut/ Domnul Iisus Hristos… Cum e robul S-a smerit/ Domnul Iisus Hristos/ Și pe noi ne-a mântuit / Domnul Iisus Hristos”. Ni se descoperă aici adevărul incontestabil al întrupării Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria și faptul că Cel ce Se naște este Dumnezeu mântuitor. Din imnurile liturgice închinate sărbătorii Nașterii Domnului și din colinde aflăm că steaua s-a arătat magilor care i-a călăuzit până la peștera Betleemului, precum și faptul că aceștia i-au adus daruri de aur, smirnă și tămâie, cum aflăm din Sfânta Evanghelie după Sfântul Matei (2, 11)-în colindele „Trei Crai de la Răsărit” și „Steaua sus răsare”.

Există vreo referire în colinde și la alte evenimente din viața Domnului Hristos?

Colindul „Busuioc și Cruce-n casă” face trimitere la Pătimirile și Jertfa pe Cruce a Domnului, la apa sfințită de la Bobotează și la Taina Botezului, ca Taină a Înnoirii și luminării omului în Iisus Hristos. Învățăturile desprinse din colinde sunt identice cu cele cuprinse în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție imnografică. Colindele însă se disting prin forma lor poetică versificată. Păstrate prin viu grai și consemnate mai apoi pe filele ceasloavelor și ale mineelor, iar din secolul al XIX-lea redate și cu notație muzicală, aceste colinde abundă în învă­țături dogmatice. Simple ca formă, ele constituie mărturii ale cre­dinței vii a neamului nostru și documente prețioase de păstrare a limbii române în cea mai curată și perfectă stare.

Colindele sunt specifice numai copiilor sau ele pot fi de folos și adulților?

Prin colinde cântăm iubirea și mila negrăită a lui Dumnezeu față de lume, dar și iubirea și atașamentul nostru față de Mântuitorul. Ele sunt bucuria copiilor, fiind curate și sincere ca sufletele lor, dar și a celor mari care privesc cu nostalgie către vremea copilăriei lor, când mergeau pe la casele creștinilor vestind cu bucurie Nașterea Domnului. Colindul „sfânt și bun”, nealterat și neschimbat de derapajele istoriei noastre, rămâne mereu același, aidoma adevărului dumnezeiesc și veșnic pe care îl exprimă. În fiecare an, la 25 decembrie, Îl așteptăm pe „Moș Crăciun Cel Vechi de zile”, Hristos Domnul, așa cum L-au așteptat strămoșii noștri. Retrăim prin viersuirea colindelor bucuria celor care au fost martori ai Nașterii Sale. Cu credință, nădejde și iubire de Dumnezeu și de semeni, păstrându-ne în curăție inimile și primenindu-ne prin post și rugăciune sufletele, se cuvine să cântăm împreună urarea românească, îndemnând la concordie, voioșie și bunătate: „Și-acum te las să fii sănătos și vesel de Crăciun/ Dar nu uita când ești voios, române să fii bun”.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!