Memoria Bisericii
„Raza din catacombă“ - memorii din temniţa comunistă

„Raza din catacombă“ - memorii din temniţa comunistă

Adrian Nicolae Petcu, 12 Februarie 2013

Acum peste un deceniu, la Editura Scara din Bucureşti, apărea un volum de memorialistică despre detenţia din perioada comunistă, semnat de părintele Liviu Brânzaş, originar din Beiuş. Ca orice demers de acest gen, cartea a fost bine-venită, însă prea puţin luată în seamă în mediul teologic românesc. Jurnalul părintelui Brânzaş cuprinde veritabile secvenţe de trăire religioasă în temniţele de la Aiud sau din lagărul de muncă de la Baia Sprie. Autorul rememorează cu fidelitate încă de la ancheta la care a fost supus în noiembrie 1951 la Securitatea din Oradea, cu procesul desfăşurat chiar de sărbătoarea Crăciunului, în care a fost condamnat pentru „uneltire contra ordinii sociale“, cu detenţia în Penitenciarul Oradea şi Jilava, cu munca forţată de la Cavnic, în penitenciarul de la Gherla, apoi în cel de la Aiud.

Părintele Brânzaş relatează cu lux de amănunte o serie de secvenţe legate de preoţi pe care i-a întâlnit, trăitori autentici ai Ortodoxiei, şi care din cauza condiţiilor vitrege din închisoare au cedat trupeşte, trecând la cele veşnice. Îl menţionăm aici pe părintele Aurel Lazarov din Hârşova, pe care Brânzaş îl descrie: „Deşi poartă ochelari, îi merge faima a fi cel mai bun perforator de la Cavnic… Părintele este un om plăcut şi ponderat. Nu l-am văzut niciodată râzând. Doar câte un zâmbet discret îi lumina uneori faţa. Acest duhovnic cu spirit misionar avea să sfârşească în închisoare… La Aiud s-a îmbolnăvit de meningită şi a fost internat la infirmeria penitenciarului. Boala s-a dezlănţuit cu virulenţă şi a intrat într-o fază galopantă. Foarte curând, părintele a intrat în agonie. Fraţii de suferinţă din jurul lui au fost martorii unui dialog dramatic între muribund şi un interlocutor invizibil. Convorbirea stranie a început printr-o interogaţie, repetată la anumite intervale: -De ce, Doamne, de ce?… Era marea întrebare pe care o pune orice suflet în faţa iminentei plecări spre Eternitate. Cine ştie ce tainice răspunsuri primea muribundul, că de la un timp, a pronunţat, repetând: -Ştiu, Doamne, ştiu!… Când ultimele energii ale fiinţei s-au stins şi convulsiile au încetat, parcă din depărtările spre care îi era purtat sufletul, a izvorât suspinul supremei împăcări: -Înţeleg, Doamne, înţeleg!… Aşa a trecut în veşnicie robul lui Dumnezeu, preotul Aurel, duhovnic neînfricat al temniţei şi ocnei“.

Alteori, Brânzaş rememorează autentice momente liturgice ţinute în atmosfera ocnei de la Cavnic de către deţinuţii condamnaţi să muncească forţat, cum a fost în Postul Paştilor: „Săptămâna Patimilor are în închisoare un alt ecou decât în libertate. Acolo unde nu este suferinţă, lumea este copleşită de pregătirile materiale pentru praznic. Aici, în împărăţia durerii, totul se concentrează pe trăirea semnificaţiei religioase. Drumul spre galerie, spre adâncuri, se parcurge cântându-se imnuri religioase. Răsună bolţile subterane de cântările: «Cu noi este Dumnezeu», «Sfinte Dumnezeule» şi altele. Ocnaşii care merg în şir, purtând lămpile ce scânteiază în joc de lumini şi umbre de-a lungul galeriilor învăluite în beznă, par nişte pelerini ce merg spre un tărâm plin de taine. Aşa treceau, odinioară, creştinii primelor prigoane, prin labirintul tainic al catacombelor. Ocnaşii de astăzi sunt cei mai buni fraţi cu prigoniţii şi martirii de atunci, căci şi sufletele lor se înalţă spre cer din adâncul catacombelor. În Vinerea Mare se ţine post negru. Nu se mănâncă nimic şi nu se bea apă, deşi în adâncul ocnei se lucrează din greu şi, în multe locuri, în căldură tropicală. Nu-i nimic! În ziua în care Stăpânul ceresc a răbdat pentru noi, trebuie să răbdăm şi noi“.

Numai din prezentarea acestor pasaje putem spune că volumul de memorialistică al părintelui Liviu Brânzaş reprezintă o lectură utilă, dacă nu chiar indispensabilă, pentru înţelegerea fenomenului carceral cu a sa încărcătură spirituală, în care deţinuţii, de la clerici şi până la laici, L-au căutat pe Dumnezeu prin rugăciuni ca suport moral, iar alţii L-au mărturisit şi L-au propovăduit ca nădejdea Învierii.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!