Editorial
Realismul plin de îngăduinţă al tipicului ortodox

Realismul plin de îngăduinţă al tipicului ortodox

Eugeniu Rogoti, 28 Ianuarie 2015

Atunci când ne gândim la tipic, de obicei ne apare în faţă scena unei slujbe citite în cel mai mic amănunt. Rânduiala bisericească are regulile ei, care s-au dezvoltat de-a lungul secolelor şi s-au cristalizat în ceea ce numim noi acum „tipic“. Cel mai cunoscut şi aplicat tipic din Biserica Ortodoxă este cel al Sfântului Sava cel Sfinţit (†532, cu pomenire la 5 decembrie) sau rânduiala ierusalimiteană. Chiar dacă însuşi Sfântul Sava a fost un mare postitor şi a locuit foarte mulţi ani în peşteri, pentru oamenii din lume a dat dovadă de mare îngăduinţă în privinţa postirii.

Rânduiala tipiconală are sensul ei şi ciclul zilnic al slujbelor, aşa cum este prezentat în tipic, te ajută să te concentrezi la ceea ce este mai important: icoana Împărăţiei. Obişnuinţa cu slujbele de zi şi de noapte îl face pe om receptiv la ceea ce nu se poate auzi sau vedea, la ceea ce este în spatele cuvintelor. Acesta şi este, în fapt, scopul acestor slujbe uneori istovitoare: vederea dincolo de ceea ce este trupesc.

În acelaşi timp, cei care au făcut rânduielile nu sunt absurzi, ştiind că oamenii sunt diferiţi, atât în putere, cât şi în înţelegere. Nu toţi rezistă să stea o noapte întreagă la o Priveghere, să postească aspru, doar cu legume fierte şi fructe, să facă multe metanii. Mai ales în zilele noastre, când efortul fizic este micşorat de aparatele care fac totul în locul omului.

Chiar şi cărţile de cult fac dovada înţelegerii anumitor situaţii concrete din viaţa obştii monahale. Înainte de a începe Postul Mare, în Duminica lăsatului sec de brânză, obştea participă la o ultimă masă „de dulce“, care poate fi mai lungă decât de obicei, ţinând cont de asprimea rânduielii primei săptămâni din Postul Paştilor, care urmează.

Astfel, în cartea „Triodul“, înainte de rânduiala slujbei de dimineaţă, din lunea primei săptămâni a Postului Mare, citim următoarele indicaţii: „Paracliserul toacă la ziuă (adică nu la prima oră a dimineţii, ca de obicei pentru Miezonoptică şi Utrenie), din pricina întârzierii cu mângâierea de seară (adică masa mai îmbelşugată ca de obicei, pentru lăsatul de sec) şi, adunându-se toţi după obicei, în biserică, se citeşte Miezonoptica fără metanii; numai la sfârşit se fac trei metanii mari cu rugăciunea: Doamne şi Stăpânul vieţii mele… Aceasta se face numai la ziua cea dintâi; în celelalte zile ale sfântului şi marelui Post se citeşte Miezonoptica cu 16 metanii, după obicei“.

Iată câtă înţelegere şi realism din partea celui care a stabilit rânduiala. Omul nu este maşină şi nu se poate concentra fără pauze. El are nevoie şi de odihnă, pentru a putea începe un drum lung şi obositor, aşa cum este acela al Postului Mare. De aceea şi îngăduinţa, care nu se va repeta în celelalte zile, de a nu face decât trei metanii, în loc de 16.

Sigur că spre seara zilei de luni, zi în care nu se mănâncă deloc, programul de rugăciune şi metanii va reveni la cel obişnuit, dar această mică derogare, acest gest frumos de a-l înţelege pe omul care este încă pe drum, care caută cărarea spre Împărăţie, este de-a dreptul minunat în tipicul ortodox.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!