Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Rechizite pentru 25 de copii nevoiași

Rechizite pentru 25 de copii nevoiași

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Banat
Un articol de: George Giurgiu - 21 Septembrie 2015

Cu prilejul începerii anului școlar, copiii de la Centrul educațional „Antimis” al Arhiepiscopiei Timișoarei au primit rechizite din partea mai multor timișoreni, enoriași ai Paraclisului Mitropolitan `Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan” din incinta Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga”. Rechizitele au fost strânse în cadrul unei campanii intitulate „Prezent la școală!” și inițiată de preotul Cristian Ferare, slujitor al paraclisului mitropolitan. `Cre­dincioșii care se roagă în Paraclisul #Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan$ au reluat obiceiul de a duce daruri sufletelor care se află în nevoi. Dacă de Sfintele Paști cadourile au constat în produse alimentare în principal, acum darurile au constat în rechizite, dulciuri și îmbrăcăminte. Acestea au fost împărțite copiilor cu risc de abandon și eșec şcolar, aflați în purtarea de grijă a Centrului educațional «Antimis» al Arhiepiscopiei Timișoarei. Dorim prin campaniile de întrajutorare a semenilor pe care le organizăm să sensibilizăm membrii co­mu­nității noastre cu privire la nevoile celor din jur, prin dezvoltarea spiritului civic şi a responsabilităţii sociale, concentrându-ne pe susţinerea educaţiei copiilor”, a precizat pr. Cristian Feraru. Reprezentanții Centrului educațional „Antimis” au mulțumit tuturor celor implicați în această acțiune caritabilă pentru cadourile dăruite copiilor, arătând că grija pentru educația celor mici ar trebui să fie pe primul loc în atenția noastră, a tuturor. „În cadrul Centrului educațional #Antimis$ oferim sprijin pentru 25 de copii din familii sărace sau aflaţi în risc de abandon şcolar. Aceştia primesc zilnic o masă caldă, o gustare rece și sunt ajutați să-și facă temele. La nivelul Arhiepiscopiei Timișoarei ființează 5 astfel de centre în total, 125 de copii beneficiind de sprijinul și ajutorul nostru. Dorim să mulțumim tuturor celor care ne sunt alături în diverse ocazii și ne susțin în activitățile și acțiunile pe care le realizăm de-a lungul anilor în vederea sprijinirii școlarizării acestor copii. În mod special, acum suntem recunoscători părintelui Cristian Feraru și enoriașilor săi pentru darurile oferite și, cu siguranță, bucuria de pe fețele copiilor este cel mai frumos compliment pe care îl putem aduce binefăcătorilor noștri”, a menționat Claudia Bencec, coordonatorul centrului.