Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Sănătate Recomandări privind fitoterapia cancerelor

Recomandări privind fitoterapia cancerelor

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Sănătate
Un articol de: Constantin Milică - 08 Mai 2017

În condițiile unei poluări excesive, ale unei tendințe tot mai accentuate spre sedentarism și ale unei alimentații greșite, organismul uman resimte o nevoie acută de vitamine antioxidante care, utilizate corect, pot preveni diverse tipuri de cancer. Însă odată instalată boala, aceasta poate fi combătută cu o serie de remedii puse la îndemână de medicina naturistă, cu numeroase plante al căror rol anticance­rigen a fost dovedit.

Predispoziția la cancer este o urmare a dere­glării substratului genetic celular (ADN, ARN) și a reducerii capacității imunitare. Dacă sistemul imunitar este slăbit, celula normală devine malignă, iar prin diviziuni mitotice repetate se vor forma tumori cu exprimare clinică vizibilă sub formă de metastază.

Modernitatea a adus cu sine un mediu de viață stresant, o urbanizare în creștere, o îndepăr­tare de natura pură și multă poluare. Toate aceste condiții de viață favorizează apariția radicalilor liberi, atât de nocivi sănă­tății oamenilor. La fel de impli­cați în producerea cancerelor sunt și alți factori, printre care sedentarismul, reducerea conti­nuă a efortului fizic și renunțarea la activitățile desfășurate în aer liber. În aceste condiții, orga­nismul uman are o nevoie acută de vitamine antioxidante. Consumul corect de vitamine deter­mină evitarea cancerelor, a accidentelor cardiace și pulmonare, a cataractelor, a infecțiilor virale și bacteriene.

O vitamină importantă, cu efect anticancerigen, este vita­mina E. Aceasta, prin efectul antioxidant, protejează membra­nele celulare, menține integritatea celulelor contra acțiunii distructive a radicalilor liberi și descompune toxinele solubile în grăsimi, având rolul de a preveni multe forme de cancer: digestiv, ovarian și de sân și de a încetini procesul de îmbătrânire. Pentru a o obține, e recomandat să con­su­măm germeni de cereale, se­min­țe de floarea-soarelui, uleiuri vegetale (de soia, porumb, susan, floarea-soarelui), dar și salată verde, spanac, pătrunjel, mazăre crudă, gălbenuș de ou, ficat și untură de pește.

Și vitamina A este extrem de utilă în lupta împotriva cancerelor, prezentând un puternic rol antioxidant, distrugând ra­dicalii liberi. Aceasta intervine cu precădere în prevenirea cancerului cerebral și a cancerului de piele. Principalul său rol este de întărire a sistemului imunitar, accelerând producerea de leucocite (globule albe) din sânge și producerea de anticorpi care distrug agenții patogeni. Vita­mina A poate fi „procurată” din morcov, spanac, salata verde, ardei gras, pătrunjel, varză, bro­ccoli, conopidă, tomate, tărâțe și germeni de grâu, praz, usturoi, dar și din pepene galben, dovleac, portocale, nectarine, mango, banane, afine, agrișe, mure, cireșe și măceșe.

De asemenea, ficatul și untura de pește, precum și gălbenușul de ou, laptele și brân­zeturile sunt bogate în vitamina A.

Plante cu rol anticancerigen

Odată instalată boala, aceasta poate fi combătută cu o serie de remedii puse la îndemână de medicina naturistă. Astfel, există numeroase plante cu un dovedit rol anticancerigen.

Spre exemplu, obligeana cons­tituie un excelent remediu în perioada de conva­lescență după operațiile de extirpare a țesu­turilor malignizate. Cele mai bune rezultate se obțin în cazul cancerelor localizate la nivelul colonului și cu extindere spre organele adiacente (ficat, pancreas, splină, uter, plămâni și sân).

Fitoterapeuta austriacă Ma­ria Treben considera că obligea­na face adevărate miracole, chiar și în cazuri foarte avansate. Cei mai mulți specialiști în fitote­rapie recomandă, în boli cance­roase, infuzia sau maceratul la rece, din care se ia câte o cană dimineața, pe stomacul gol, precum și seara, înainte de cină, într-o cură de trei luni consecutiv. După o pauză de o lună, se reia cura.
La fel de eficientă este și tinctura de obligeană, din care se iau câte 30 picături de 3-4 ori pe zi, cu 30 minute înainte de mese.

În cancerul de stomac, cele mai bune rezultate se obțin cu ceaiul preparat numai din rizomi de obligeană, dar pentru alte localizări ale cancerului (gastric, pancreatic, intestinal) eficacitatea tratamentului crește ­­cu amestecuri de obligeană, coada-șoricelului și urzică vie.

Obligeana poate fi consumată de către bolnavii de cancer la nivelul colonului și sub formă de infuzie sau macerat din rădăcini - câte 30 picături de 3-4 ori pe zi, cu 30 minute înainte de mese.
Un puternic antioxidant na­tural este și cătina albă, prepa­rată sub formă de ulei, care se consumă câte o lingură de trei ori pe zi, înainte de fiecare masă, cu puțină miere. La fel, efecte anti­canceroase are și rapița, con­sumată sub formă de suc proas­păt obținut prin presarea tulpi­nilor și a frunzelor (două linguri suc în 250 ml apă), suc ce se fierbe 5 minute. Se beau două- trei căni pe zi.

Cu efecte clare în ridicarea capacității de rezistență ge­ne­rală a organismului sunt cunoscute și apreciate și trei specii de Echinacea: E. purpurea, E. angustifolia și E. pallida. Se ur­mează o cură de 6 săptămâni, sub formă de tinctură 20%, luând câte 30 picături diluate în puțină apă, de trei ori pe zi, îna­inte de mese. Pe lângă Echinacea se pot adău­ga și alte plante cu proprietăți imunostimulatoare, ca mușețelul, cârmâzul sau ginsengul.

Nu trebuie neglijat nici consumul de ceai verde, care are efecte protectoare față de diferite tipuri de cancer, inclusiv la nivelul colonului.

Dieta bolnavilor de cancer

Un tip de regim alimentar implică zilnic patru-cinci mese, care constau din:
Dimineața, după trezire - o cană cu bulion de cartofi fierți cu legume și adaos de tărâțe și semințe de in;
La micul dejun - lapte acru cu tărâțe, semințe de in sau făină de urzici și măceșe, urmate de fructe proaspete;
La prânz - cartofi copți, lapte acru, o felie de pâine integrală, legume crude, usturoi și ceapă, suc de legume crude, varză acră nesărată și zeamă de varză acră diluată;
La ora 17 - un ceai cu pâine integrală;
La cină - se repetă alimen­tația de la prânz.

În primele zile de regim se consumă puțină hrană și apoi se trece la cantități normale cu supe de pasăre, supe de morcov sau de orez, brânză de vaci, spanac fiert, grâu încolțit (100 g/zi), sa­lată de sfeclă roșie, morcov sau castraveți, sucuri de legume proaspete în amestec (morcov, sfeclă roșie, țelină, păstârnac, pătrunjel rădăcini), luate dimi­neața pe stomacul gol, având rol de oprire a multiplicării celulelor canceroase.

Permanent se vor consuma fructe proaspete (300-500 g/zi) dintre care să nu lipsească mere roșii, cireșe, piersici, fructe de pădure.

De asemenea, mierea de albine poate fi consumată în toate tipurile de cancer, înlocuind za­hărul alb din alimentație, care este total lipsit de enzime și care este cancerigen. Mierea are pro­prietăți cicatrizante, vitamini­zante, antispastice, antiseptice, calmante, expectorante și sedative (în special cea de tei). Fiind bogată în vitamine naturale, minerale și aminoacizi, mierea este un adjuvant excelent în tratamentul cancerelor.

Tot dintre produsele apicole, de mare ajutor în cazul bolnavi­lor de cancer este și tinctura de propolis 30%, din care se iau câte 2 picături la fiecare 5 kg/corp, de trei ori pe zi (de exemplu, la greutatea de 75 kg se vor lua câte 30 picături), cu 15 minute înainte de mesele principale, într-o cură de minimum 15 zile, sau se aplică local pe zona afec­tată de cancer.

La fel, păstura adunată din faguri - se consumă câte trei lingurițe pe zi, înainte de mesele principale, având efec­te de ­stimulare a rezistenței orga­nismului bolnav de cancer, ciroză sau ascită.

 

Citeşte mai multe despre:   fitoterapie  -   terapie  -   tratament