Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Recompense pentru studenţi handbalişti

Recompense pentru studenţi handbalişti

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 12 Iulie 2017

Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) va oferi o bursă în valoare de 10.000 de euro echipei de studenţi care a câştigat Campionatul European Universitar de la Antequera, Spania, a anunțat Valentin Popa, rectorul USV. „Voi propune o bursă «Ştefan cel Mare» excepţională pentru echipa universităţii noastre, în valoare totală de 10.000 de euro. Sunt sigur că alături de bursele noastre vor veni premii şi din partea ministerului şi poate şi din partea sponsorilor. Nu contează, noi suntem principalii sponsori şi, sper eu, principalii voştri prieteni. (...) Probabil că e prima oară şi ultima, pentru că nu ştiu dacă o să mai am ocazia în viaţă să primesc o echipă studenţească campioană europeană în universitatea noastră. Vă felicit din toată inima. Sunt mândru şi suntem cu toţi cei de aici mândri că ne-aţi făcut o vară foarte frumoasă. Sper ca la anul să faceţi o surpriză la fel de frumoasă”, a spus Popa.

România a cucerit medaliile de aur la Campionatul European Universitar de handbal masculin de la Antequera, sâmbătă, după ce Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava a învins în finală formaţia Universităţii germane Duisburg-Essen cu scorul de 23-22 (14-9).

Tricolorii debutaseră cu stângul în competiţie, pierzând primul meci cu 17-22, chiar în faţa Universităţii Duisburg-Essen, în grupă, dar apoi au câştigat cu 36-24 celălalt meci din grupă, cu echipa Universităţii Marmara (Turcia), pentru ca în sferturi să câştige cu 26-23 contra echipei Universităţii Malaga (Spania), iar în semifinale au învins Universitatea Montpellier (Franţa), cu scorul de 28-25.