An omagial
„Reeducarea” preoților însemna chin, teroare, moarte

„Reeducarea” preoților însemna chin, teroare, moarte

Ionuț Druche, 19 Noiembrie 2017

Unul dintre preoții constăn­­țeni care au suferit cel mai mult sub aspect politic în timpul comunismului a fost preotul pictor Constantin Lembrău. În anul 1945, după instalarea guvernului Petru Groza, în România a început primul val de arestări politice din regimul comunist. Pentru aceasta au fost special pregătite două lagăre, la Slobozia și Caracal. Printre cei arestați în anul 1945 s-a numărat și preotul Constantin Lembrău, parohul bisericii din Adamclisi, aflat cel mai probabil pe listele Poliției și ale Siguranței Statului pentru simpatia sa față de mișcarea națio­nalist-creș­tină din România.

Preotul Constantin Lembrău a fost internat timp de șapte luni la Caracal. Tatiana Lembrău, fiica preotului, avea nouă ani când tatăl ei a fost arestat prima oară, dar își amintește cum s-a întâmplat: „În 1945 tata era preot la Adamclisi. Era foarte iubit de toată lumea și făcea tot posibilul să cultive în oameni dragostea pentru Biserică și țară. Coordona și multe acti­vități culturale. Prima arestare, la fel ca următoarele, s-a petrecut noaptea. Nici nu ne așteptam. A venit poliția și i-a zis tatălui meu să își facă bagajul, după care l-au ridicat. Nu ne-au zis de ce și unde îl duc. Am aflat ulterior că este la Caracal. După câteva luni s-a întors acasă. Între încarcerările de lungă durată, tata a fost de multe ori ridicat şi dus la Securitate. Nici nu mai ştiu de câte ori. Motivul? Pentru reeducare, cred. Nu ştiu. Deja, cu un umor amar, îşi ţinea valiza pregătită, după uşă. Între 1945 şi 1952 am avut, să zicem aşa, o viaţă normală. După Caracal, tata a primit post la Biserica «Sfântul Gheorghe» din Constanța”.

La 17 octombrie 1947, părintele Lembrău a fost transferat la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Constanța. Un cuvânt important la transferul părintelui Lembrău de la Adamclisi la Constanța l-a avut preotul Gheorghe Sorescu, referent la Episcopia Constanței. În urma unor cercetări întreprinse de preotul Bogdan-Aurel Teleanu, reiese faptul că între cei doi preoți era o prietenie strânsă. Preotul Sorescu îl mai ajutase cu bani pe părintele Lembrău când acesta a fost închis la Caracal.

Vizite nocturne cu baionetele la armă

În 26 iunie 1952, părintele Lembrău a fost arestat pentru a doua oară și închis până în anul 1954. A fost eliberat în 26 aprilie 1954 din Colonia de muncă Onești. Fiica lui povestește în continuare: „În 1952 a reînceput calvarul. Într-o noapte de iunie, pe 26, la 12 noaptea, oamenii Securităţii au bătut în uşă, strigând cu putere: «Deschideţi!» Nu că ţi-ar fi trecut prin minte să nu deschizi, voiau doar să intimideze. I-au zis tatălui meu: «Vii cu noi! » Au făcut şi percheziţie; de fapt, de fiecare dată făceau. Îmi amintesc că aveam o carte foarte frumoasă, «Prinţ şi cerşetor», şi, când au văzut-o, au zis: „Auzi, prinţ!” Și au luat-o! Mi-a părut tare rău după ea şi n-am înţeles atunci de ce au luat-o. Nu înţeleg nici acum, poate şi-au ima­ginat că suntem regalişti... Şi nu doar cărţile erau vizate. Tăiau cu baioneta tablourile pictate de tata. Am reuşit să salvez un tablou cu Iisus, pe care l-au spintecat. Am şi acum cele două bucăţi, înrămate separat (vezi foto, n.r.). Nu spuneau ce căutau, doar distrugeau sistematic şi luau ce li se părea lor compromiţător, deoarece fiecare dintre «vizitele» astea trebuia justificată”.

Locomotiva ucigașă

Unele mărturii spun că între 1952 și 1954 părintele Lembrău a fost închis la Gherla și la Canal. Astfel, fratele părintelui, Mircea Lembrău, își amintește o întâmplare cutremurătoare, petrecută în anul 1953, la Colonia de muncă Culmea. Acesta povestea în anul 2013 următoarele: „Am văzut totul și vreau ca toată lumea să știe! Era în 1953. Întâmplarea a făcut să fiu angajat ca topometrist la Canal, făceam măsurători, evaluam cubajul de pământ extras din şantier şi asistam deţinuţii pe şantierul de la Culmea. Era o zi atât de tristă, atât de mohorâtă, cădea cerul ca plumbul şi deţinuţii, fiecare dintre ei, unii în târlici, alţii în ciorapi, erau purtaţi sub escortă, la lucru. Oamenii ăia, intelectuali, profesori, ingineri, erau duşi la moarte, însă ei nu ştiau. I-au pus să lucreze la capătul unei căi ferate, pentru a încărca pământul excavat. Erau păziţi cu arme de către gardieni. La o oarecare depărtare, mai sus de locul unde lucrau deţinuţii, se afla o locomotivă cu mai multe vagoane, condusă de un mecanic. Omul acela a dat drumul frânei locomotivei şi... ne uitam cu toţii fără să ne vină să credem... cu un sânge rece desăvârşit şi nu doar atât, cu un zâmbet triumfător, omul acela a intrat cu locomotiva, în plin, în grupul de deţinuţi. Nu vă puteţi imagina aşa ceva. Pur şi simplu, am simţit cum mintea mea refuză să înţeleagă ce s-a întâmplat. Şi fratele meu era acolo. Era acolo, pe margine, la un metru de masacru. Ar fi putut fi el. Să-ţi vezi colegii, poate chiar prietenii, care cu câteva clipe înainte vorbeau, gândeau şi sperau, transformaţi într-o masă informă de corpuri sângerânde este cumplit”. Tatiana mărturisește, din spusele tatălui ei, că a fost pentru prima oară când părintele Lembrău a simțit că își va pierde viața și că acest episod avea să îl urmărească până la sfârșitul zilelor.

În anul 1958, părintele Lembrău a fost arestat pentru a treia oară, și închis până în 1961 la Colonia de muncă Peninsula. Un episod povestit de Tatiana Lembrău de la Peninsula: „Atunci când deținuții erau scoși la muncă la Peninsula, milițienii care locuiau în apropierea lagărului își scoteau copii din casă și îi puneau să arunce cu pietre în ei și să strige: «Dușmanii poporului! » Probabil aşa îşi formau viitoarele generaţii. Nimeni nu a ripostat niciodată. Tuturor le era teribil de frică”.

De la Peninsula părintele Lembrău a fost eliberat în anul 1961. Însă nu avea să se bucure de libertate mult timp. În același an, 1961, a fost arestat pentru a patra oară și închis la Poarta Albă. De aici avea să iasă abia în anul 1964, în urma amnistiei generale acordate foștilor deținuți politici din România.

Preotul pictor Constantin Lembrău

Preotul pictor Constantin Lembrău s-a născut la 14 noiembrie 1914, din părinţii Maria și Tudor, în comuna Independenţa, județul Constanţa. După absolvirea Seminarului Teologic (Constanța și Dorohoi), s-a căsătorit cu Cornelia Preoţescu, fata preotului din Adamclisi, Gheorghe Preoţescu, cu care a avut trei fete: Tatiana, Simona şi Luminiţa-Maria. A fost hirotonit diacon şi preot în zilele de 25 şi 26 decembrie 1934, pe seama parohiei din Adamclisi, de Gherontie Nicolau, episcopul de atunci al Constanţei. În anul 1941 a absolvit Facultatea de Teologie din Cernăuţi, cu teza de licenţă „Prime mărturii creştine în interiorul Dobrogei - Civitas Tropaei - Adamclissy”.

A slujit la parohiile Adamclisi, județul Constanța, 1934-1947, „Sfântul Gheorghe” din Constanța, 1947-1964, și „Adormirea Maicii Domnului I” din Constanța, 1964-1991.
Preocupat de arta picturii bisericești, părintele Lembrău a executat mai multe lucrări de pictură, dintre care amintim catapeteasma bisericii din satul Șipote (1943), județul Constanța, catapeteasma Bisericii „Sfântul Nicolae”-Vechi (1949) din Constanța și portretele Patriarhului Justinian și al Episcopului Chesarie de la Mănăstirea Celic-Dere din județul Tulcea. De asemenea a pictat integral bisericile din Mihălceni, Tătăranu, Martinești, Bălești, Nicolești, Lungoci și Rușeți, din eparhia Buzăului, și bisericile din Adamclisi, Tuzla, Chirnogeni, Satu Nou și Cumpăna, din județul Constanța. Dintre restaurările importante putem aminti biserica Mănăstirii Techirghiol și Capela Militară de la Mircea-Vodă, județul Constanța.

A murit în anul 1991 și este înmormântat în Cimitirul Central Constanța.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!