Banat
Regal de patriotism și bucurie la Caransebeș

Regal de patriotism și bucurie la Caransebeș

La Casa de Cultură „George Suru” din municipiul Caranse­beș, s-a desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, spectacolul intitulat „Regal pentru Centenar în Cetatea Caransebeș”, organizat de Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică a Municipiului.

Spectacolul a cuprins cântece folclorice, patriotice şi colinde, jocuri populare din Banat şi din alte zone etnografice, dansuri sportive şi de societate şi s-a încheiat cu o piesă de teatru. Printre participanţii care au adus bucuria apartenenţei la România şi lumina Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos se numără două tinere soliste ale Ansamblului „Doina Banatului”, Corul „Ecumenica” al Colegiului Națio­nal „Traian Doda” și Corul „Gheorghe Dobreanu” al Catedralei istorice „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, reunit cu Corul „Ioan Teodorovici” al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Caransebeș, Ansamblul „Junii Gugulani”, Ansamblul „Tibiscum” al Colegiului Naţional „Traian Doda”, Trupa de dans „Magnum Dance Caransebeş” şi Trupa de teatru „Masquerade” a Colegiului Național „Traian Doda”.

„Regalul nostru a îmbinat sărbătoarea Centenarului cu cea a Crăciunului, pentru că cele mai frumoase daruri pe care le-am primit în viaţa noastră sunt acelea de a fi români şi de a avea, în inimile noastre tricolore, fericirea sfântă a Naşterii unui Mântuitor! Îndrăznesc să afirm că spectacolul a fost un succes, deoarece participanţii noştri, copii şi tineri de toate vârstele, şi-au dăruit o parte din suflet pe altarul de jertfă al ţării noastre, stropit cu sânge şi udat de lacrimi, ca mulţumire lui Dumnezeu, Făuritorul tuturor lucrurilor, şi eroilor noștri, făuritori ai României Mari!”, a precizat Roxana Novacovici, inspector turism la CNIPT Caransebeş.

Spectacolul „Regal pentru Centenar în Cetatea Caransebeș” s-a înscris în lista evenimentelor organizate în municipiul de pe Timiş şi Sebeş cu prilejul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!