Regina Serbiei, în vizită la bunica de la Iaşi

Ion Mitican, 05 Noiembrie 2008

Deschizând ziarele din 3/15 mai 1887, ieşenii puteau citi: „Oraşul Iaşi are distinsa onoare de a primi în sânul său iluştri oaspeţi, M.S. Regina Serbiei, care călătoreşte incognito sub titlul de contesa de Tacova, împreună cu succesorul tronului, A.S. prinţul Alexandru, însoţiţi de suita regală. Vor sosi astăzi, duminică, cu trenul de la ora 1 p.m., şi vor descinde la palatul doamnei Maria Roznovanu (grande maman a M.S. Reginei), unde li s-au pregătit apartamentele. Iaşul e mândru de a putea găzdui oaspeţi aşa de iluştri şi cu atât mai mândru cu cât aceşti oaspeţi se înrudesc de aproape cu o familie dintre cele mai însemnate ale Moldovei. M.S. este o regină dintre cele mai populare, căci se îngrijeşte cu viu interes de soarta poporului său din partea căruia se bucură de respect şi iubire. Urăm deci bună venire M.S. Reginei Natalia a Serbiei, felicităm pe viitorul suveran…“.

(mitiioan@yahoo.com; http://mitican.romblog.ro/)

Ajunsă la Iaşi, regina a participat la un Te Deum la Catedrala Mitropoliei abia sfinţită. A urmat o plimbare prin oraş cu trăsura principelui Alexandru şi primirea, de autorităţile ieşene, în frunte cu mitropolitul Iosif Naniescu, în „măreţul şi splendidul salon“ unde se întreceau fastul curţii din Belgrad cu cel al curţii Roznovanilor din Iaşi, a cărei bogăţie, ca şi frumuseţea oraşului, regina Natalia ţinea să le arate însoţitorilor sârbi.

Candelabrele şi trichelurile, cu toate lumânările aprinse, răspândeau milioane de steluţe prin franjurii de cristal, şi-şi înmulţeau lumina prin uriaşele oglinzi veneţiene înalte până în tavan, mesele cu tacâmuri scumpe erau pline de bunătăţi, cupele din cristal cu vestitul vin de Cotnari, străvechi, iar corul Mitropoliei condus de profesorul Gavriil Muzicescu intona imnuri naţionale. La uşile salonului cu pereţii îmbrăcaţi în falduri de rips (ţesătură din mătase) de culoare galbenă, cu mobile de mahon în stil „empire“ din vremea lui Napoleon, stăteau ca nişte stane, cu halebarda în mână, slujitori îmbrăcaţi în costume medievale roşii şi verzi, culorile roznovăneşti.

Pe o panglică din marmură, deasupra uşii marelui salon, scânteia, înscris cu pietre scumpe, îndemnul strămoşilor care cerea urmaşilor, inclusiv tânărului vlăstar de vreo 11 ani, purtător de os domnesc, să înfrunte viaţa cu tărie, rezistenţă şi dârzenie: „Sereno aut nubilo sospes“ sau „În senin şi în negură, teafăr“, prevestind marile încercări prin care aveau să treacă, ca toţi înaintaşii implicaţi în viaţa politică a Moldovei, adesea răscolită de furtunile Răsăritului.

O prezenţă familiară

A doua zi, regina a depus o cunună de flori la Mănăstirea „Sfântul Spiridon“, pe mormântul soacrei Maria Obrenovici, „muma M.S. Regele Milan“. Pornea apoi către Odessa, Ialta, Simferopol, pentru întâlniri cu înalţi emisari ai curţii ţarului, aşa cum în alte vizite se întâlnea cu regele Carol I al României, la Sinaia şi Bucureşti, unde familia Obrenovici avea proprietăţi.

Aceasta n-a fost ultima vizită a reginei la Iaşi, povestea vieţii ei palpitante umplând coloanele ziarelor vremii. Rudolf Suţu, cronicarul acelor ani, amintea şi el o vizită: „Când acest nepot al cucoanei Pulcheria Sturza (şi strănepot al cucoanei Marghioliţa) a plecat înapoi spre Serbia, în gara Iaşi i-au petrecut aproape toţi ieşenii. Micul Saşa trimetea din vagon bezele publicului care îl aclama“.

Prezenţa Nataliei la Iaşi ori la Stânca Roznovanu, unde exista alt castel istoric al familiei, se semnala şi prin noiembrie 1888, septembrie 1889, mai 1891, aprilie 1893, şi-n alte ocazii.

Cine era regina Natalia

Regina Natalia a Serbiei era nepoata celebrei cucoane Marghioliţa Roznovanu, soţia vistierului Neculai Rosetti Roznovanu, stăpânul clădirii din strada Ştefan cel Mare ocupată acum de Primaria Oraşului Iaşi.

Maria Ghica sau Marghioliţa mai înainte de această căsătorie fusese însoţită cu Neculai, feciorul domnitorului Ioniţă Sturza, stăpânitorul tronului Moldovei între anii 1822-1829. Împreună aduseseră pe lume trei fete, toate şcolite la institutele aristocratice din Lemberg şi susţinătoare ale ideilor iluministe de egalitate şi dreptate ce cucereau Iaşii anilor 1848.

Prima, Ecaterina sau Catinca, născută la Istanbul când părintele, Neculai Sturza, era trimis ca zălog al domnitorului Ioniţă Sturza, se măritase cu prinţul Costache Moruzzi, stăpânul moşiei Dănuţeni de pe celălalt mal al Prutului. A doua, Pulcheria sau Profira, considerată „o graţie“ de scriitorul francez Edouard Grennier, devenise soţia colonelului de husari Petru Keşcu (neam cu familia socrilor lui Miron Costin), tot de peste Prut, care i-a făcut o nuntă ca în poveşti, acoperind drumul dintre conac şi biserică cu o pârtie din zahăr tos pe care au mers mirii într-o sanie trasă de şase reni (potrivit lui Rudolf Suţu). A treia, Zoe, intrase în marea şi bogata familie Cantacuzino.

Profira a născut şi ea trei fete, „frumuseţe ale Iaşului de odinioară“, cum le descrie contemporanul Rudolf Şuţu. Una dintre ele, Natalia, dezmierdată Dudu, avea fericirea să fie chemată pe tronul Serbiei ca soţie a principelui Milan şi apoi rege, Milan I Obrenovici.

La rândul său, acesta era fiul ieşencei Maria Catargi, fiica logofătului Costin Catargiu din Copou, căsătorită prin 1852 cu principele Serbiei Miloş Obrenovici, fiul lui Efrem Obrenovici, frate cu cneazul şi domnitorul Miloş Obrenovici, de la Belgrad.

Milan se născuse în 22 august 1854, la Iaşi, în casa părintească a mamei (potrivit biografiei din „La Grande Enciclopedie“) sau la moşia din Manasia - Urziceni (unde trăia bunicul Efrem Obrenovici) ori la Mărăşeşti (moşia bunicului Costin Catargi). Crescut în Iaşi de mama sa, putea fi văzut la Palatul Domnesc al lui Cuza, pe Strada Lăpuşneanu, sau la Copou „cu dădaca“, cum povesteşte Eduard Grenier, secretarul domnitorului Grigore Ghica, amintindu-şi că era un copil de „toată frumuseţea“ şi sărea în braţele sale.

Milan o cunoaşte la Viena pe frumoasa Natalia Keşcu

Rămasă singură, fără soţ şi fără Milan, înfiat de vărul său principele Mihail, care îl trimitea la Paris pentru învăţătură, Maria Catargi Obrenovici s-a aciuat în preajma domnitorului Alexandru Ioan Cuza, căruia îi dăruia doi feciori (Alexandru şi Dimitrie, fraţi vitregi cu Milan), îndeplinind, probabil, şi anumite misiuni sârbeşti, după părerea unor contemporani.

Principele Mihail (Miloş) Obrenovici murise în 1868, iar Milan, încă minor, l-a urmat la tron sub regenţă până când a ajuns la majorat, declarându-se apoi rege (1882-1889).

Venindu-i lui Milan vremea căsătoriei şi cunoscând Iaşii copilăriei, mama şi alţi membri ai familiei i-au recomandat-o, drept soţie, pe Natalia Keşcu, frumoasa nepoată de doar 16 ani a mătuşii Marghioliţa Roznovanca. Se născuse la Florenţa, în mai 1859, şi fusese educată într-o mănăstire catolică. Pierzându-şi părinţii, Natalia trăia la Dănuţeni, la Ecaterina (Catinca) Moruzi, sora mamei, cât şi la Iaşi, în casa bunicii din Uliţa Mare. Pentru ca cei doi tineri să se cunoască, aleasa a mers cu mătuşa Catinca la un concert din Viena unde avea să fie şi Milan. Tinerii, plăcându-se, după întoarcerea acasă (anunţată de gazeta „Curierul“ din 18 septembrie 1875) şi pregătirea trusoului de nuntă la Dănuţeni şi la Iaşi, Natalia a plecat spre Belgrad unde, în 5/17 octombrie 1875, se săvârşea cununia, mireasa în rochie albă purtând pe cap o coroniţă din mărgăritare.

Peste un an (la 2/14 august 1876), se năştea feciorul Alexandru (Saşa), oaspete şi el cu mama al palatului din Uliţa Mare al străbunicii, cucoana Marghioliţa, numit de romanţioşi „Palatul din laşi al regelui român din Belgrad“ (din mamă moldoveancă, ieşeancă, şi tată pe jumătate ieşean).

Când venea aici, mergea şi peste Prut, la rude. Abdicând Milan, prin 1889, tronul revenea feciorului său, Alexandru, alături de care rămânea vreo doi ani, în regenţă, şi Natalia.

Bunica Marghioliţa moare în decembrie 1887

Bunica însă nu era pe deplin mulţumită, căci căsnicia, ce se arătase fericită dintr-un început, pornise a se strica după un timp. La curtea regală apăruseră neînţelegeri şi intrigi. Drept consecinţă, se încerca despărţirea soţilor şi îndepărtarea reginei de fiu. Alexandru asista adesea la certurile părinţilor, fapt pentru care rămăsese o fire sensibilă şi supusă, mai ales mamei, socotită nedreptăţită. Ca de obicei, ziarele, curioase, urmăreau toate mişcările şi umpleau coloanele cu „Ultimele ştiri din Belgrad“, publicând felurite întâmplări pe care cucoana Marghioliţa şi ieşenii le citeau năuciţi, revoltaţi sau cu palma la gură.

În ziua de 3 decembrie 1887, încetând să mai bată inima bunicii din Iaşi, la săvârşirea funeraliilor din 6 decembrie, în faţa Mitropoliei vechi, unde a fost înmormântată, între coroanele depuse de marile familii, una purta înscrisul „La reine de Serbie, a sa chere grande Mere“. Se afla în centrul atenţiei participanţilor, căci unii dintre veteranii războiului pentru Independenţă din 1877, după ce sărutau icoana de pe pieptul răposatei, se plecau şi în faţa coroanei reginei, sărutând ferparul, în semn de omagiu pentru poporul sârb care pornise lupta de eliberare a Balcanilor de sub ocupaţia otomană, declanşându-se apoi războiul.

Sfârşitul lui Alexandru, fiul Nataliei

Urma apoi tragedia pe care bunica n-o mai trăia, deşi o bănuise cu sufletul încrâncenat, cunoscând viaţa Curţii din Belgrad.

Regina Natalia era acuzată că se implica prea mult în treburile Curţii domneşti, ocrotind cu înverşunare puiul ei, ca orice mamă disperată, căreia i se proorocise sfârşitul. Între soţi apăreau grave neînţelegeri, iar în jurul lor se formase câte o tabără, înclinate spre una dintre marile puteri ale vremii (Rusia sau Austria). Urma despărţirea soţilor, expulzarea reginei din Belgrad, abdicarea lui Milan, înlocuirea lui cu Alexandru (1889-1903), deşi el suferea şi se zbătea să-şi împace părinţii. Reuşea abia prin 1894 să-i aducă pe amândoi la Belgrad, numindu-şi părintele comandantul armatei.

Prins, la castelul din Biaritz, în mrejele unei frumoase doamne mai vârstnică cu vreo 10 ani, Draga Maşin (sau Machin), din suita mamei, văduva unui inginer, Saşa se căsătorea cu dânsa cu toată opunerea părinţilor. Ajungând prima-doamnă, Draga o expulză pe fosta ei suverană, care se opusese mezalianţei şi îl influenţa pe Alexandru. Şi el exilat la Viena, Milan deceda în 1901.

Peste doi ani, în noaptea de 29 mai/11 iunie 1903, pe când soţii Saşa şi Draga dormeau, un grup de militari pătrundea în Konak (palatul regal) şi-i cerea regelui să expulzeze vinovata. Acesta, opunându-se şi încercând s-o apere, au fost împuşcaţi amândoi şi îngropaţi la biserica „Sf. Marcu“, fără încuviinţarea mamei, deznădăjduită să nu-şi mai vadă dragul ei fecior. Aşa cum i se prezisese, pierduse totul: „copilul, coroana şi soţul“ (decedat) şi chiar economiile depuse la o mare bancă pariziană care a dat faliment.

Fosta regină se refugiază în amintiri

Ieşenii i-au urmărit înmărmuriţi tragedia vieţii, unii privind îndureraţi ferestrele întunecate ale Palatul Roznovanu, din Uliţa Mare, ce aştepta de prin 1894 să fie locuinţă principelui Ferdinand.

Mulţi doreau întoarcerea nefericitei regine, acasă. O gazetă o şi anunţa, iar, într-o zi din toamna acelui an, unii credeau că au şi văzut-o, întâlnind, pe strada Ştefan cel Mare, în mai multe zile, o doamnă îndoliată şi cu voaleta trasă pe ochi, privind îndelung Palatul Roznovanu.

Se ducea apoi la Mitropolia veche, unde fusese îngropată bunica, Maria Rosetti Roznovanu, punea un buchet de flori pe trepte sau la uşa închisă, intra în Catedrală, unde, aşezându-se pe o bancă, plângea mocnit. Nimeni nu ştia cine-i. La hotel era înscrisă cu numele Contesa Rudnik. Regina Natalia nu mai exista.

În urma-i, a rămas un volum, „Memoires de Nathalie, Reine de la Serbie“ (altele în manuscris la Vatican), o nuvelă „Mama“, tipărită la Petersburg, ce-i povestea soarta de mamă nimicită sufleteşte şi amintirile unor contemporani, precum Marta Bibescu, care o întâlnise la Paris şi Biarritz. Acolo construise frumosul castel Sachino (cu numele lui Şaşa), pe care îl prefăcea în spital în timpul primului război mondial. La Chişinău exista o vilă construită anume pentru dânsa, cât şi pentru familie. Se păstrează neschimbat, însă, Palatul bunicii (Roznovanu) din strada Ştefan cel Mare, ca şi al soacrei Maria Obrenovici (casa Costin Catargi) din bulevardul Copou.

Ultimii ani ai vieţii îi petrece, ascunsă, la Paris

Mai târziu, ziarele scriau că fosta regină Natalia făcea milostenii, ajuta bisericile şi trăia, îngropată în noianul de gânduri, la o mănăstire din Paris, căreia îi dăruise tot ce mai avea şi unde se izolase de toţi cunoscuţii. S-a „ascuns ca o stea pierdută în depărtări“, copleşită de durere, în căsuţa Solitude, din Mănăstirea „Les Dames de Sion“, pe strada Assas nr. 64 din Paris, şi s-a stins la 8 mai 1941, în înfricoşătorul an şiroind de sângele războiului, fiind înhumată în vechiul cimitir Lardy, la 45 km sud de Paris, departamentul 91 Essonnein „Ile de France“. Se ajunge acolo din staţiile parisiene Champ de Mars - Tour Eiffel, Invalides, Musee d-Orsay, Saint Michel - Notre Dame şi altele, cu metroul RER C6 până în staţia Lardy sau cu maşina personală pe Şoseaua naţională nr. 20 (trasee propuse de inginerii Jana şi Grigore Covic, din Massy-Paris).

Probabil că uitata regină ar tresări în mormânt atunci când, pe placa tombală, s-ar depune o floare din partea Iaşilor.

Bunica, bunicul şi toţi roznovanii părăsiseră şi ei Iaşii. Un nepot, colonelul Gheorghe Ruset Roznovanu, îi adunase pe toţi în biserica strămoşească din Roznov, Neamţ (1893), unde sunt aliniaţi sub plăci grele de marmură, în cavoul sfântului lăcaş.

Pe urmele Nataliei, la Dănuţeni – Ungheni

Se păstrează, de asemeni, în biserica „Sf. Neculai“ (1882) din satul Dănuţeni (intrat, din 1973, în cu-prinsul oraşului Ungheni - Moldova), mormântul ctitorului, cneazul Constantin Moruzi, unchiul la care s-a adăpostit Natalia după pierderea părinţilor. A decedat în 1886 şi a fost tatăl romancierului Dumitru Moruzi (1850-1914).

Rămasă văduvă şi fără avere, mătuşa Nataliei, Ecaterina Moruzi, soţia cneazului, femeie aprigă şi energică, deceda în anul 1891 la Sulina, unde fiul, Dumitru C. Moruzi, fusese subprefect, atribuţie pe care o părăsea prin 1895. În marele cimitir maritim compus din trei cimitire (creştin, mahomedan şi evreiesc), se păstrează monumentul ei funerar pe care s-a înscris numele: „principesa Ecaterina Moruzi - nepoata domnitorului Moldovei Ioniţă Sturza“. Este pomenită în mai multe ghiduri şi reportaje, fără alte amănunte, povestea vieţii sale, legată de a reginei Natalia, fiind aproape necunoscută publicului până în prezent.

În preajma ultimului război, Biroul de Voiaj al Societăţii Vagon Lits, cu filiale în toată Europa şi sediu în colţul străzii Lăpuşneanu din Piaţa Unirii, aducea voiajori sârbi, dornici să vadă meleagurile de unde se trăgeau regele Milan, regina Natalia şi nefericitul principe Alexandru. Transporta oaspeţii cu vagoane speciale şi cu toate serviciile (masă şi dormit) până la Iaşi, plimbându-i prin locurile legate de amintirea lor: la Stânca Roznovanu, Dănuţeni, Chişinău, Cotnari, Roznov, Mărăşeşti, Sinaia şi Bucureşti. Prin anii 1970, Agenţia ONT Carpaţi organiza cu succes excursii la Belgrad, vizitându-se şi palatul regal. La una a participat şi autorul acestor rânduri.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!