Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Reîntâlnire cu mari oameni de cultură ai României

Reîntâlnire cu mari oameni de cultură ai României

Un articol de: Ioana Stoian - 26 Noiembrie 2015

Miercuri, 25 noiembrie 2015, Muzeul Unirii din Iaşi a fost gazda unui eveniment din cadrul Serilor Doxologia, organizat de Editura Doxologia a Arhiepiscopiei Iaşilor: lansarea volumului „Convorbiri, taifasuri, divanuri, portrete“ scris de Grigore Ilisei.

Miercuri, 25 noiembrie 2015, Muzeul Unirii din Iaşi a fost gazda unui eveniment din cadrul Serilor Doxologia, organizat de Editura Doxologia a Arhiepiscopiei Iaşilor: lansarea volumului „Convorbiri, taifasuri, divanuri, portrete“ scris de Grigore Ilisei.

Ieşenii au avut o şansă unică de a-i reîntâlni pe Eugen Barbu, Con­stan­tin Ciopraga, Zoe Du­mi­trescu-Buşulenga sau Gri­gore Vieru prin intermediul jur­­nalistului Grigore Ilisei şi a volumului apărut în vara acestui an la Editura Doxologia.

„O nefăţarnică deschidere faţă de aproapele“

În debutul lansării, Cătălin Jeckel, directorul Editurii Do­xo­logia, a precizat faptul că „a­cest volum, Convorbiri, taifasuri, divanuri, portrete, reu­neşte între paginile sale confesiunile, deopotrivă ale intervie­vaţilor, dar şi pe cele ale intervievatorului, confesiuni con­sem­nate de-a lungul unei peri­oa­de de peste 30 de ani. (…) Jur­nalistul îşi face curaj şi aban­donează rolul amfitrionului, se poziţionează într-o stare de evidentă vulnerabilitate, prin a­dân­­că smerire şi nefăţarnică deschidere faţă de aproapele“.

La eveniment au fost pre­zenţi numeroşi oameni de cultură din Iaşi, precum şi repre­zentanţi ai presei. De asemenea, printre invitaţi s-a numă­rat şi lect. univ. dr Emanuela Ilie, de la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexan­dru Ioan Cuza“ Iaşi, dar şi părintele Ma­rian Timofte, vi­car administrativ al Arhiepis­copiei Iaşilor, de­legatul Înaltpreasfinţitului Pă­rinte Teo­fan, Mitropolitul Mol­dovei şi Bucovinei. Înaltpreasfinţia Sa a transmis, prin intermediul părintelui-vicar, bine­cu­vân­tarea şi felicitările Sale pen­tru aparaţia acestei cărţi, dar şi gratitudinea faţă de autorul Grigore Ilisei pentru modul în care se implică activ în viaţa Bisericii.

Paradigme pentru tinerii de astăzi

„Înăuntrul acestei cărţi se regăsesc şi figuri stelare ale Bisericii Ortodoxe. Şi aş aminti pe Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, căruia i-am luat un interviu la scurt timp după întronizarea acestuia în scau­nul de înalt ierarh al Moldovei. L-am intervievat şi pe profesorul Emilian Popescu, un mare istoric, unul din dascălii Facultăţii de Teologie «Dumi­tru Stăniloae», abia înfiinţată atunci. Dar sunt şi alte figuri în această carte: de la Înaltpreasfinţitul Casian al Dunării de Jos, la preotul Hrehor din Grăniceşti, poet, grafician şi, în acelaşi timp, un om cu vocaţia slujirii altarului şi comunităţii sale“, a subliniat Grigore Ilisei.

Cartea lansată, Convorbiri, tai­fasuri, divanuri, portrete, cu­prin­de în paginile sale numeroa­se interviuri, cu personalităţi din domeniul literaturii, teologiei, învăţământului politehnic, istoriei ş.a., cum ar fi: Titus Popo­vici, Augustin Z. N. Pop, Zoe Dumi­trescu-Buşu­len­ga, Mihai Dră­gan, Dumitru Micu, PS Timotei Pra­hoveanul, Episcop-vicar al Ar­hi­e­pis­copiei Bucureştilor, Eugen Bar­­bu sau Alexandru Zub.

„Dorinţa autorului a fost de fapt să prezinte în carte aceste mari personalităţi ca paradigme pentru tinerii de astăzi şi pentru cei care au fost, pentru că viaţa aceasta se dovedeşte, încă o dată, o paletă a virtuţii, un loc în care ne putem exersa virtutea, dar şi atinge piscurile ştiinţei, ale cunoaşterii şi ale înţelepciunii omeneşti şi dumnezeieşti“, a menţionat părintele dr. Liviu Petcu, de la Fa­cultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.

La finalul evenimentului, publicul s-a putut bucura şi de armonii muzicale, în interpretarea Cvartetului Mezzo.